Așa cum fiecare proprietar e unic, așa și locuințele au partea lor de originalitate, mai ales când vine vorba despre reamenajare. Și asta pentru că preferințele și nevoile fiecărui client sunt baza de la care orice arhitect și designer pornește atunci când proiectează un spațiu. Am ales să-ți prezint azi o garsonieră aflată în podul mansardat al unei clădiri din Camogli, un sat pescăresc pitoresc de lângă Genova, Italia. Aici, arhitecții de la biroul Gosplan au primit provocarea de a concepe reamenajarea unui spațiu de doar 35 de mp pentru ca în el să fie regăsite următoarele funcțiuni: living, bucătărie, baie, două dormitoare și birou. Cam multe, nu? Ei bine, au găsit soluția, dar hai să-ți spun mai multe.

adelaparvu.com despre garsoniera 35 mp in Camogli, Italia, Design Gosplan, Foto Anna Positano (2)

Ideea de la care au pornit arhitecții a fost să nu se gândească la camere, ci la mobilă care poate servi pentru acoperirea funcțiunilor. S-au inspirat și din proiectul casei de vacanță a celebrului Le Corbursier, Cabanon, care acum este obiectiv turisitic. Garsoniera urma să aibă destinație de vacanță, așa că cele două dormitoare erau imporante ca locuri de odihnă, iar spațiul de zi să fie suficient de generos și luminos pentru a găzdui măcar trei persoane. Deci, destinația locuinței contează, apoi și ideea de a concepe fiecare funcțiunile sub forma unui mobilier. Acest mobilier, după utilizare, se dorea a fi închis, deci funcțiunile să nu fie la vedere. Observă cu atenție fiecare imagine și descoperă soluții adoptate aici. Sper să te inspire și pe tine!

adelaparvu.com despre garsoniera 35 mp in Camogli, Italia, Design Gosplan, Foto Anna Positano (3)
Bucătăria este ingenios concepută cu un capac care maschează blatul cu plita și chiuveta încorporate. Când se dorește ca ea să fie folosită, capacul se ridică și devine placare protectivă a peretelui. Prin această soluție s-a eliminat îmbrăcarea peretelui cu faianță, dar s-a obținut și o suprafață de tip bar sau masă de birou la care se poate lucra din picioare.

adelaparvu.com despre garsoniera 35 mp in Camogli, Italia, Design Gosplan, Foto Anna Positano (6)
Canapeaua este una la comandă, la fel ca toată mobila de altfel, prevăzută în continuarea chicinetei, iar sub fereastră, au fost încoporate mici corpuri cu loc de depozitare a cărților aflate la îndemnână.

adelaparvu.com despre garsoniera 35 mp in Camogli, Italia, Design Gosplan, Foto Anna Positano (4)
Și glafurile ferestrelor au fost modificate și asta odată cu grosimea pertelui de la interior, care a fost conceput mai adânc pentru a încorpora spații de depozitare discrete. Glafurile pot fi folosite ca locuri de relaxare, de contemplare a mării, locuința având ferestrele orientate către portul pescăresc.

adelaparvu.com despre garsoniera 35 mp in Camogli, Italia, Design Gosplan, Foto Anna Positano (1)
Dacă dormitorul principal arată ca atare, cu un pat încadrat de corpuri funcționale pentru depozitare, al doilea este mai special. Separat cu o draperie, spațiul celui de-al doilea dormitor poate fi folosit pentru depozitare, loc de lectură, dar și ca pat. Podeaua are un capac sub care se ascunde salteaua.

adelaparvu.com despre garsoniera 35 mp in Camogli, Italia, Design Gosplan, Foto Anna Positano (8)

adelaparvu.com despre garsoniera 35 mp in Camogli, Italia, Design Gosplan, Foto Anna Positano (7)

adelaparvu.com despre garsoniera 35 mp in Camogli, Italia, Design Gosplan, Foto Anna Positano (9)Foto: Anna Positano via Gosplan

Apartament cu living fără fereastră, dar bine organizatApartamenteDesign Interior

Apartament cu living fără fereastră, dar bine organizat

Adela ParvuAdela Parvu10 aprilie 2020
Superb! Paturi pentru copii si mobila eleganta de la RominaMobilaNoutăți și TrenduriRomania Mea

Superb! Paturi pentru copii si mobila eleganta de la Romina

Adela ParvuAdela Parvu13 februarie 2016
Le-a luat 11 ani să renoveze casa de la țară, dar acum au și atelier și camere pentru oaspețiCaseDesign InteriorPensiuni

Le-a luat 11 ani să renoveze casa de la țară, dar acum au și atelier și camere pentru oaspeți

Adela ParvuAdela Parvu8 februarie 2016

2 Comentarii

Lasă un comentariu