Una din perioadele de glorie ale designului de obiect a fost în anii 60, când designerii scandinavi au fost pe mare val, iar piesele create de ei, de la corpuri de iluminat la piese de mobilier au cucerit o lume întreagă prin alura lor, simplitate și funcționalitate. Nu e de mirare că acest val se resimte din nou, iar piesele de design de la mijlocul secolului XX sunt în trend. Iar dacă ai norocul să găsești chiar piese vintage la prețuri bune, atunci poți spune că ai făcut o adevărată achiziție. Am ales să-ți prezint azi una dintre cele mai apreciate locuințe australiene în 2015, conform The Design Files, care are acest aer de anii 60, o locuință a unor oameni pasionați de design, care au renovat totul pentru a-i conferi la interior casei șarmul specific perioadei de vârf a perioadei designului industrial. Dar hai să-ți spun mai multe.
Deseori lucrurile vechi sunt abandonate pentru că n-ar mai fi la modă, dar când dai peste obiecte create și semnate de designeri, merită să fii pe fază pentru că ele vor reveni cu siguranță în trend. Nu e chiar ca în cazul operelor de artă, ca să le crească valoare în timp, dar cert este că dacă ai fler pot fi o investiție bună. Diferența față de obiectele de artă este că piesele de design le folosești, așa că odată cu timpul, dacă nu ai grijă de ele se strică, se uzează. De aici și numărul lor mic peste timp și valoarea mai mare. Cine este împătimit de design, cum sunt proprietarii acestei case, Annie Price și Jamie Paterson, știe ce este desoebit și ce nu și poate identifica la târgurile de vechituri sau în magazinele vintage piesele cu adevărat speciale.
Când au achiziționat casa, în urmă cu patru ani de zile, nu și-au închipuit că vor ajunge să renoveze totul, inclusiv să schimbe acoperișul. Le-a plăcut faptul că și construcția era din perioada anilor 60, deci cu o arhitectură specifică vremurilor, când spațiile s-au mai lărgit, când electrocasnicele își făceau simțită prezența în interioarele caselor (și erau de mai mari dimensiuni ca acum). Și pentru că era o locuință de acest fel au încercat să salveze tot ce s-a putut, începând de la bârnele din lemn și terminând cu butonii mobilierului de la bucătărie. Au căutat și au găsit stocuri mici, dar pe placul lor cu mozaic din aceea perioadă pe care le-au folosit pentru bucătărie, o nuanță ce merge de minune în contrast cu lemnul mobilierului. De asemenea, tapete cu forme motive op art și parchet montat ca atunci.
Multe achiziții le-au făcut la prețuri incredibile din târgurile de vechituri, cum ar fi corpurile de iluminat semnate de Hans Agne Jakobsson din bucătărie, deasupra mesei, găsite la doar patru dolari australieni (și pe care le găsești online la prețul de circa 500 de euro). Apoi, au recunoscut și au păstrat de la rude și părinți fotoliul pivotant semnat Milo Baughman, posterul Lady Blue semnat de Annie Tretchikoff sau scaunele de bar semnate Th Brown. Și da, au primit și au păstrat multe obiecte decorative, de la figurine din sticlă la boluri și vase pentru fructe, toate din aceea perioadă. Cert este că ei cunosc lucrurile, iar povestea fiecăruia i-a atras pentru a-și creiona la interiorul casei lor propria lor atmosferă. Sunt oameni care iubesc designul și arta, iar deseori aceștia văd în așa-zisele vechituri acele piese cu adevărat emblematice, care le stârnesc creativitatea. O locuință cu totul specială, care surprinzător sau nu, este și va rămâne la modă. Sper să te inspire și pe tine!
Frumoasa prezentare! – Grinzile din casa m-au pus pe ganduri si-mi fac planuri pentru o camera la casuta de la munte. Mi-as permite asa ceva, mai ales ca inaltimea imi permite. Am camerele la 3 (2,85)m inaltime. Ma cam blocheaza un pic aranjarea corpurilor de iluminat. Mai astept noutati si poate vad ceva care sa ma inspire putin mai mult. Multumesc pentru tot, Adela !!! – Sa fii iubita!
Îmi place articolul, pentru că mai sunt persoane care s-au ataşat de piesele retro de mobilier. Aplicând tapet pe unele zone, schimbând textilele la nivelul ferestrelor, se poate împrospăta mult atmosfera generală.
Curajosi in alegerea culorilor si desi sunt atatea nuante laolalta, nu deranjeaza. Poate sa-ti puna problema unei astfel de schimbari in propria casa.
Am remarcat frumoase piese de mobilier care, imi aduc aminte de copilaria mea.