De multe ori când te gândești la reamenajarea locuinței n-ai vrea să renunți la toate obiectele tale și totuși ți-ai dori o imagine complet nouă. Dar poți să obții ceva cu totul diferit și dacă păstrezi mare parte din mobilier și obiecte. Secretul este să reconfigurezi spațiul și să ai curajul să transformi mobila. Cum adică să o transformi? Păi uite, spre exemplu să-i schimbi tapițeria. N-ai idee cât de mult schimba asta aspectul pieselor, dar și al casei. În cazul de față, proprietarii și-au dorit o locuință luminoasă și un decor diferit, dar să păstreze tot ce exista deja în casă. Așa că au apelat la un designer de interior.
Primul lucru pe care l-a făcut designerul, după ce a analizat structura de rezistență a locuinței, a fost să renunțe la holuri, pe care să le includă în noile spații. Așa a rezultat o cameră de zi generoasă, unde coexistă livingul și sufrageria. De asemenea, designerul a regândit locul celor două dormitoare astfel încât fiecare să a aibă acces către o baie proprie , iar în dormitorul mare să existe și un loc pentru garderobă, iar pentru asta a renunțat la un alt hol mic către baie.
În privința decorului au fost alese finisajele neutre pentru pereți. În noile spații deschise a unificat totul cu aceeași nuanță de vopsea și o pardoseală similară. De asemenea, designerul a păstrat toată mobila veche, dar a conceput câteva piese de mobilă noi, minimale și în nuanțele celei vechi. Astfel a adus un plus de actualitate în locuință, cum ar fi mobila pentru loc televizorului și o piesă cu decor de lemn Zebrano care să îmbrace un perete din sufragerie. Acesta nu are mânere, dar ascunde în spatele ușilor vesela necesară pentru sufragerie. Arată însă curat și modern, ca și cum ar fi complet decorativ. A fost schimbate și tapițeriile canapelelor și a scaunelor. S-au ales culori uni, dar nu în aceeași nuanță. Totul a pornit în privința culorilor de la tablourile dragi proprietarilor, ca atare gama cromatică a pornit de acolo: verde, galben, alb, maro.
Și ca totul să pară mai aerisit s-au ales covoare cu design simplu, dar în tonul noului mobilier modern. Apoi, perdelele au fost înlocuite cu rolete, ca să fie mai ușor de întreținut, dar și pentru mai multă lumină. Iar spațiile de depozitare sunt ascunse în dulapuri înzidite, cum ar fi cel din living, mascat de rafturile și comoda TV.
Dormitoarele sunt simplu, dar de efect decorate cu ajutorul textilelor. Aici e clar ce fel de mobilă e nevoie, dar accentele de culoare sunt prezente prin perdele, cuverturi și perne. Iar pentru ca ele să pară mai mari și mai luminoase s-a renunțat la idee covoarelor. În plus, ca să câștige și mai multe spațiu, pentru dormitoare s-au montat uși culisante. Băile sunt simplu amenajate, dar arată bine grație obiectelor sanitare mai speciale și a finisajelor unitare și luminoase. Aspectul de piatră și cu rosturi insesizabile fac ca pereții să pară mai mari. În plus, unele obiecte sanitare sunt alese transparente sau albe din același motiv – spațiile mici. Mie mi-a plăcut locuința asta, sper să te inspire și pe tine.
Design interior: Mamen de la Concha, Sursa foto: Micasa
Wow !