Dacă îți dorești aranjamente florale pe masa de sărbători, poate că îți vei găsi inspirația în ideile prezentate aici. Mie mi-au plăcut pentru că specialiștii de la Floradania vin cu sugestii legate de plantele de la ghiveci. Da, dacă tot le avem în casă, de ce nu le-am folosi pentru decorul unei mese festive?

Planta Promemaea

Planta Promemaea

Îți dorești un aranjament cu temă tradițională? Păi plantele precum gerbera sau kalanchoe merg de minune pentru așa ceva. Pornește de la o culoare de bază. Uite, poate fi galbenul, care sugerează gălbenușul de ou și puful puișorilor de găină. Folosește iarbă, mușchi sau frunze verzi pentru ouă, iar dacă acestea sunt de prepeliță vor da cu atât mai bine ca decor pentru masă. Asta dacă nu cumva ai ouă încondeiate, căci pe alea nu le egalează nimeni, dar nici nu-ți vine să le spargi.

Plante Gerbera, Kalanchoe, Sagina

Plante Gerbera, Kalanchoe, Sagina

Vrei ceva modern? Când zici modern te gândești la plante cu o formă mai sculpturală, cum e Crăciunița, Aloe Vera, cactușii. Iar în privința texturilor și culorilor, ei bine o tușă modernă o dai prin ceva metalizat. Da, poți folosi vopseluri de ouă metalizate, cum ar fi bronzul. Nuanța asta se potrivește cu decorațiuni și veselă de masă verzi. Un contrast interesant, iar alături de plantele bine alese aranjamentul tău va fi în ton cu o amenajarea modernă a casei.

Plante Rhipsalidopsis, Sagina

Plante Rhipsalidopsis, Sagina

Tușe feminine? Da, merg pentru o masă de familie unde sunt și copii și bunici, toți cei dragi. Și tema asta se potrivește cu atât mai mult cu cât ai trandafiri la ghiveci sau orhidee. Te poți juca puțin și în coji de ouă poți pune răsaduri de plante cu flori, de la panseluțe la Promonaea. Culori? Delicioase pasteluri de galben și roz și totul va fi dulce ca la mama acasă. Sper să te inspire ideile de față!

Plante Phalaenopsis, Rosa, Promemaea

Plante Phalaenopsis, Rosa, Promemaea

adelaparvu.com despre idei pentru masa de Paste, planta Rhipsalidossis, Foto Floradania

adelaparvu.com despre idei pentru masa de Paste, planta Rhipsalidossis, Foto Floradania 2

adelaparvu.com despre idei pentru masa de Paste, planta Rhipsalidossis, Foto Floradania 1

Bucătărie faină, dar și practic amenajatăDesign InteriorIdei pentru acasa

Bucătărie faină, dar și practic amenajată

Adela ParvuAdela Parvu8 februarie 2016
Floarea de colț cultivată în grădină? Da, se poate, chiar și la ghiveciGradină și TeraseSfaturi plante

Floarea de colț cultivată în grădină? Da, se poate, chiar și la ghiveci

Adela ParvuAdela Parvu8 februarie 2016
Amenajarea unui apartament de două camere pentru închiriereIdei pentru acasa

Amenajarea unui apartament de două camere pentru închiriere

Adela ParvuAdela Parvu2 august 2023

2 Comentarii

Lasă un comentariu