Pentru că tot se apropie sărbătorile de iarnă, te introduc în atmosfera lor cu această casă mică construită la munte. Proprietarii au trăit toată viaţa în cosmopolitul şi trepidantul Milano, dar aproape de pensionare au avut banii necesari să-şi facă o casă, care s-a dorit iniţial una de vacanţă în zona Alpilor italieni. Cu banii pe care-i aveau n-au găsit o casă în toată regula. În plus, în satul unde îşi doreau acest loc de refugiu, s-au lovit de reticenţa localnicilor. Mai glumă, mai în serios unul dintre ei le-a spus că le vinde o bucată de teren pe care se află un venchi hambar din piatră, că altceva tot n-or să găsească. Paola şi Marco Maroni s-au gândit că aşa ceva le-ar suficient pentru un loc de weekend, însă proiectul acesta le-a schimbat viaţa. Hai să-ţi spun cum s-a întâmplat.
Au cumpărat hambarul din piatră, plin de tot felul de obiecte vechi abandonate şi cu podul ticsit de fân. O vreme au folosit locul cum era, după ce au făcut curăţenie, că doar veneau numai în weekend să se bucure de zăpadă. Dar ce-ţi poate aprinde imaginaţia şi provoca scânteia ideii mai bine decât focul în jurul căruia te dezmorţeşti după ce ai coborât de pe pârtia de schi? Se simţeau fericiţi aici în liniştea de aici, aşa că au ajuns să se întrebe ce-i mai leagă de oraş. Cum stăteau ei de vorbă aşa, imaginându-şi cum ar modifica hambarul, au realizat subit că amândoi aveau acelaşi gând: să se mute la ţară. Copii lor erau deja mari, fiica lor urmând să se căsătorească, timpul până la pensionare era scurt, iar viaţa la oraş se preconiza tristă pentru cineva ieşit din câmpul muncii. În primăvara următoare s-au pus serios pe treabă.
Şi pentru că sătenii le urmăreau orice mişcare şi îi priveau suspicioşi au găsit modalitatea de-a se împrietenii cu ei. Au chemat meşteri locali ca să-i ajute să facă din hambarul de piatră o casă. Au dat sfoară în sat că vor să cumpere şi obiecte şi mobile vechi, dar şi alimente proaspete. Cu timpul, după ce sătenii au început să-i cunoască, i-au îndrăgit. Au realizat că vor să devină ai locului şi că nu sunt doar nişte orăşeni cu nasul pe sus care se plimbă cu maşina prin sat ca să ajungă la pârtie. Şi chiar dacă sună a clişeu, Paola spune că începutul a fost tare greu, atât în privinţa amenajării hambarului, cât şi în cea a socializării cu localnicii. Dar faptul că a apelat la ajutorul lor, i-a mai îndulcit. A încercat să nu vină cu idei de la oraş în privinţa construcţiei, ci să păstreze specificul local cu piatră la exterior şi să asculte sfaturile meşterilor.
Cea mai mare schimbare adusă construcţiei a fost înglobarea ferestrelor de la mansardă. Într-o zonă cu multe precipitaţii şi temperaturi scăzute o bună perioadă din an, asta chiar e o provocare să-ţi doreşti ferestre mari, dar hambarul era întunecos. Şi acum e destul de întunecat la interior, dar are şarmul lui. Din câţiva baloţii de paie găsiţi în pod şi-au făcut saltelele pentru paturile din dormitorul aflat acum în fostul pod. Asta ca amintire legată de începuturile casei. Şi paturile au fost făcute din scânduri din lemn de nuc recuperate de la altă mobilă veche. De altfel, cele mai multe materiale pentru casă au fost achiziţionate din zonă de la clădirile vechi, aflate în ruină şi de la localnici, de la bârne de lemn, la piese de mobilă sau uşi interioare. Lucrurile astea îşi trăiesc a doua viaţă aici, plus că de la localnici au aflat şi o parte din poveştile obiectelor.
Au păstrat aspectul acesta de vechi în toată casa. Uite, spre exemplu mobila de bucătărie e făcută tot din lemn de nuc recuperat. Şi ca să nu altereze aspectul, au ales o sobă cu aspect vechi, iar la baie au pus cadă în loc de cabină de duş, aşa cum aveau la oraş. Chiar şi focarul nou al şemineului a fost îmbrăcat cu piatră, ca să mascheze modernitatea lui. Cei doi soţi au înglobat tot ce au găsit vechi în zonă în casa lor, aşa că să nu te mire dacă-ţi pare bancheta din bucătărie a fi una de biserică. Chiar aşa şi este. În timpul renovării au dat şi peste o bucată de frescă pe care au înglobat-o la baie.
Pentru că interiorul e mic şi întunecat, Paola a ales să facă perne şi huse galbene în livingul mic. Galbenul acesta solar pare să lumineze camera. La bucătărie au ales o uşă cu geam ca să aibă mai multă lumină naturală, iar la mansardă s-au chinuit, dar le-a ieşit până la urmă înglobarea ferestrelor mari cu ajutorul meşterilor din zonă. Şi uite că lucrul cu ei i-a ajutat să fie mai apropiaţi şi de localnici. Acum Paola schimbă reţete de bucate cu vecinele, iar Marco vede meciurile în sat cu ceilalţi bărbaţi. Şi nunta fiicei celei mici au făcut-o tot aici, în noul lor loc şi au venit toţi din sat. Păi unde să te mai întorci la oraş, când descoperi cu timpul că ai o familie extinsă? Începutul e greu, descurajant, dar răsplata vine numai cu răbdare şi cu inima deshisă către ceilalţi. Casa lor este minunată. Mică, dar foarte caldă. Şi în poze ai să vezi că e decorată ca de sărbători. Tare mult mi-a plăcut cum arată. Sper să te inspire şi pe tine!
Sura foto: Cristina Fiorentini/Gap Interiors
Interesant.
Am si eu o curiozitate: oamenii astia au mai multi dalmatieni sau e unul si acelasi caine care tinea neaparat sa apara in fiecare poza stand tolanit pe patul din odaie?
Sebastian, cainele da bine in poza 🙂 L-au pus peste tot, deci e acelasi :))))
Nu stiu unde găsiți frumusetile astea…Astept cu nerăbdare fiecare articol. Am renovat o casa veche,Țărănească si înțeleg perfect pasiunea si „nebunia” frumoasa a acestor oameni. Trebuie sa ai o doza de inconstienta cand te apuci de un asemenea proiect, întâlnesti tot felul de provocări,situații neasteptate. Dar, in final, atunci cand te poți bucura de roadele muncii tale, cand poți savura dupamiezele de duminica stand tolănita pe un sezlonG, sau pe un balansoar la gura sobei, uiti de toată munca si de sacrificiile făcute. E o experiența unica o astfel de renovare si nu se compara cu nimic.
Aaa! As vrea sa vad si eu casa ta Valy! Daca te rog frumos imi trimiti si mie niste poze pe mail? adelaparvu@gmail.com 🙂
Au facut o casa de vis.Desi unele obiecte sunt vechi si se vede ca sunt vechi casa are un farmec aparte,au decorat frumos cu ghirlande de flori,au pus peste tot obiecte,unelte care se folosesc in gospodarie sau care erau folosite in trecut dand casei un aspect rustic.Tot felul de obiecte de lemn agatate pe perete si ghirlande,coronite de plante uscate…..Imi plac multe usile cu desene,dulapul din pod,cuferele de lemn din fata paturilor(asa aveau si bunicii nostri),locul unde se ia masa,sufrageria-semineul si canapeaua iar mansarda o gasesc deosebita.Nu am mai vazut pana acum deasupra mesei panza alba brodata in forma de clopot cu ghirlanda de flori(o sa razi de mine dar nu stiu cum se numeste ce e in dreptul becului sau in jurul becului).Sincer este cea mai frumoasa casa de la tara pe care am vazut-o tinand cont ca multe piese de mobilier sunt niste vechituri iar ei au decorat in asa fel incat nu te deranjeaza vazand lemnul vechi si piatra,fiecare lucru vechi e contrabalansat de ceva frumos.Galbenul acela e superb in sufragerie.Casa arata ca intr-o zi de sarbatoare.In mod normal piatra cu lemn vechi impreuna nu prea te fac sa te simti bine……….dar ei au facut sa arate ca in basme.