Pare ușor de obținut așa ceva, dar e multă muncă în spatele unei lucrări de acest tip. Spațiul mic și proximitatea casei face ca pe timpul șantierului să fie afectat și interiorul casei, pe unde trebuie aduse materiale, pământ, plante, mobilier, dar efortul și deranjul merită când rezultatul este spectaculos. Sper să te inspire și pe tine această amenajare!

In Amenajari Gradina

Grădină urbană elegant concepută

Ce poți face cu un petic de curte în oraș? De cele mai multe ori curțile de la oraș sunt niște spații neîngrijite, pavate în întregime și fără pic de verdeață. Ei bine, poți însă, cu ajutorul peisagiștilor, să transformi un spațiu mic într-o adevărată oază. Astfel, îți extinzi spațiul de la interior către exterior și poți obține cel mai râvnit loc al casei. Am ales să-ți prezint azi una dintre lucrările peisagișilor britanici de la The Garden Builders, peisagiști  premiați cu medalia de aur la RHS Chelsea, cel mai prestigios salon de peisagistică din Marea Britanie. Pe lângă amenajările spectaculoase realizate în grădini mai ample, cei de la The Garden Builders sunt adevărați maeștri și în privința spațiilor mici. Grădina de față este în Brixton, Londra și a fost gândită ca o cameră de zi în aer liber. Dar hai să afli mai multe.

Toată amenajarea grădinii a pornit de la pasiunea proprietarilor pentru plăcile ceramice realizate manual de proveniență italiană. Practic proprietarii s-au îndrăgostit de plăcile ceramice cu modele geometrice, dar nu știau cum să le folosească în amenajarea exterioară. Peisagiștii de la The Garden Builders au conceput spațiul grădinii ca pe o cameră în aer liber, așa că au integrat plăcile ceramice în ansamblu similar unui covor într-o cameră.

Toată amenajarea grădinii a pornit de la pasiunea proprietarilor pentru plăcile ceramice realizate manual de proveniență italiană. Practic proprietarii s-au îndrăgostit de plăcile ceramice cu modele geometrice, dar nu știau cum să le folosească în amenajarea exterioară. Peisagiștii de la The Garden Builders au conceput spațiul grădinii ca pe o cameră în aer liber, așa că au integrat plăcile ceramice similar unui covor într-o cameră.

Pentru a pune în evidență plăcile ceramice preferat ede către proprietari, dar și pentru a crește prezența plantelor, peisagiștii au realizat în jurul placărilor o bordură verde cu plante suculente.

Pentru a pune în evidență plăcile ceramice preferate de către proprietari, dar și pentru a crește prezența plantelor, peisagiștii au realizat în jurul placărilor o bordură verde cu plante suculente.

Pe lângă casă trotuarele erau deja pavate, așa că același tip de pavaj a fost folosit până în zona cu plăcile ceramice cu modele geometrice. Prin modul de ambientare și decorare, pe ferestrele casei se poate vedea spațiul frumos de la exterior, care se simte ca o prelungire a interiorului.

Pe lângă casă trotuarele erau deja pavate, așa că același tip de pavaj a fost folosit până în zona cu plăcile ceramice cu modele geometrice. Foarte importante sunt rigolele pentru captarea apei, iar acestea sunt prezente pe lângă soclul casei pentru ca apa să nu se infiltreze către fundație. Mai departe, prin modul de ambientare și decorare, pe ferestrele casei, se poate vedea spațiul frumos de la exterior, care se simte ca o prelungire a interiorului.

Pentru a asigura intimitate grădinii, peisagiștii au prevăzut un gard din riflaje subșiri din lemn de cedru, rezistent la intemperii. Totul a fost vopsit într-o nuanță de gri colorat (cu accente de albastru) care să pună în evidență prezența vegetației, dar să asigure și un cadru neutru către interiorul casei.

Pentru a asigura intimitate grădinii, peisagiștii au prevăzut un gard din riflaje subțiri din lemn de cedru, rezistent la intemperii. Totul a fost vopsit într-o nuanță de gri colorat (cu accente de albastru) care să pună în evidență prezența vegetației, dar să asigure și un cadru neutru către interiorul casei. De aceste riflaje se pot agăța și plantele cățărătoare.

De jur împrejurul gardului au fost create jardiniere. Aceste sunt construite și hidroizolate cu sistem de irigare și drenaj prevăzute la interior, astfel ca apa să nu lipsească, dar să nici nu stagneze. Prin jardinere, vegetația este prezentă la o înălțime sesizabilă ochiului, ocupând frumos spațiul mic disponibil.

Jardinierele sunt construite și hidroizolate, de asemenea au sistem de irigare și drenaj prevăzute la interior, astfel ca apa să nu lipsească, dar să nici nu stagneze. Prin jardinere, vegetația este prezentă la o înălțime sesizabilă ochiului, ocupând frumos spațiul mic disponibil.

Pe o latură a grădinii, în continuarea jardinierelor este prevăzută și o bancă de ședere. Câteva perne transformă spațiul exterior într-un confortabil loc de contemplare, lectură sau socializare.

Pe o latură a grădinii, în continuarea jardinierelor este prevăzută și o bancă de ședere. Câteva perne transformă spațiul exterior într-un confortabil loc de contemplare, lectură sau socializare.

Pe lângă construcșia jardinierelor, peisagiștii au avut în vedere alegerea plantelor potrivite pentru ele, astfel ca odată ce ele se vor dezvolta să arate bine în grădină, dar să nici nu devină dominante în defavoarea locurilor de ședere.

Pe lângă construcția jardinierelor, peisagiștii au avut în vedere alegerea plantelor potrivite pentru ele, astfel ca odată ce ele se vor dezvolta să arate bine în grădină, dar să nici nu devină dominante în defavoarea locurilor de ședere.

Pentru a crea mai multe nivelul la care să fie prezente plantele, peisagiștii au avut în vedere construcția de jardiniere pe laturile curții, iar pentru a modifica puțin perspectiva, pe lățimea spațiului, între jarniere, plantele sunt prezente la nivelul solului. Specialiștii au avut în vedere atunci când au amenajat grădina și vegetația deja existentă din zonă, de la vecini.

Pentru a crea mai multe niveluri la care să fie prezente plantele, peisagiștii au avut în vedere construcția de jardiniere pe laturile curții, iar pentru a modifica puțin perspectiva, pe lățimea spațiului, între jarniere, plantele sunt prezente la nivelul solului. Specialiștii au avut în vedere atunci când au amenajat grădina și vegetația deja existentă din zonă, de la vecini.

Iluminatul contează enorm într-o grădină, de aceea este bine să fie prevăzut încă din faza de proiect, astfel ca alimentarea surselor să fie sigură, dar și din punct de vedere estetic cablurile să fie cât mai bine ascunse sau poziționate. În grădina de față, peisagiștii au avut în vedere atît un iluminat general decorativ cu ghirlande, cât și iluminat punctat pe zonele din jardiniere.

Iluminatul contează enorm într-o grădină, de aceea este bine să fie prevăzut încă din faza de proiect, astfel ca alimentarea surselor să fie sigură, dar și din punct de vedere estetic cablurile să fie cât mai bine ascunse sau poziționate. În grădina de față, peisagiștii au avut în vedere atît un iluminat general decorativ cu ghirlande, cât și iluminat punctat pe zonele din jardiniere.

Pare ușor de obținut așa ceva, dar e multă muncă în spatele unei lucrări de acest tip. Spațiul mic și proximitatea casei face ca pe timpul șantierului să fie afectat și interiorul casei, pe unde trebuie aduse materiale, pământ, plante, mobilier, dar efortul și deranjul merită când rezultatul este spectaculos. Sper să te inspire și pe tine această amenajare!

Pare ușor de obținut așa ceva, dar e multă muncă în spatele unei lucrări de acest tip. Spațiul mic și proximitatea casei face ca pe timpul șantierului să fie afectat și interiorul casei, pe unde trebuie aduse materiale, pământ, plante, mobilier, dar efortul și deranjul merită când rezultatul este spectaculos. Plantele sunt prezente pe mai multe niveluri (pardoseală, jardiniere, riflaje, deasupra gardului), amenajarea este în tonuri similare pe suprafețele verticale și orizontale, de aceea și spațiul mic este armonios perceput. Sper să te inspire și pe tine această amenajare! 

Foto: The Garden Builders

Un raspuns pentru Grădină urbană elegant concepută

  1. Wow! Grădina arată splendid, iar alegerile inspirate pentru mobilier, materialele folosite și plante dau terasei o tentă modernă greu de egalat! Îmi imaginez, pentru această grădină, și o pergolă retractabilă care să o acopere și să contribuie și mai mult la eleganță și protecție. Pergola retractabilă poate reduce și mai mult cantitatea de apă de pe terasă, având canale de scurgere încorporate în structura de aluminiu. Și tu alegi: când plouă, închizi pergola; când e soare o deschizi și profiți de vremea frumoasă.
    Spor în toate,
    echipa Sun Leader!

    PergolaRetractabila-SunLeader-VatraRegalaPredeal

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *