Nu mai sunt tineri, poate de aceea s-au și gândit să se retragă la țară, dar nu se așteptau ca și fiul lor să-i urmeze. Au ales să locuiască într-un sătuc uitat de lume, unde ajungi zgâlțâit pe bancheta mașinii, căci drumurile nu sunt asfaltate. Ceea ce aveau era dorința de-a trăi sănătos, într-un mediu liniștit și curat, plus rețete știute doar de la mama, cum ar fi pâine pe varză. S-au gândit că în locul acesta de munte, cu iarbă umedă și vreme capricioasă, turiștilor rătăciți le va prinde bine dacă mica lor casă le va răsări în cale. Însă de la asta și până la a-și face fermă proprie a trecut ceva timp, plus că nu s-au gândit din start la așa ceva.
Drumul până la casă urcă prin pădure, iar în luminiș descoperi nu doar căsuța, ci de-acum și pensiunea. Și a picat la fix treaba cu pensiunea pentru că în zonă nu sunt locuri unde să tragi, nu e niciun hotel, ci doar câteva gospodării agroturistice. Jola și Tom Nowak n-au avut însă gânduri așa de mari. Totul a pornit de la o excursie. Și lor le plăcea să tragă pe la casele muntenilor. Se fereau de pensiuni sau hoteluri. Vroiau o experiență autentică. Când au dat de locul ăsta însă au știut că e cazul să facă pasul de-a se muta, chiar dacă știau că-i așteptă lipsa de confort și că vor trebui să facă sacrificii. Casa a avut nevoie de reparații. Au muncit un an la ea, dar au avut ghinion. Totul a ars în urma unui incediu și s-au văzut doar cu fundația de piatră. S-au amărât, așa că visul lor de-a începe o viață nouă s-a mai amânat cu cinci ani, timp în care s-au întors acasă și au muncit pe brânci ca să pună bani deoparte.
Dar au revenit după cinci ani de zile și au pus umărul la treabă. Când s-au întors au refăcut totul, ba și-au ridicat și pensiunea alături de casă. Și fiul lorJedrek s-a alăturat familiei, după ce și-a terminat facultatea. El a venit cu o idee și mai bună: fermă de capre. A încercat câțiva ani tot soiul de rețete și a reușit în final să conceapă una proprie, pentru care ferma lor a devenit cunoscută în Polonia sub denumirea de de brânză de Banicka (după numele localității). El spune că și-a dorit să alunge mitul conform căruia brânza de capră miroase urăt. Și a reușit. E vorba de brânză feta și un alte feluri cu ierburi, nuci și măsline. Se înțelege că totul este făcut natural. Iar mama lui nu s-a lăsat mai prejos. De patru generații în familia lor se transmite o rețetă de pâine coaptă pe varză. Și care e secretul pe lângă ingrediente? Acela că pâinea crește dacă-i cânti. Acum, când fac pâine ei cântă și apoi o savurează cu brânză de capră alături de oaspeți și prieteni și râd de aventura lor. Se uită în jur. Sunt fericiți. Trăiesc într-un loc de vis, au casa de vis și fac cu bucurie ceea ce știu și au învățat facă. Libertatea și satisfacția că trăiesc de pe urma propriilor lor trude îi face cu adevărat împliniți. Sper să te inspire și pe tine povestea lor!
Sursa foto: Andrzej Pisarski, Radek Wojnar/ Weranda Country
eeeeeeeeeee, ce frumos , nu pot decat sa oftez, ma doare inima sa vad ca numai vecinu are o casa frumoasa si capre frumoase si un peisaj de vis, la noi?
Pana dau de ele, le prezint pe cele de la vecinu’ Camelia 🙂
Daca vrei ceva cu adevarat, indiferent cate obstacole si greutati intalnesti, vei razbate iar, recompensa dupa o munca istovitoare este mai placuta.
Frumos si cu destul de mult bun-gust amenajata casuta ( functie de posibilitati) ce-mi pare iesit din decor este acvariul mult prea sofisticat pentru recuzita de interior afisata ( sigur cred ca-s carcotas…)dar, daca te uiti atent vezi ca-s oameni harnici si gospodari, ordinea si curatenia sunt la ele acasa iar, priceperea in ale bucataritului se vede in camara si afumatoare.
Animalele sunt curate si ingrijite si normal ca branza sa nu miroase ( de regula branza si in general se simte mirosul urat de capra, in perioada de imperechere sau daca nu se curata locul de adapostire iar mirosul de urina se impregneaza in peretii grajdului la fel ca si la crescatoriile de iepuri)
Una peste alta un articol de nota 10 care, cel putin pe mine ma inspira si-mi da idei. Noapte buna.
Ooo! Ce informatii pretioase ne-ai dat Vasile! Iti spun sincer ca nu stiam despre capre ce si cum, dar prin comentariul tau am mai invatat ceva pe ziua de azi. Multumesc!
Adela, esti o comoara, pur si simplu!:-)) Ma incanti maxim cu „povestile” tale, nu atit despre case, cat, mai ales, despre oamenii care le-au cladit si despre visele lor implinite. Intr-o lume blazata si suficienta, articolele tale sunt de-a dreptul lecturi motivationale! Pretuire, draga mea!
Multumesc Liliana! Ma bucur daca te inspira si te motiveaza!
Intr-adevar poate fi considerat si un articol motivational! Pe langa frumusetea locului si a casei, este de admirat si povestea lor – rabdarea, perseveranta, harnicia – toate calitati de admirat. De asta articolele tale sunt foarte bune de citit in orice moment al zilei – sunt pline de energie pozitiva! 🙂
Ah, cata nevoie avem de nergie pozitiva! Uite, mesajul tau este asa ceva pentru mine Cezara!
Ma bucur tare sa aud asta! 🙂
[…] chiar dacă le-au mai rămas niște bani de rezervă, trebuiau să găsească o sursă de venit. Din orășeni s-au trezit țărani ca s-o spun pe șleau, așa că ea s-a gândit să crească capre. Deși par animale rezistente și […]