Îți spun sincer că mi-am imaginat locuința asta ca fiind a unei bunicuțe cochete și într-un fel n-am fost prea departe de adevăr. Locuința de bloc cu două camere a fost moștenită de Ana, de profesie designer de interior, de la bunica ei. Evident că avea în casă o mulțime de obiecte vechi, mai ales că totul era inițial ambientat într-un stil clasic. Da, era tisit apartamentul cu mobilă grea și tot soiul de lucrușoare cu parfum de odinioară, iar Ana, după o călătorie în Italia a decis să păstreze șarmul de altădată, dar decorul să fie recreat în manieră proprie cu obiecte noi. Ai să descoperi un univers feminin, cu tușe antichizate și colțuri parcă din alte timpuri.
M-a intrigat canapeaua din living pentru că este un model pe care l-am văzut și eu la târgul de la Milano, acel gen de canapea prea lucioasă, prea împopoțonată pe care nu mi-o puteam imagina în casa cuiva. Cred că fix acesta a fost motivul pentru care am decis să-ți prezint locuința, ca să mă eliberez și eu de prejudecăți și să aflu și părerea ta. Da, pentru mine canapeaua acea este genul kitsch, dar uite, că în contextul potrivit poate fi exact ce trebuie. Așa că nu degeaba spun că întotdeauna combinațiile sunt cele care contează într-un decor și nu neapărat obiectele luate separat. Livingul este plin de tablouri, de fotografii vechi și da, aici și-a găsit locul și bufetul vechi de la bunica Anei cu o mulțime de obiecte moștenite de la ea.
Deși pare că e totul vechi și păstrat ca pe vremuri, apartamentul a suferit două modificări importante. Prima a fost la baie, respectiv mărirea ei cu un spațiu pentru mașina de spălat și o zonă de toaletare, asta pe lângă lavoar și cadă. A doua transformare a fost deschiderea bucătăriei către camera de zi. Între bucătărie și living Ana Putilova s-a folosit de oglizi antichizate pentru a mări iluzia de spațiu, îmbrăcând golul cu aceste suprafețe reflectorizante. De asemenea, a prevăzut un dulap încorporat care nu se mai distinge, fiind tapetat și el cu oglinzi. Un alt dulap este prezent în dormitor, iar bufetul din living are și el rol de depozitare. Neașteptat, dar spațiile de depozitare sunt generoase pentru un apartament de 50 de metri pătrați.
Dacă te vei uita la decor vei observa nuanțe de albastru gri pe pereți și tonuri neutre pentru majoritatea tapițeriilor și țesăturilor decorative. În schimb sunt multe detalii de la dantele la franjuri la faldurile draperiilor de la ramele tablourilor la ciucurii pernelor. Și obiectele sunt bogat ornamentate, ca atare Ana a dus toată povestea decorului la maximum adăugând noi și noi detalii, inclusiv la nivelul plafonului unde pe lângă baghetele decorative vei vedea și ornamente în jurul lustrelor. În orice caz, nu-ți dai seama din prima că e un apartament de bloc. Pentru cine iubește stilul clasic și lucrurile vechi poate fi o sursă bună de idei. Sper să te inspire și pe tine!
aceasta casa are elemente superb de frumoase……nu imi plac toate dar sunt unele superbe…………
Ca si ansamblu este foarte unitara. Nici eu n-as fi ales multe obiecte de aici, dar cand le vad impreuna imi dau seama ca merg excelent Simona.
Putin cam incarcat . Sufrageria este pe gustul meu. Felicitari !
Sufrageria este pe gustul meu. Felicitari !
Superb.
Obositor de „inzorzonata”. Parca ar fi un depozit de obiecte de decor, mobila…multe f frumoase dar care nu incap intr-un loc prea mic, dar si kitsch-uri..
O placere !
Multumesc Adela !
Canapeaua chiar nu e Kitsch, mai repede pernutele argintii, cuvertura patului si pernutele decorative. Parerea mea ! In rest, totul este OK, eu fiind pasionat si mic colectionar de „antiq-uri”.
Nu as putea locui acolo, imi da senzatia ca totul este imbacsit si inghesuit.
Fiecare cu gusturile sale Mimi 🙂
Sentimentul ca am fost purtata in alte vremi. Mai puternic si mai placut decat la oricare alta postare a dvs. Mi-as fi dorit sa fiu un abur, sa ma bucur de tot dar sa nu deranjez nimic. Din pacate, insa, suprafetele reflectorizante au fost ca o desteptare brutala dintr-un vis frumos. Probabil ca acolo erau niste dulapuri, insa eu as fi optat pentru alta varianta si as fi despartit bucataria de restul casei cu o usa.
E important sa vezi ca sa stii cum ai schimba Alexandra 🙂 Ma bucur daca te-a inspirat!
[…] ți-ai da seama că este vorba despre un interior de la bloc când vezi spațiile largi de aici. Dar proprietarii acestei locuințe au avut o idee […]
[…] Bran. Atmosfera pe care și-au dorit-o la interior a fost una care să transpună turiștii într-o poveste clasică, având în vedere că pensiunea se află foarte aproape de Castelul Bran. Și da, Marinela Filip a […]