De multe ori din dorința de a încadra casa pe teren cât mai bine și în favoarea grădinii, casele ajung să aibă la interior spații desfășurate atipic. În cazul de față este vorba despre o casă lungă și îngustă care a fost modernizată, deci ea exista, iar actualii proprietari au modernizat-o. Însă de la început nu știau cum să finiseze fațadele pentru ca totul să fie cât mai echilibrat și să nu aibă aspect de casă tip vagon, iar la interior erau în dilemă vizavi de organizarea încăperilor. Au muncit singuri șapte ani de zile, dar în final au ajuns la soluțiile care i-au mulțumit. Hai să vezi și tu cum au organizat totul.
Ce poți face într-o casă lungă și îngustă în zona de zi unde trecerile dintr-un spațiu în altul ar presupune manevrarea ușilor interioare? Ca să evite o organizare de tip vagon la parterul casei, proprietarii de față au renunțat din start la ușile interioare. Apoi, în privința livingului, unde aveau și ferestre pe o latură a casei, deci puțin loc pentru a așeza perimetral, de-a lungul pereților mobila, s-au gândit la o canapea pe mijlocul încăperii, astfel încât în spatele ei să aibă loc pentru accesul la ferestre. De asemenea, o așezare mai centrală a celei mai mari piese de mobilier, cum e în cazul de față canapeaua, i-a ajutat să distragă atenția de la forma atipică a spațiului. Un alt truc bine aplicat a fost să evidențieze separarea dintre living și zona de seră pentru plante, unde fereastra este generoasă. Accentuând prin placarea cu lemn lățimea camerei, ea pare mai proporționată în raport cu lungimea ei. I-a ajutat și golul de fereastră pentru a obține imaginea corectoare a livingului.
Bucătăria într-un spațiu lung și îngust este dificil de amenajat, dar aici proprietarii s-au descurcat excelent. Au avut în vedere o dispoziție funcțională a mobilierului, așa că pe laturi diferite au prevăzut chiuveta, plita cu hotă, iar corpurile de depozitare care înglobează frigiderul cu uși duble (model side by side) în lateral (frigiderul mai aproape de chiuvetă). Acestea au fost alese cu fronturi într-o nunață de verde închis, care vin să ofere profunzime încăperii. O altă zonă cu o nuanță mai pronunțată față de albul mobilierului este în jurul ferestrei, un gri plăcut care preia nuanța prezentă și la nivelul pardoselii. În privința mobilierului, în zona de lucru acesta este actual, discret și alb, iar pentru locul de luat masa sunt alese piese mai rustice, masa în nuanța tâmplăriei, scaunele albe. Faianța folosită aici are aspectul unui tapet, ceea ce conferă o senzație plcută, de încăpere elegantă unde îți poți primit oaspeții la masă, deci nu are aspect de bucătărie.
La etaj, unde înălțimea este generoasă, spațiile au fost interesant exploatate și pe verticală. Astfel, în holul din capătul casei scărilor un loc de birou cu bibliotecă are deasupra lui o platformă folosită ca și zonă de relaxare. Apoi, dormitorul matirmonial are baia și dressingul situate în spatele patului, camuflate excelent de o structură placată cu lemn, o nișă. Aceasta are rolul de-a puncta locul patului și de a corecta lățimea încăperii pentru că ea este lungă și îngustă. Însă încadrarea patului cu structura în U atrage atenția și imprimă senzația că spațiul este mult mai intim.
Chiar și la nivelul fațadelor soluția găsită pentru a corecta vizual desfășurarea pe lungime a casei a fost de individualizarea a volumelor ei cu diverse materiale. Punctând fiecare corp în parte prin texturi, culori și materiale care le diferențiază, aspectul vizual al casei este corectat. O casă modernă, interesantă și practic organizată. Sper să te inspire și pe tine!
Felicitari pentru prezentare! Sarbatori fericite!
Ff interesant,idei minunate ne dai Adela ! Esti fenomenala!
Ce fel de lambriu s-a folosit pentru placarea fatadei?
Lambriuri cu sistem click ca acestea https://adelaparvu.com/2014/04/16/lambriuri-din-lemn-masiv-cu-sistem-clic-pentru-exterior-si-interior/
Multumesc frumos!
Imi puteti spune de unde au cumparat faianta din bucatarie ?
Multumesc
Maria, gasesti astfel de modele la importatorii de faianta de la noi care aduc marca aceasta http://www.equipeceramicas.com/
Aveti idee cu privire la codul de culoare pentru lavabila de culoare verde utilizata in dormitor? Este cumva vopsea lavabila cauciucata? Multumesc anticipat!
ce amprenta la sol are? Lxl?
multumesc!