adelaparvu.com despre garsoniera transformata in locuinta de doua camere, design interior 370studio (1)

In Design Interior, Garsoniere

Garsonieră de 38 de metri pătrați transformată în locuință cu 2 camere

Este ingenioasă transformarea aceasta, mai ales că mulți caută soluții prin care dintr-o garsonieră să poată obține o locuință cu două încăperi separate. Dar o astfel de modificare presupune nu doar curaj, ci mai ales atenția acordată stilului de viață al proprietarilor. La noi sunt multe tinere familii, cu copii care locuiesc într-o garsonieră, așa că nu știu cât de mult se vor regăsi în amenajarea de față, concepută de designerii de la biroul 370studio pentru o tânără care trăiește singură. Da, când ești tânăr și muncești mult nici nu petreci foarte mult timp acasă, așa că nu te va deranja să ai spații deschise. Dar mi-a plăcut mult amenajarea pentru că e simplă, funcțională și de mare efect. Hai să-ți spun mai multe.

adelaparvu.com despre garsoniera transformata in locuinta de doua camere, design interior 370studio (7)

Când ai de-a face cu un spațiu mic, cum e o garsonieră, ceea ce trebuie să ai în vedere este renunțarea la încăperile mici și întunecate care nu-ți folosesc, inclusiv la zidurile care ocupă loc. Da, holurile, separările, ușile interioare încurcă într-o casă mică, așa că cel mai bine e să renunți la ele, evident cu excepția băii. Zonele de depozitare pot fi create cu ajutorul unor dulapuri proiectate pe comandă în noul spațiu rezultat. Așa au procedat și designerii de la 370studio aici, în garsoniera de 38 de metri pătrați. Au renunțat la zidurile din prima parte a locuinței și au deschis bucătăria către cameră. Separarea față de intrarea în casă au făcut-o cu gips-carton mascând frigiderul din bucătărie către hol, dar și către cameră cu ajutorul unui corp cu rafturi.

adelaparvu.com despre garsoniera transformata in locuinta de doua camere, design interior 370studio (5)

Pentru a câștiga spațiu pentru dressingul din dormitor au modificat forma băii, pe care au micșorat-o. I-a ajutat pentru configurarea celor două camere și faptul că garsoniera avea două ferestre, una simplă și una care este de fapt ușa de la balcon. Astfel, dormitorul chiar dacă e mic, beneficiază de lumină naturală, la fix și pentru crearea unui loc de birou. Da, e înghesuită camera de odihnă, patul are 140 de cm lățime în loc de 160 sau 180 cât e un pat matrimonial, dar a încăput totul la fix. Acum , în privința decorului au mizat pe contrastul de alb și negru, suprafețele mari (mobilă și pereți) albe, mici accente cu negru sau închise la culoare pentru varietate. O măsuță dintr-o mosor uriaș, un suport de lampă dintr-o lădiță de lemn, motivele folclorice preluate din covor și pentru autocolantele de pe pereți și totul a devenit mai personalizat. Și în dormitor, un citat preferat decorează peretele de deasupra patului. Soluții simple, dar de efect. Sper să te inspire și pe tine!

adelaparvu.com despre garsoniera transformata in locuinta de doua camere, design interior 370studio (2)

adelaparvu.com despre garsoniera transformata in locuinta de doua camere, design interior 370studio (4)

adelaparvu.com despre garsoniera transformata in locuinta de doua camere, design interior 370studio (1)

adelaparvu.com despre garsoniera transformata in locuinta de doua camere, design interior 370studio (3)

adelaparvu.com despre garsoniera transformata in locuinta de doua camere, design interior 370studio (6)Design interior si Foto: 370studio.com

16 raspunsuri pentru Garsonieră de 38 de metri pătrați transformată în locuință cu 2 camere

  1. alina spune:

    Arata frumos si elegant locuinta.
    Chiar si mini bucataria deschisa arata bine si usor de intretinut. Foarte buna idee de delimitare vizuala prin utilizarea placilor de gresie in dreptul ei, care au culoare neutra, dar contrastanta cu parchetul ce urmeaza.

    Imi place totul: finisajele, culorile, nuanta parchetului, accentele, contrastele.

    Se vede ca sunt priceputi designerii (vad ca sunt polonezi).

  2. Aura spune:

    Foarte frumos ,cu stil si mult bun gust,caracteristic Adele! Felicitari! Imi plac scaunele,de unde le-ai luat?

  3. MONICA spune:

    Pun pariu ca este in Franta. Am dreptate ?

  4. Aura spune:

    Foarte frumos ,cu stil si eleganta.Felicitari Adelei!
    Imi plac foarte mult scaunele .Unde le gasesc?

  5. Adrian spune:

    Mi-e greu sa cred ca sunt 38 mp acolo, pare un spatiu mult mai mare

  6. MONICA spune:

    Dar unde este ? In ce tara ?

  7. […] spectaculoasă transformarea de față atât ca și reorganizare a locuinței, cât și ca design interior. Este vorba despre un […]

  8. […] plăcut tare mult amenajarea acestei garsoniere pentru că are aerul unei locuințe de tip loft. Deși practic este o singură cameră, cu […]

  9. […] de depozitare și corectarea optică a spațiilor. Când vine vorba despre două camere în doar 38 de metri pătrați, iar proprietarul își dorește să simtă mai mult spațiu, varianta sigură este folosirea din […]

  10. Toni spune:

    „ceea ce trebuie să ai în vedere este renunțarea la încăperile mici și întunecate care nu-ți folosesc, inclusiv la zidurile care ocupă loc” — nu cred ca poti sa darami peretii dupa bunul plac.. parerea mea, dar apreciez pozitiv tot ce citesc pentru ca sper sa ma ajute in amenajarea propriei garsoniere ….

    • Adela Parvu spune:

      Corect Toni, ai dreptate că nu poți dărâma după bunul plac, însă atunci când apelezi la designeri sau arhitecți, așa cum a fost și cazul proprietarilor de față, specialiștii nu demarează un astfel de proiect fără avizele necesare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *