adelaparvu.com despre casa maramureseana din lemn vechi recuperat, zona Sighet, casa Romania, mester Danut Hotea (9)

In Case, Design Interior, Mesteri, Oameni talentati, Romania Mea

Omul ăsta nu încetează să ne uimească! Acum și-a făcut acoperiș cu plante la casa din lemn vechi

După ce ne-a lăsat cu gura căscată și cu neîncrederea că sunt prea accesibile minunatele case din lemn vechi pe care le face, Dănuț Hotea, despre care ți-am scris deja, s-a apucat să experimenteze pe propria casă recuperată. Da, ca orice meșter adevărat și-a făcut propria căsuță din lemn vechi recuperat și acum s-a gândit să-i facă un acoperiș verde, adică unul cu plante. Nefiind specialist în horticultură, că doar ți-am spus că a absolvit sociologia (după care s-a apucat de construit case) a spus că la el acasă merge să încerce o modalitate de acoperiș verde, căci riscă pe propria-i casă, nu pe a altuia.

adelaparvu.com despre casa maramureseana din lemn vechi recuperat, zona Sighet, casa Romania, mester Danut Hotea (2)

Este încă în faza de testare, așa că nu-ți recomand să te iei după el, ci să mai ai răbdare să vedem ce se întâmplă cu experimentul lui. A acoperit învelitoarea casei cu o foaie de tablă groasă, care nu ruginește. A montat pe ea câțiva opritori ca să stabilizeze pământul, să nu alunece. Și nu, ceea ce vezi nu sunt plante crescute pe solul așezat pe casă, ci cum spune el, e glie săpată cu tot cu floră pe ea, un strat de circa 10 cm. Straturile astea le-a săpat sub formă de hălci dreptunghiulare pe care le-a transportat ca pe niște rulouri. Le-a așezat pe acoperiș și le-a udat. Ba a mai plantat printre ele și alte semințe de flori. La mijlocul acoperișului verde a lăsat un spațiu liber pentru că vrea să creeze un soi de apă curgătoare. Nu m-am prins încă ce și cum o să iasă, dar te țin eu la curent.

adelaparvu.com despre casa maramureseana din lemn vechi recuperat, zona Sighet, casa Romania, mester Danut Hotea (4)

Casa arată absolut superb! Mi-au atras atenția și micile jardiniere din lemn, de fapt  asamblate din resturi de materiale rămase de la construcțiile pe care le face. Mi-a plăcut și tușa de albastru de la ferestre. Parcă ar fi o căsuță de poveste. Și da, am fost fericită să-i descopăr casa pentru că asta ne confirmă nouă, tuturor că omul chiar e pasionat de ceea ce face. Uite, dacă vrei să iei legătura cu el dă-i un like la pagina lui de Facebook/CasedeLemnVechi sau intră pe site-ul lui caselemnvechi.ro, unde ai și numerele de telefon și mailurile de contact. Și dacă nu-ți răspunde, nu te supăra. Sigur e cu treabă și nu aude telefonul, deci eu spun să mai insiști. Sper să te inspire și pe tine casa lui Dănuț!

adelaparvu.com despre casa maramureseana din lemn vechi recuperat, zona Sighet, casa Romania, mester Danut Hotea (1)

adelaparvu.com despre casa maramureseana din lemn vechi recuperat, zona Sighet, casa Romania, mester Danut Hotea (3)

adelaparvu.com despre casa maramureseana din lemn vechi recuperat, zona Sighet, casa Romania, mester Danut Hotea (8)

adelaparvu.com despre casa maramureseana din lemn vechi recuperat, zona Sighet, casa Romania, mester Danut Hotea (6)

adelaparvu.com despre casa maramureseana din lemn vechi recuperat, zona Sighet, casa Romania, mester Danut Hotea (7)

adelaparvu.com despre casa maramureseana din lemn vechi recuperat, zona Sighet, casa Romania, mester Danut Hotea (5)

adelaparvu.com despre casa maramureseana din lemn vechi recuperat, zona Sighet, casa Romania, mester Danut Hotea (9)

21 Responses to Omul ăsta nu încetează să ne uimească! Acum și-a făcut acoperiș cu plante la casa din lemn vechi

  1. Dana spune:

    Ar trebui sa se puna mai mult accent pe casa, pe confort. Nu inteleg destinatia acestei case, scopul ei practic, caci este uimitor de mica si nu are nici fundatie. In schimb i s-a construit veranda.

    Sper ca are un sistem de aerisire in pod, un ventilator ceva, caci altfel se vor axfixia vara daca dorm cu geamurile inchise. Poate de asta vor sa cultive acele plante pe acoperis.

    • Dana, casa nu e asa de mica precum pare, iar sus unde credeti dv ca e podul e camera, e un dormitor mare si o baita mai mititica. Sunt geamuri, gemuletul albastru si mai are un gemulet pe cealalata parte cu vederea spre rau, iar confortabila va fi. Danut stie sa imbine modernul cu rusticul, cele doua se imbina atat de armonios… 🙂 Inca nu este finisata, mai e ceva de lucru la ea , dar cam peste o saptamana doua o sa fie gata 😀

      • Dana spune:

        Iuliana draga, trebuie sa dublezi suprafata casei, sa fie mai spatioasa. Este mai ieftin sa construiesti o casa noua decat sa modifici una existent, asa ca mai bine construiti-o mai mare de la inceput. O sa-mi multumesti mai tarziu.

        Nu ma indoiesc de faptul ca va arata frumos la sfarsit, va doresc success.

      • Vlad spune:

        Unii oameni au nevoie de opulenta si consumerism altfel societatea asta mizerabila nu ar avea cum sa supravietuiasca. Intotdeauna trebuie ceva mai mult, mai confortabil, cu mai mult profit etc etc

    • sampleria spune:

      Eu vad clar ca are fundatie. Poate pentru tine fundatie inseamna doar beton. Eu locuiesc intr-o casa de paianta asezata pe granit. Am tot confortul necesar exact ca intr-o casa moderna, iar casa este extrem de rezistenta si calduroasa iarna/ racoroasa vara.

      Aerisire? Sa iti faci probleme in privinta asta la o casa din beton cu termopane. Casa acestor oameni respira din toti porii si iti striga sa gandesti liber dincolo de sabloane… dar se pare ca tu nu vrei sa intelegi.

      Felicitari proprietarilor, ma bucur ca traiti in armonie cu natura si ca respirati viata!

  2. Lorena spune:

    Este grozava casuta ! Veranda este foarte importanta, ea are rol de ,, aparat de clima,,…nu permite soarelui sa bata direct pe casa . Aceasta casuta are mansarda si banuiesc ca acoperisul verde are rol similar cu veranda. Dimensiunea mica a casutei te invita sa iti petreci timpul in exterior, nu lenevind in interior. Si normal ca nu are fundatie…e mica, din lemn, bine echilibrata.
    Este pur si simplu….sanatoasa !

    • Dana spune:

      Fundatia este foarte importanta la o casa de locuit, nu stiu ce vrei sa spui cu „bine echilibrata”. Eu cred ca poate sa cada sau sa se deplaseze in caz de furtuna sau inundatie ca sa nu mai vorbim de igrasie.

      • Doru spune:

        De ce nu te loghezi pe forumul Dedeman sau Hornbach?Te crezi eco,bio,organica etc.,pentru simplul motiv ca ti doresti o casa de 250mp suprafata utila,din lemn?

        • Dana spune:

          Nu am pretins niciodata ca as fi eco, bio …. Pt mine conteaza spatiul in masura in care locuiesc zilnic in aceasta casa. Si trebuie sa fie solida, bine incalzita, sa aiba baie si bucatarie cu apa potabila.

          Fiecare isi construieste casa dupa posibilitati, asta este clar. Oricum casuta aceasta pare facuta din pasiune, si am admirat faptul ca lemnele casei sunt imbinate frumos si sanatos, nu s-au folosit cuie, ceea ce sporeste rezistenta casei. Eu o privesc ca o casuta de vacanta.

          • Doru spune:

            Intr-o oarecare masura, ti-ai dat seama ce au vrut oamenii astia cind si-au construit casa.Din pacate,multi nu prea inteleg exact sensul expresiei „suprafata utila”.Foarte multe case,chiar si din cele prezentate de Adela Parvu,au suprafata „inutila”,mai mare decit cea utila.
            Fiecare are dreptul sa- si faca casa cum vrea,dar poate unii vor sa stea mai putin in casa si mai mult in natura,poate se multumesc cu suprafata intr- adevar utila a unei case etc.
            Niciodata nu m-am simtit in largul meu intr-o casa unde poti intoarce linistit masina in living…Chiar si idea de living este ,uneori ,deplasata.

      • Scurtu Cosmin spune:

        Dana…ori esti nepregatita intelectual pentru discutia asta…ori esti pur si simplu rau intentionata!

  3. Iulia spune:

    As vrea sa vad poze si din interior! Oricum, sunt foarte curioasa de cum va iesi acoperisul

  4. Laurentiu Nastase spune:

    Buna,
    Daca vrei si daca si el vrea, pot sa-l ajut cu detalii de executie pentru acoperis verde pentru ca intr-adevar asa cum l-a facut acum are
    neajunsuri: apa din ploaie sau surplusul de la irigatie trebuie sa se scurga pe sub stratul de pamant etc.

  5. Cristina spune:

    Ideea cu gazonul pe acoperis mi se pare grozava 🙂 E tare draguta casuta!

  6. Mariana spune:

    Abia astept sa vad cum arata la interior!

  7. Dana spune:

    Asa este in democratie d-le Cosmin, fiecare are dreptul la o opinie personala fie ca este buna sau rea, fie ca iti place sau nu. Daca esti de alta parere incearca politicos sa-mi demonstrezi de ce nu am inteles adevarata intentie a designerului (arhitectului). Lumineaza-ma, eu sunt o persoana educata si nu sunt rau intentionata. Cineva pe acest forum spunea ca este o casa traditionala veche ceea ce justifica stilul acesta architectural.

  8. gabriel spune:

    e super chiar si o camera daca e aranjata cum vrei si impartita cu cine trebuie este acasa . singura problema e iarba pt ca trebuie taiata des si nu e asa usor pe acoperis ,stiu ca in olanda se foloseste un fel deiarba marina care nu creste prea repede.

  9. Gabriela spune:

    👏👏👏Dana nu are cum să înțeleagă valoarea acestor case minunate. Se vede din comentariile ei. Casele acestea sunt opere de artă, sunt istoria noastra si sufletul strămoșilor, sunt tradiție 💖💛💙abia astept sa ii cunosc pe Danut si Iuliana, număr zilele mai ceva ca un copil mic 🙏

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *