Ce culori, ce nuanțe, ce lumină! Și cât de simplu pare totul. Dar zău că într-un loc însorit ca în Toscana nu prea ai nevoie de mari aranjamente, că doar natura te îmbie să ieși afară și să-ți petreci timpul liber îmbătat de parfumul lavandei ce crește spontan. Dar totuși casa este suprinzătoare deoarece a aparținut unuia dintre cei mai cunoscuți designeri actuali. Este vorba despre Tricia Guild fondatoarea celebrei firme englezești de tapet și țesături de interior Designers Guild. Colecțiile acestui brand sunt mereu foarte vibrante, dar acum că aruncăm un ochi în ceea ce a fost refugiul de vacanță al Triciei ne putem da seama și de ce. Vorbesc la trecut pentru că între timp această proprietate a fost scoasă la vânzare pentru o sumă fabuloasă de peste 1,5 milioane de euro.
Fără doar și poate Tricia Guild iubește culorile și iubește natura. Când a cumpărat această casă, odinioară o mică fermă, o gospodărie țărănească mai pe limba noastră, a făcut-o pentru a-și oferi răgazul necesar pentru a crea noi colecții. Și casa a transformat-o într-un uriaș atelier de creație unde s-a jucat cu nuanțele la interior, iar în grădină a avut inspirația să lase cât mai natural totul. Asta cu excepția parcelelor rezervate florilor și legumelor. Și-a dorit să aibă un loc de unde să nu iasă cu zilele, nici măcar pentru a merge la piață sau la magazin. Așa că grădina de legume i-a prins la fix pentru că ea a fost sursa ei de prospețime, dar și de inspirație. Desigur, ca orice reședință de vacanță proprietate include și o piscină, care da, este un loc amenajat și are cere întreținere constantă.
Situată în Cetona, Italia, casa este una generoasă. Are cinci dormitoare și tot atâtea băi pe lângă spațiile ample din zona de zi. Și fiecare este creionată în nuanțe diferite, îndrăznețe și totodată adaptate contextului. Da, galbenul de la bucătăriei zici că e preluat din fructele lămâilor ce cresc în grădină, movul pare ca desprins din tufele de lavandă, rozul prafuit ca petalele magnoliilor, albastrul e ca cerul senin, iar verdele are un strop de turcoaz așa cum se văd apele cristaline. Și toate alăturate, mixate, combinate de-ți smulg sunete de mirare la fiecare nou colț dezvăluit. Evident că cea mai mare parte a țesăturilor de aici sunt din colecțiile semnate de Tricia sau oricum realizate sub brandul firmei pe care a fondat-o.
Mie casa asta îmi pare un adevărat atelier, ai cărui pereți sunt precum uriașe pânze unde vezi urmele lăsate de pensulă sau bidinea. Este un interior cu totul atipic făcut pe sufletul acestei femei creative atât de sensibilă de la culori, la forme, la texturi. O adevărată poezie transpunsă într-o amenajare interioară ce-ți umple inima de bucurie. Sunt sigură că nu e pe placul tuturor casa asta, dar zău că eu m-aș simți tare bine înconjurată de atâtea culori. Și-mi place că n-a ținut cont de statutul ei de divă în rândul designerilor și a ales să combine piese de mobilă vechi cu unele contemporane, n-a mers pe principiul de somptuozitate, așa cum sunt multe din imaginile cataloagelor brandului care-i poartă numele, ci a făcut ceea ce a simțit. Categoric o casă pe gustul meu și atât de elocventă pentru deviza mea: O viață avem? Colorată să fie! Sper să te inspire și pe tine!
Surse foto: Bernard Touillon, Cote Maison, Fotolink, Weranda Country/ The Telegraph/ Italy Magazine/
Ce casa „nebunatica”… da’ ce-mi place de ea!!:-)))
Si mie Liliana!!!
Cata vegetatie, eu cred ca nici nu as intra in casa, ci as sta doar afara. Oare cum miros plantele acelea cand adie vantul?! Mmmmm
Daaaa!!! Si eu ma gandeam la asta Mimi, ca as sta numai prin gradina )
Ce nebunie de culori. Doamne ce incantare de tinerete, de Primavara ♡♥ mi~ai inseninat ziua Adela ♡♥ Merci. Doar ca nu~l auzi pe Vivaldi
Pai uite ca tu-l auzi Mona si asta e tot ce conteaza!
culori nebunatice, indraznete, vegetatie, deh ! ii ajuta si clima, sa nu uitam.