adelaparvu.com casa de vacanta de inchiriat, Spania, decorator Carolina Juanes, Foto Pepa Oromi (18)

In apartamente, Design Interior

Atmosfera de la interior schimbată prin decorațiuni

De multe ori cei care-și amenajează singuri casele încearcă să umple spațiile încă din faza de finisaje, adică atunci când aleg parchetul, gresia și faianța. De ce? Pentru că nu au răbdare până la final, ci vor să vadă o schimbare încă din etapa când spațiile sunt nemobilate. Dar ulterior apar dilemele și problemele: Cu ce să asorteze mobila? Cum să aleagă ușile interioare? Dar culorile de pe pereți? Apoi ce covoare, ce perdele, ce draperii? Șirul frământărilor continuă. Dar dacă nu vrei să pici în acest carusel al dilemelor, hai să vezi locuința de față, una care a fost foarte frumos amenajată prin decorațiuni inspirat alese. Dar aceste decorațiuni n-ar fi avut un impact la fel de mare dacă în rest, la nivelul finisajelor și suprafețelor mari n-ar fi fost totul simplu și curat ales și combinat. Este un apartament (vezi AICI) într-o clădire de bloc aflată într-o stațiune turistică, proprietarii având la închiriere locuința. Pentru că li s-a părut prea puțin atrăgătoare pentru a fi închiriată în perioada când nu o folosesc ei, au apelat la decoratoarea Carolina Juanes, care le-a ambientat fiecare cameră într-un mod foarte armonios, totul vorbind despre o atmosferă luminoasă și relaxantă de vacanță.

Înainte de decorare, spațiul zonei de zi se vedea luminos, fiind amenajat în tonuri apropiate.

Înainte de decorare, spațiul zonei de zi se vedea luminos, fiind amenajat în tonuri apropiate.

După decorare, atmosfera se simte mult mai intimă, mai familiară. Ai senzația de acasă. Dar contează foarte mult și faptul că prin decorațiuni s-au adus și pete de culoare la interior. Rozul pudrat se combină frumos cu bejurile și marourile deschise prezente și în fază inițială.

După decorare, atmosfera se simte mult mai intimă, mai familiară. Ai senzația de acasă. Dar contează foarte mult și faptul că prin decorațiuni (de la Zara Home multe dintre ele) s-au adus și pete de culoare la interior. Rozul pudrat se combină frumos cu bejurile și marourile deschise prezente și în fază inițială.

În apartament, bucătăria ocupă o suprafață mică, dar senzația de spațiu mic nu se simte pentru că este deschis către zona de luat masa și living. Mobila este cu fronturi frezate, închise, astfel ca la vedere să fie cât mai puține lucruri. Însă odată ce sunt puse cîteva decorațiuni, acestea ies în evidență pe fundalul neutru.

În apartament, bucătăria ocupă o suprafață mică, dar senzația de spațiu mic nu se simte pentru că este deschis către zona de luat masa și living. Mobila este cu fronturi frezate, închise, astfel ca la vedere să fie cât mai puține lucruri. Însă odată ce sunt puse câteva decorațiuni, acestea ies în evidență pe fundalul neutru.

adelaparvu.com-casa-de-vacanta-de-inchiriat-Spania-decorator-Carolina-Juanes-Foto-Pepa-Oromi

Zona de depozitare din bucătărie este completată de o nișă cu uși de tip vitrină. Dar acest spațiu ce lasă interiorul mobilierului la vedere se află la granița dintre bucătărie și living. De remarcat prezența din plin a albului și a tonurile deschise de griuri, bejuri și lemn.

Zona de depozitare din bucătărie este completată de o nișă cu uși de tip vitrină. Dar acest spațiu ce lasă interiorul mobilierului la vedere se află la granița dintre bucătărie și living. De remarcat prezența din plin a albului și a tonurile deschise de griuri, bejuri și lemn.

Locul de luat masa devine mult mai primitor în momentul în care fața de masă acoperă piesa de mobiliercu alură industrială. Practic picioarele negre sunt ascunse, iar centrul de interes se mută pe suprafața mesei și deasupra acesteia, unde decoratoarea a realizat un corp de iluminat în ton cu tema de vacanță a locuinței.

Locul de luat masa devine mult mai primitor în momentul în care fața de masă acoperă piesa de mobiliercu alură industrială. Practic picioarele negre sunt ascunse, iar centrul de interes se mută pe suprafața mesei și deasupra acesteia, unde decoratoarea a realizat un corp de iluminat în ton cu tema de vacanță a locuinței. Dar și la nivelul decorațiunilor suprafețele mari sunt în nuanțe deschise, țesăturile sunt aspect natural, iar accentele de culoare din aceeași gamă de rozuri pudrate, fără ornamente, fără imprimeuri.

Când ferestrele au storuri romane, suprafața vizibilă în exterior este mai mare, de unde și senzația că spațiul se prelungește către exterior.

Când ferestrele au storuri romane, suprafața vizibilă în exterior este mai mare, de unde și senzația că spațiul se prelungește către exterior. Lumina naturală ajută mult modul cum se văd culorile și cum sunt percepute texturile. Aici combinația mixează pe texturi naturale, împletituri în special și o combinație cromatică suavă: nuanțe de roz cu nuanța mierii.

Zona de bucătărie, sufragerie comunică mai departe cu cea a livingului. Practic este un singur spațiu deschis în care coexistă funcțiunile. Finisajele sunt aceleași peste tot, ca atare tonurile de roz pudrat de la nivelul decorațiunilor sunt continuate și aici. Pentru senația de prospețime, florile, plantele sunt prezente în ambient.

Zona de bucătărie, sufragerie comunică mai departe cu cea a livingului. Practic este un singur spațiu deschis în care coexistă funcțiunile. Finisajele sunt aceleași peste tot, ca atare tonurile de roz pudrat de la nivelul decorațiunilor sunt continuate și aici. Pentru senația de prospețime, florile, plantele sunt prezente în ambient.

Ce poți pune pe perete deasupra canepelei? Aproape întodeauna se potrivește o oglindă cu caroiajul similar unei ferestre.

Ce poți pune pe perete deasupra canepelei? Aproape întodeauna se potrivește o oglindă cu caroiajul similar unei ferestre. În rest, șemineul, completat de prezența păturilor confortabile, măsuța din lemn masiv, de țesături naturale te transpun imediat într-o atmosferă relaxantă, de culcuș.

Înainte de decorare, camera dedicată copiilor cu paturi supraetajate și loc de birou părea doar corect amenajată, dar fără a fi personalizată.

Înainte de decorare, camera dedicată copiilor cu paturi supraetajate și loc de birou părea doar corect amenajată, dar fără a fi personalizată. Dar atenție, paturile sunt din lemn, similare pardoselii, biroul cu blatul generos, care ocupă lungimea camerei, este alb, tâmplăria albă, storurile romane albe, deci peste tot nuanțe deschise pe suprafețe mari.

După decorare spațiul camerei a devenit personalizat în principal prin decorațiuni textile. Cu ajutorul lor imediat se poate aduce o pată de culoare. De asemenea, fiind o cameră pentru copii și jucăriile contează în ambianța camerei.

După decorare spațiul camerei a devenit personalizat în principal prin decorațiuni textile. Cu ajutorul lor imediat se poate aduce o pată de culoare. De asemenea, fiind o cameră pentru copii și jucăriile și rechizitele contează în ambianța camerei.

Da, nu uitați că într-o camer de copil întotdeauna jucăriile vor aduce culoare, așa că pentru mobilă, finisajele pereților și pardoseală, alegeți întodeauna nuanțe și texturi care să rezistente în timp, care să fie neutre și plăcute.

Da, nu uitați că într-o cameră de tineret întotdeauna jucăriile vor aduce culoare, așa că pentru mobilă, finisajele pereților și pardoseală, alegeți întodeauna nuanțe și texturi care să rezistente în timp, care să fie neutre și plăcute.

Îniante de decorare, dormitorul matrimonial era corect amenajat, dar fără a părea foarte primitor. Mai degrabă te invita să privești pe ferestre.

Îniante de decorare, dormitorul matrimonial era corect amenajat, dar fără a părea foarte primitor. Mai degrabă te invita să privești pe ferestre.

După decorare, ambianța se simtă mult mai intimă și asta grație tapetului din spatele patului, dar și pentru că decorațiunile textile sunt colorate, mai voluminoase și numprul pernelor dă o senzație de cuib, reducând totodată suprafața neocupată a patului, deci și săațiul este mai plin. Covorul, dar și băncuța de la capătul patului completează frumos ambientul, dar aduce și un plus de confort și funcționalitate.

După decorare, ambianța se simte mult mai intimă și asta grație tapetului din spatele patului (de la  Flamat), dar și pentru că decorațiunile textile (majoritatea de la Filocolore) sunt colorate, mai voluminoase și numărul pernelor dă o senzație de cuib, reducând totodată suprafața neocupată a patului. Plantele sunt prezente, pe noptiera de la Hajel. Covorul, dar și băncuța de la capătul patului completează frumos ambientul, dar aduce și un plus de confort și funcționalitate. O locuință plăcută încă din stadiul de finisaje, dar armonios, cald și familiar decoratată pentru a-ți da sentimentul de acasă. Sper să te inspire și pe tine!

adelaparvu.com casa de vacanta de inchiriat, Spania, decorator Carolina Juanes, Foto Pepa Oromi (5)

Foto: Pepa Oromi

Un raspuns pentru Atmosfera de la interior schimbată prin decorațiuni

  1. Angela Novac spune:

    foarte frumos, felicitari Adela. Mi-ai dat idei 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *