Vacanță de vis în bungalouri mexicane

Dacă ar fi să-mi amenajez o casă de vacanță la mare sau să deschid o pensiune, cu siguranță m-aș inspira de aici. Este un complex de căsuțe reunite într-un loc de vis și perfect integrate în peisaj. Totul este calm, natural și simplu. Ideile și soluțiile arhitecților Elias Adam și Jose Robredo vizavi de conceperea spațiilor sunt excelent completate de designul interior semnat de Carlos Couturier. De altfel, cei trei au mai lucrat împreună și chiar dacă au conceput hoteluri luxoase, aici s-au adaptat perfect contextului natural și au creat un adevărat colț de paradis.

Numit după o varietate de trestie de zahăr cultivată în Golful Veracruz, hotelul Azucar, căci despre el este vorba, este refugiu perfect. Este atât de frumos integrat în peisajul exotic al Golfului Mexic, unde este situat, încât nici nu realizezi că ești oaspete al unui hotel. Cuprinde 20 de bungalouri joase, denumite palapas, printre care poți hoinări până să ajungi la plajă. Fiecare dintre ele are câte o terasă privată, aceleași acoperișuri de paie, dar alte panorame către Golful Mexic. Oriunde ai sta, te simți privilegiat.

Și totul este atât de simplu amenajat, încât nici n-ai crede că rezultatul final este rezultatul muncii a trei specialiști. Pereții curbi cu suprafețe neregulate  îți conferă o senzație de calm, de învăluire, dar ei vin să asigure intimitate pentru fiecare bungalou. Albul finisajelor devine strălucitor, accentele de culoare roz ale decorațiunilor îți imprimă veselie. În mod ciudat, acest loc este de fapt un concept anti-design pentru că e atât de tradițional făcut totul încât nu sesizezi din prima facilitățile confortului actual. De altfel, Couturier spune că și-a dorit prin amenajarea acestor spații să recupereze stilul de viață al bunicilor săi, care au emigrat din Franța în Mexic în anii 1930 ca să cultive vanilie. De aceea designerul a și reprodus multe dintre piesele de mobilă, în special scaunele, după modelele aduse de bunicii săi.

Senzația de autenticitate nu e întâmplătoare. Designerul a depozitat ani de zile bușteni pe care i-a recuperat după o inundație de proporții care a avut loc în 1999 în Veracruz. Și uite, deși atunci nu știa ce va face cu acei bușteni, acum i-a folosit ca suporturi pentru paturi, ca și grinzi, pentru terase sau tocuri de ușă. Și toate aceste lucruri au patina aceea pe care numai timpul o poate imprima în textura lemnului. Pentru a crea contrast, dar a oferi și confort, la băi designerul a folosit pentru lavoare și pentru panourile de duș fibră de sticlă similară bărcilor pescarilor. Materialul oferă obiectelor un aspect translucid, mai ales că sunt iluminate la interior.

Fiecare bungalou este denumit după o fabrică de zahăr din Veracruz, loc de tradiție în acest sens. Este și ăsta un mod de recuperare a istoriei locului. Dar turiștii probabil că nu se întreabă despre asta când stau tolăniți în hamacele suficient de sus suspendate de unde li se deschide o panoramă de vis asupra golfului. Și pentru cine are chef de tolăneală activă, o bibliotecă spațioasă, de relaxare este la îndemână. Sau spa-ul în aer liber cu un generos loc pentru practicanții de yoga și alte servicii de spa holistice.

Ca turist vei dori să te îmbăiezi în piscină sau să stai comod pe marginea ei, unde te îmbie pernele roz. Și când ai chef de mișcare poți face excursii în idilicul sat de pescari San Rafael din apropiere sau să vizitezi ruinele arheologice aflate la jumătate de oră distanță. Couturier spune despre Hotelul Azucar că este creat ca o oază, ca o filă de poveste pe care o dai înapoi în timp descoperind bucuriile simple ale vieții și elementele esențiale ale unui spațiu de locuit în perfect acord cu omul și natura. Poate de aceea am rezonat și eu cu acest colț de rai…