Am scris despre o colecție frumoasă de mobilă care se potrivește de minune atât în apartamente de bloc, cât și în case, modele actuale, dar care au un aer rustic, grație lemnului masiv din care sunt fabricate. Și în imaginile acelea existau covoare frumoase. Am întrebat-o pe arh. Cristina Șerban de la Hulsta Studio, care aduce mobila germană la noi în țară, de unde sunt acele covoare și am aflat că sunt de la Kilim.com, site de pe care poți să cumperi și tu online. Dar dacă tot am ajuns la chilim, mi-am spus că merită să știi două vorbe despre aceste tipuri de țesături și în plus să-ți atașez câteva imagini de interioare ca să-ți dai seama cam cum ar arăta în diferite ambiente.

Foto Chioco Design

Foto Chioco Design

Chilimul este o țesătură cu două fețe, o scoarță dacă vrei, și care poate fi folosită atât ca și covor, cât și ca tapițerie sau chiar pătură. Acest tip de țesătură poate fi considerat un covor țărănesc. Deși este asociat cu Turcia, care are o tradiție de invidiat în acest domeniu, astfel de covoare din lână sunt țesute și de către triburile nomade din Orientul Mijlociu și Africa de Nord (Tunisia, Maroc unde trăiesc comunități de berberi și tuaregi). Pe site-ul Kilim.ro ai să găsești și chilimuri… românești, da așa sunt denumite online covoarele românești cu motive oltenești. Doar ți-am spus, chilimul este considerat covor țărănesc, se pare că acum, dacă este țesut din lână și are motive folclorice dintr-o anumită țară, covorul este denumit după proveniența modelului. Conform Wikipedia, chilimul este prezent prezent din Balcani până în Pakistan, iar în țările musulmane acest tip de covor este folosit și pentru rugăciune.

Foto Madison Modern Home

Foto Madison Modern Home

Ca să aflu și mai multe despre chilimuri am întrebat-o pe și Dorina Horătău profesor din cadrul Departamentului de Arte și Design textil din cadrul Universității de Artă din București (UNArte). Ea mi-a spus că aceste tipuri de covoare sunt țesute la gherghef (războaie verticale) și sunt din lână moale. Țesătura prezintă din loc în loc niște ochiuri, deci nu e o țesătură strânsă, dar că desenul este completat de tehnică, deci ochiurile se încadrează frumos în motivele covorului. În plus, fibrele textile pentru chilimuri sunt colorate exclusiv cu nuanțe obținute natural. Această cerință de a se folosi vopseluri naturale va deveni foarte curând un standard internațional, așa cum susțin cei de la Flying Carpets care comercializează chilimuri, dar și covoare de Cisnădie. De ce? Pentru că pe covoare stau și copiii, nu-i așa?

Foto Amber Ranzau

Foto Amber Ranzau

Cât costă astfel de chilimuri? Ei bine ieftine nu sunt având în vedere că sunt manufacturate, deci țesute manual. Dar înainte de a le alege ai grijă să te uiți cu atenție la dimensiuni, dar și la greutate, mai ales dacă le cumperi online. Poți găsi modele frumoase la prețuri bune. Uite, spre exemplu la Flying Carpets un chilim afgan cu dimensiunile de 100 x 200 cm costă 600 lei, iar un chilim Sivas (Turcia) cu dimensiunile de 170 x 240 cm costă 1224 lei. Alte exemple, uite la CarpetVista.ro un chilim afgan de 306 x 207 cm costă 2098 lei, iar unul tot afgan denumit Mimane de 192 x 155 cm costă 366 lei. Pe site-urile din străinătate, cum e și Kilim.com prețurile sunt mult mai mari de la 200 de euro în sus, dar atenție multe dintre ele sunt chiar din categoria antichități, deci citește toate detaliile și în special textele marcate cu asterix. Dacă vrei covoare românești merită să le vezi AICI pe cele țesute de Rozica Miclescu, AICI cele manufacturate de Antoaneta Nadu sau AICI cele realizate de către Lăzărica Popescu. Sper să-ți prindă bine informațiile acestea!

Foto Tom Meaney Architect

Foto Tom Meaney Architect

Foto Ann James Interiors

Foto Ann James Interiors

Foto Risa Boyer Architecture

Foto Risa Boyer Architecture

Foto Madison Modern Home

Foto Madison Modern Home

Foto Melanie Stewart

Foto Melanie Stewart

Foto TaC studios, architects

Foto TaC studios, architects

Foto Valerie McCaskill Dickman

Foto Valerie McCaskill Dickman

Foto Adeeni Design Group

Foto Adeeni Design Group

Showroom de piatră naturală și magazin online cu produse din piatrăFinisajeRomania Mea

Showroom de piatră naturală și magazin online cu produse din piatră

Adela ParvuAdela Parvu19 februarie 2018
Premiat! Showroomului Tempini, design Mihai Caraghiaur, câștigă German Design Award 2025Design InteriorIn trendRomania Mea

Premiat! Showroomului Tempini, design Mihai Caraghiaur, câștigă German Design Award 2025

Adela ParvuAdela Parvu21 ianuarie 2025
Ai putea să locuiești în doar 8 mp?Design InteriorGarsoniere

Ai putea să locuiești în doar 8 mp?

Adela ParvuAdela Parvu12 septembrie 2016

32 Comentarii

Lasă un comentariu