În Cernat, casa învățătorului pasionat de etnografie

Sunt multe locuri pe care le descopăr la noi în țară, iar unul absolut surprinzător a fost în Cernat, județul Covasna, denumit și județul conacelor. Ei bine, la conacul Gyula Damokos, clădire de patrimoniu, reconfigurat în stil neoclasicist începând cu 1831 și ridicat pe o fostă clădire medievală de secol XVII am găsit un muzeu fascinant în aer liber. Și nu orice fel de muzeu, ci unul complex cu multe colecții unicat. Muzeul poartă numele lui Haszmann Pál. Dar cine a fost Haszmann Pál? Greu am găsit informații detailalte, dar cele mai concludente le-am aflat din descrierea făcută de lectorul universitar dr. Székely Zoltan pe care am s-o relatez pe parcursul acestui articol. Povestea lui Haszmann Pál (1902-1977) este cea a unui om pasionat de etnografie, arheologie și meserii tradiționale, care a reușit, pe lângă profesia lui de învățător, să transforme preocuparările sale din timpul liber într-o muncă de colecționare și cercetare a zonei în care a trăit. În urma acestei munci de-o viață a luat naștere nu doar muzeul care-i poartă numele, ci și Universitatea Populară din Cernat unde pot fi învățate meserii tradiționale. Dar despre asta îți spun în alt articol. Cert este că munca lui Haszmann este continuată acum de către fiii săi, iar casa în care a locuit și care acum aparține familiei este în sine un alt muzeu, doar că nu este deschis publicului. Însă am avut privilegiul să o descopăr și acum să ți-o arăt și ție.

Conacul Gyla Damokos găzduiește o colecție impresionantă de obiecte. Și nu doar interiorul este muzeu, ci și parcul de circa două hectare ce înconjoară clădirea de la 1831.

Casa în care a locuit învățătorul Haszmann Pál (1902-1977) este acum în proprietatea urmașilor lui. Și ea adăpostește o colecție impresionantă de obiecte, care sunt adunate acum de către fiii învățătorului. Aici este zona de la intrarea în casă.

Piesele de ceramică sunt atânate la nivel superior, unde sunt ferite de potențiale accidentări, dar unde pot fi admirate în siguranță. Piese de mobilier pictate întregesc atmosfera.

Mi-a plăcut să văd plante puse la uscat pe bancheta veche vopsită într-un albastru cuceritor. Prezența plantelor îți dau un sentiment de casă vie, primitoare.

Din veranda de la intrare se accede într-o cameră largă, generoasă protejată de două rânduri de uși, numai bune pe timp de iarnă ca să păstreze căldura la interior.

Chiar mă gândeam câți dintre noi ne punem realmente problema cine suntem, ce înseamnă cultura din care facem parte sau să avem curiozitatea să ne descoperim prin prisma tradițiilor locurilor în care ne ducem traiul de zi cu zi? Pentru mine Haszmann Pál este exemplul de om care și-a trăit frumos și cu rost viața undeva la țară în România, mai exact în comuna Cernat. Neobosita lui curiozitate și pasiune pentru tot ceea ce a însemnat tradiție s-a materializat în ceva mult mai grandios decât și-ar fi putut imagina: un muzeu care-i poartă numele. Trebuie înțeles și contextul și anume că pe vremea comuniștilor exista un proces laborios de aplatizare a tot ceea ce însemna cultură locală, tradițională. Să nu uităm că oamenii erau mutați dintr-o parte în alta a țării, că cei de la sate erau aduși la oraș pentru munca în fabrici sau pe șantiere. Sub pretextul unei vieți mai bune, comuniștii anihilau metodic orice formă de exprimare culturală locală începând cu interzicerea sărbătorilor creștine până la transformarea clădirilor vechi, a fostelor conace în centre agricole (ale fostelor CAP-uri). Bineînțeles că nici zona secuimii n-a scăpat. Și totuși ei au reușit să facă ceva extraordinar: să salveze conacul Gyula Damokos sub pretextul de a fi transformat într-un muzeu etnografic în aer liber (la 25 februarie 1973), parte acum a Muzeului Național Secuiesc.

Mi-a plăcut modelul ușii vechi din lemn, așa că am fotografiat-o ca să o găsesc mai repede când am nevoie de inspirație pentru vreun decor rustic.

Camera ce se deschide din verandă este foarte mare. Din ea se accede către celelalte încăperi ale casei, unde n-am intrat, mai ales că vizita mea nu a fost anunțată, iar spațiul acesta este unul privat, deci nu este deschis publicului.

În mijlocul camerei este așezată o masă, iar deasupra ei atârnă un corp vechi de iluminat, care inevitabil atrage atenția.

Mobile vechi sunt așezate perimetral în încăpere, dar sunt atâtea obiecte că nici nu mai ști unde să privești.

Într-o parte a camerei este și un pian, la care mai cântă din când în când câteun membru al familiei. Pardoseala din lemn este acoperită de numeroase traverse, pe lângă covorul mare așezat central.

Într-un colț o masă înaltă, dar parcă tot îți sugerează că ar fi una la care se servește ceai ori cafea.

Într-o parte o sofa așa cum exista în multe case țărănești, decorată cu multe perne și nelipsita cuvertură. Fețele de pernă sunt cusute de mână. Într-un colț se citește soba de fontă și ea o piesă veche.

Toți pereții sunt decorațiu cu obiecte din ceramică de la farfurii pictate la căni de variate dimensiuni. Biroul învățătorului, locul unde neobosit și-a documentat munca, este completat de poze de familie.

Și acum îl citez pe dr. Székely Zoltan care a scris o scurtă biografie despre acest pedagog neobosit: “Pál Haszmann este asociat cu adunarea și salvarea materialelor pentru expoziția de etnografie a Muzeului Județean Covasna și cu colectarea datelor privind istoria localității. Deși a urmat cariera de învățător, nu a fost un cercetător științific, dar a considerat munca de educație ca pe o datorie a învățătorului de a servi și comunitatea, pe lângă educația copiilor. A rămas fidel acestei convingeri până la sfârșitul vieții. S-a născut pe 20 mai 1902 în Comandău (Komandó sat Gyulaifalva), în județul Covasna. Părinții săi au fost József Haszmann, inginer mecanic, și Mária Papp, gospodină. A urmat școala primară în Comandău, primele patru clase ale gimnaziului în Târgu Secuiesc, iar pregătirea didactică la Sfântu Gheorghe, Siculeni și Câmpulung Ciuc. A obținut diploma de învățător în 1921. Cariera sa de învățător o începe în Petriceni (Kézdikővár), unde rămâne timp de un an, apoi găsește angajare în Zăbala. De aici ajunge în Cernat (Csernáton) în 1934, se căsătorește și ia de soție fiica unei colege, Ida Cseh. Se stabililește în Cernat. Ca învățător, director de școală și inspector de cerc școlar, devine familiar cu comunitatea satului și împrejurimile acestuia. În 1959 obține calificarea de profesor pentru clasele primare; în 1966 se pensionează și până la data de 13 septembrie 1977, când își găsește sfârșitul, continuă să adune date legate de istoria satului. Pe lângă colecționarea obiectelor istorice și folclorice, manifestă un mare interes pentru cercetările arheologice. A contribuit semnificativ la faptul că Muzeul Județean Covasna a desfășurat cercetări arheologice în satul și împrejurimile Cernatului pe parcursul multor ani. Pál Haszmann (1902-1977), profesorul și pedagogul, și soția sa, Ida Cseh (1909-2003), au oferit colecția lor privată comunității secuiești-maghiare. Cu sprijinul a numeroși entuziaști și susținători, visul lor de a înființa un muzeu s-a realizat în decursul a mai multor decenii. Munca lor este continuată de fiii lor și familiile acestora.”

În lateralul casei învățătorului se desfășoară curtea, una cu parfum rustic și plină de flori pânî în capăt unde sunt anexele.

Într-un colț al cuții fântâna are un aer de-a dreptul pitoresc. Este folosită în mod curent, deci nu e piesă de muzeu.

La intrarea în casa unuia dintre fiii învățătorului, aflată în apropiere, primul lucru care atrage atenția este plafonul din lemn pictat.

Interiorul mai actual al casei unuia dintre fii păstrează totuși aerul tradițional.

Soba din spațiul bucătăriei este nou construită cu cahle de la Amrita din Târgu Secuiesc, dar are imaginea de sobă veche.

Către bucătărie soba are o extensie cu un loc de gătit care este folosită în mod curent.

Casa învățătorului de la exterior, cu aleea principală în dreptul verandei.

Da, mă bucur că am avut ocazia să pătrund în universul acestui om, casa fiind păstrată de către fiii lui cât mai fidel imaginii pe care tatăl lor a lăsat-o. Am reușit să arunc un ochi și în casa unuia dintre fii și am descoperit aceeași pasiune de a păstra tradițiile. Ce am învățat din povestea lui Haszmann Pál? Că poți avea o viață împlinită atunci când te dedici comunității, adică celorlalți, că poți transforma pasiunea ta din plăcere personală în ceva mult mai valoros atunci când ești dispus să împarți cu ceilalți, să donezi. Am învățat că totul are rost atunci când te gândești la cei de lângă tine, când faci cu drag și pentru ceilalți. Omul acesta a fost învățător, dar nu doar în timpul orelor de la școală, ci mai ales după ele. Și-a făcut cu drag meseria nu doar cu elevii, ci cu întreaga comunitate, descoperind pe parcusul vieții cine era el, dar mai ales cine erau oamenii din comunitatea în care trăia. Sper să te inspire și pe tine povestea lui!

Foto: Adela Pârvu