Casele cu forme organice și din materiale naturale sunt de-a dreptul fermecătoare! Îți provoacă imaginația și te transpun în lumea copilăriei. Casa de față este una de vacanță, amplasată frumos într-o zonă de pădure, care are două niveluri, parter și etaj sau hai să-i spunem mansardă. Așa cum la exterior totul este pe rotund, cu forme sinuase, așa și interiorul te surprinde prin camerele atipice și mobilierul gândit în ton cu arhitectura. Concepută de către specialiștii a două firme Cobworks și Cob Cottage Company, casa cu suprafață de 55,7 mp a fost ridicată în Canada, mai exact în Insula Mayne și este prima construcție de acest fel din țara arțarilor ridicată cu toate aprobările necesare, deci cu aviz de construire. Dar hai să-ți spun mai multe.

Denumită sugestiv Cob Cottage (cob s-ar traduce lut), căsuța a fost concepută ca și refugiu de weekend sau pentru vacanțe și poate găzdui un cuplu sau o familie cu un copil mic, având un singur dormitor. În cazul de față construcția a fost realizată pe structură din lemn și pereții au în compoziția zidăriei un amestec de argilă, nisip, paie și apă. Toate zidurile și încăperile au fost ridicate manual, de unde și forma atipică a casei. E multă muncă fizică pentru o astfel de construcție și chiar dacă materialele par la îndemână și costurile mici, în final o astfel de casă nu este tocmai ușor de ridicat. Procesul în sine necesită timp pentru ca fiecare strat să se usuce cum trebuie. Cert este însă că rezultatul este unic, practic nu poți face două case din lut la fel, chiar dacă ai același proiect, fiecare va avea caracterul ei.

Mi-a plăcut mult cum e concepută zona de zi de la parter, cu șemineul realizat în acelasi stil organic al casei, cu bancheta ce pare să se muleze în dreptul ferestrei pe suprafața curbă a peretelui. Scara ce face accesul către dormitorul situat la etaj este și ea interesantă, pare a fi făcută din trunchiuri tinere de copaci luate direct din pădurea aflată în apropiere. Nu sunt piese de mobilă sau decorațiuni prea sofisticate aici, dar nici n-at fi necesar pentru că arhitectura casei este una surprinzătoare prin volumetria spațiilor. Și mica bucătărie este tot practic gândită și la fel de imedită, cu un loc de luat masa cu mobilier din lemn ce pare mai degrabă sculptat, cu muchii rotunjite și textura lemnului cu urme ca de patină.

Pentru ca această casă să fie și mai deosebită, proiectanții au prevăzut la etaj dormitorul cu deschidere către o mică terasă, de unde pot fi admirate împrejumirimile. Terasa poate fi considerată o zonă de relaxare a casei, binevenită vara, căci ești la adăpost de soare, fiind orientată către pădure. Pe lângă faptul că această căsuță are o formă circulară și acoperișul ei este special, gândit cu o învelitoare tot pe rotund. Dacă te gândești la o evadare peste Atlantic, vezi că această căsuță se închiriază. O găsești în oferta celor de la Airbnb unde îți poți face rezervările. De poveste și casa și locul. Sper să te inspire și pe tine!

adelaparvu.com despre casa de vacnata din lut, Cob Cottage, canada, design Cobworks si Cob Cottage Company (15)

adelaparvu.com despre casa de vacnata din lut, Cob Cottage, canada, design Cobworks si Cob Cottage Company (16)

 

adelaparvu.com despre casa de vacnata din lut, Cob Cottage, canada, design Cobworks si Cob Cottage Company (23)

adelaparvu.com despre casa de vacnata din lut, Cob Cottage, canada, design Cobworks si Cob Cottage Company (21)

adelaparvu.com despre casa de vacnata din lut, Cob Cottage, canada, design Cobworks si Cob Cottage Company (22)

adelaparvu.com despre casa de vacnata din lut, Cob Cottage, canada, design Cobworks si Cob Cottage Company (27)

adelaparvu.com despre casa de vacnata din lut, Cob Cottage, canada, design Cobworks si Cob Cottage Company (25)

adelaparvu.com despre casa de vacnata din lut, Cob Cottage, canada, design Cobworks si Cob Cottage Company (18)

adelaparvu.com despre casa de vacnata din lut, Cob Cottage, canada, design Cobworks si Cob Cottage Company (20)

adelaparvu.com despre casa de vacnata din lut, Cob Cottage, canada, design Cobworks si Cob Cottage Company (1)

adelaparvu.com despre casa de vacnata din lut, Cob Cottage, canada, design Cobworks si Cob Cottage Company (3)

adelaparvu.com despre casa de vacnata din lut, Cob Cottage, canada, design Cobworks si Cob Cottage Company (2)

adelaparvu.com despre casa de vacnata din lut, Cob Cottage, canada, design Cobworks si Cob Cottage Company (4)

adelaparvu.com despre casa de vacnata din lut, Cob Cottage, canada, design Cobworks si Cob Cottage Company (10)

adelaparvu.com despre casa de vacnata din lut, Cob Cottage, canada, design Cobworks si Cob Cottage Company (7)

adelaparvu.com despre casa de vacnata din lut, Cob Cottage, canada, design Cobworks si Cob Cottage Company (8)

adelaparvu.com despre casa de vacnata din lut, Cob Cottage, canada, design Cobworks si Cob Cottage Company (9)

adelaparvu.com despre casa de vacnata din lut, Cob Cottage, canada, design Cobworks si Cob Cottage Company (12)

adelaparvu.com despre casa de vacnata din lut, Cob Cottage, canada, design Cobworks si Cob Cottage Company (14)

adelaparvu.com despre casa de vacnata din lut, Cob Cottage, canada, design Cobworks si Cob Cottage Company (13)

adelaparvu.com despre casa de vacnata din lut, Cob Cottage, canada, design Cobworks si Cob Cottage Company (15)

Foto:  Airbnb

 

 

 

Hai să vezi piese de design românesc și noutăți internaționale la Delta StudioDesigneri si ArhitectiMagazine, targuri, expozitiiRomania Mea

Hai să vezi piese de design românesc și noutăți internaționale la Delta Studio

Adela ParvuAdela Parvu8 februarie 2016
Ai nevoie de autorizație pentru grătar?ConstructiiCum sa...

Ai nevoie de autorizație pentru grătar?

Adela ParvuAdela Parvu24 mai 2019
Ce idei grozave sunt în casa asta mică. O să-ți placă!CaseDesign Interior

Ce idei grozave sunt în casa asta mică. O să-ți placă!

Adela ParvuAdela Parvu8 februarie 2016

12 Comentarii

Lasă un comentariu