M-aș fi gândit la multe combinații și idei de aranjare a mesei când am văzut aceste produse, dar nu mi-ar fi trecut prin minte că sunt de unică folosință. De ce spun asta? Pentru că mie mi se par suficient de rezistente pentru a le folosi de mai multe ori. Ca să nu mai spun că mi se par prea frumoase ca să fie aruncate atât de repede. Dar ideea nu e nouă peste hotare, așa cum mi-a spus Sebastian Mureșan, pe care-l cunosc ca fiind proprietarul uneia dintre puținele tipografii care oferă produse de mare clasă, de la pungi din hârtie, lampioane la ingenioasele Light Bag. Și ce au de-a face cu hârtia aceste fețe de masă, naproane și șervete? Ei bine, și ele conțin hârtie, dar nu se simte, nu se vede căci aceasta e în combinație cu fibre textile. Hai să-ți spun mai multe.
În domeniul HoReCa, adică cel ce ține de hoteluri, pensiuni și restaurante, nevoia de igienă și de estetică este din ce în ce mai mare. Clienții sunt tot mai pretențioși și mai greu de mulțumit. Așa că ideea asta cu fețele de masă, traversele și naproanele de unică folosință, dar frumos imprimate a venit să răspundă cererilor venite din partea restaurantelor a căror patroni căutau, pe de o parte, o soluție la clasicele fețe de masă albe, greu de întreținut, și de pe altă parte, necesitatea unei personalizări rapide pentru evenimente festive. Practic, atunci când ai în dulap 3-4 modele diferite de traverse, spre exemplu, imediat poți schimba decorul meselor cu ele pentru a se asorta evenimentului (aranjamentelor florale, temei petrecerii, luminilor etc.). La fel, cu fețele de masă pe care le ai în pachete, pe culori și modele, de la o zi la alta îți poți surprinde clienții.
Acum pentru noi, cei care n-avem nevoie de volume mari, ce să zic? Cu un sul de genul acesta poți face nenumărate obiecte, nu doar să le folosești ca atare. Eu aș înrăma câteva traverse sau le-aș folosi pentru paravane, colaje sau pentru decorul unor suprafețe care nu-mi mai plac, cum ar fi dulapuri, uși interioare. De ce? Pentru că au modele frumoase și materialul mi se pare că se pretează și pentru tehnica decoupage, deși este mult mai rezistent. Costurile? Păi hai să-ți spun, spre exemplu, fețele de masă de 100 x 100 cm au prețuri ce pornesc de la 4,25 lei bucata fără TVA, traversele se vând sub formă de suluri, prețul unuia fiind de la 60 lei fără TVA și conține 20 de bucăți, iar între bucăți există zone perforate care-ți permit să le desprinzi ușor (similar desprinderii prosoapelor de hârtie), apoi șervetele costă de la 39 de lei pachetul fără TVA și conține 50 de bucăți în pachet. Unde le găsești? Prin firma Angels Distribution care distribuie aceste produse sub brandul Ubella, uite aici site-ul lor www.ubella.ro și aici un număr de telefon pentru comenzi 0743.05.88.44. Am făcut mai multe poze la ei în micul spațiu de prezentare de la fabrică, dar ai și mai multe imagini din catalog cât să-ți faci ideea despre cât de frumos pot fi combinate. Sper să-ți prindă bine informațiile acestea!
1
multumesc, sunt f. frumoase si le poti da si alte utilizari.
Sa auzim numai de bine! Doamne ajuta!
Cu stima
Paula
foarte frumoase si extrem de practice, nu numai pentru HoReCa, ci si pentru particulari. Am deschis si site-ul lor dar din pacate acolo nu e decat oferta de pungi!
Vezi aici site-ul corect http://www.ubella.ro/
asa este..nici eu nu le-am gasit 🙁
asteptam pe site si oferta de naproane 🙂
multumim Adela !!
Sorina, vezi aici http://www.ubella.ro/
Multumesc, Adela. Chiar ne aduci inspiratie! Pot fi usor folosite si la noi acasa cand avem musafiri la masa. Foarte placute ochiului, practice dar mai ales elegante!
Tocmai când căutam soluţii de amenajări sezoniere, ai apărut cu acest articol. Adela, tu, cea care citeşti gânduri!
🙂