Îți spun sincer că mi-am imaginat locuința asta ca fiind a unei bunicuțe cochete și într-un fel n-am fost prea departe de adevăr. Locuința de bloc cu două camere a fost moștenită de Ana, de profesie designer de interior, de la bunica ei. Evident că avea în casă o mulțime de obiecte vechi, mai ales că totul era inițial ambientat într-un stil clasic. Da, era tisit apartamentul cu mobilă grea și tot soiul de lucrușoare cu parfum de odinioară, iar Ana, după o călătorie în Italia a decis să păstreze șarmul de altădată, dar decorul să fie recreat în manieră proprie cu obiecte noi. Ai să descoperi un univers feminin, cu tușe antichizate și colțuri parcă din alte timpuri.

adelaparvu.com despre apartament de bloc 50 mp in stil clasic, designer Anna Putilova (12)

M-a intrigat canapeaua din living pentru că este un model pe care l-am văzut și eu la târgul de la Milano, acel gen de canapea prea lucioasă, prea împopoțonată pe care nu mi-o puteam imagina în casa cuiva. Cred că fix acesta a fost motivul pentru care am decis să-ți prezint locuința, ca să mă eliberez și eu de prejudecăți și să aflu și părerea ta. Da, pentru mine canapeaua acea este genul kitsch, dar uite, că în contextul potrivit poate fi exact ce trebuie. Așa că nu degeaba spun că întotdeauna combinațiile sunt cele care contează într-un decor și nu neapărat obiectele luate separat. Livingul este plin de tablouri, de fotografii vechi și da, aici și-a găsit locul și bufetul vechi de la bunica Anei cu o mulțime de obiecte moștenite de la ea.

adelaparvu.com despre apartament de bloc 50 mp in stil clasic, designer Anna Putilova (7)

Deși pare că e totul vechi și păstrat ca pe vremuri, apartamentul a suferit două modificări importante. Prima a fost la baie, respectiv mărirea ei cu un spațiu pentru mașina de spălat și o zonă de toaletare, asta pe lângă lavoar și cadă. A doua transformare a fost deschiderea bucătăriei către camera de zi. Între bucătărie și living Ana Putilova s-a folosit de oglizi antichizate pentru a mări iluzia de spațiu, îmbrăcând golul cu aceste suprafețe reflectorizante. De asemenea, a prevăzut un dulap încorporat care nu se mai distinge, fiind tapetat și el cu oglinzi. Un alt dulap este prezent în dormitor, iar bufetul din living are și el rol de depozitare. Neașteptat, dar spațiile de depozitare sunt generoase pentru un apartament de 50 de metri pătrați.

adelaparvu.com despre apartament de bloc 50 mp in stil clasic, designer Anna Putilova (2)

Dacă te vei uita la decor vei observa nuanțe de albastru gri pe pereți și tonuri neutre pentru majoritatea tapițeriilor și țesăturilor decorative. În schimb sunt multe detalii de la dantele la franjuri la faldurile draperiilor de la ramele tablourilor la ciucurii pernelor. Și obiectele sunt bogat ornamentate, ca atare Ana a dus toată povestea decorului la maximum adăugând noi și noi detalii, inclusiv la nivelul plafonului unde pe lângă baghetele decorative vei vedea și ornamente în jurul lustrelor. În orice caz, nu-ți dai seama din prima că e un apartament de bloc. Pentru cine iubește stilul clasic și lucrurile vechi poate fi o sursă bună de idei. Sper să te inspire și pe tine!

adelaparvu.com despre apartament de bloc 50 mp in stil clasic, designer Anna Putilova (13)

adelaparvu.com despre apartament de bloc 50 mp in stil clasic, designer Anna Putilova (3)

adelaparvu.com despre apartament de bloc 50 mp in stil clasic, designer Anna Putilova (5)

adelaparvu.com despre apartament de bloc 50 mp in stil clasic, designer Anna Putilova (10)

adelaparvu.com despre apartament de bloc 50 mp in stil clasic, designer Anna Putilova (17)

adelaparvu.com despre apartament de bloc 50 mp in stil clasic, designer Anna Putilova (16)

adelaparvu.com despre apartament de bloc 50 mp in stil clasic, designer Anna Putilova (15)

adelaparvu.com despre apartament de bloc 50 mp in stil clasic, designer Anna Putilova (14)

adelaparvu.com despre apartament de bloc 50 mp in stil clasic, designer Anna Putilova (9)

adelaparvu.com despre apartament de bloc 50 mp in stil clasic, designer Anna Putilova (8)

adelaparvu.com despre apartament de bloc 50 mp in stil clasic, designer Anna Putilova (11)

adelaparvu.com despre apartament de bloc 50 mp in stil clasic, designer Anna Putilova (1)

adelaparvu.com despre apartament de bloc 50 mp in stil clasic, designer Anna Putilova (4)

Culorile anului 2014 pentru casă și grădinăIn trend

Culorile anului 2014 pentru casă și grădină

Adela ParvuAdela Parvu14 februarie 2016
Grădină mică, urbană, o adevărată oază de prospețimeAmenajari GradinaGradină și Terase

Grădină mică, urbană, o adevărată oază de prospețime

Adela ParvuAdela Parvu7 februarie 2016
Gabriela a renunțat la creditul ipotecar și s-a mutat într-o casă pe roțiCaseRomania Mea

Gabriela a renunțat la creditul ipotecar și s-a mutat într-o casă pe roți

Adela ParvuAdela Parvu8 noiembrie 2017

14 Comentarii

Lasă un comentariu