Câți dintre noi merg la munte și nu văd cu adevărat muntele? Suntem mulți, dar merită să avem curajul să urcăm pentru că urcând vom descoperi că norii nu sunt niciodată prea sus sau prea denși ca să merite să ne lăsăm apăsați de greutatea lor. Da, am fost deasupra norilor și acolo m-am convins că soarele zâmbește mereu. Zâmbește și când e întuneric, de partea cealaltă a planetei, dar când ajunge de partea noastră, în lumina lui, ni se arată culorile acestui tărâm pitoresc pe care ne-a fost dat să trăim. Nu ne-ar ajunge o viață să ne minunăm de toate frumusețile pe care le lăsăm să treacă pe lângă noi, dar ne ajunge o dimineață să ne bucurăm sufletul pentru totdeauna. În Munții Suhard din Bucovina, care în cel mai înalt punct al lor ating puțin peste 1900 de metri (Vârful Omu 1932 m) și care îmbrățisează valea râului Bistrița Aurie, am fost fericită să șoptesc cu gura, dar să strig cu toată inima: Bună dimineața Bucovina! Bună dimineața Ciocănești! Bună dimineața oameni buni și lume minunată! Am văzut frumosul și m-am umplut de el. E timpul să-ți faci și tu plinul!
Înainte cu o seară vorbeam despre răsăritul pe Suhard cu fotograful Sorin Onișor și Silvia-Floarea Toth, colecționar de costume populare. Eram toți trei la Ciocănești invitați în calitate de ambasadori Culorile României și a fost o plăcere să ne împărtășim impresii despre frumosul din viața profesională a fiecăruia. Sorin e preocupat de soarta satelor românești și face fotografii și tabere de fotografie numai în zone rurale (s-a mutat din Timișoara într-un sat din Bucovina) pentru a atrage atenția asupra arhitecturii țărănești, a meșterilor și a tradițiilor pe cale de dispariție, iar Silvia-Floarea Toth, care e din Bistrița-Năsăud, face ce face de adună costume populare vechi, organizează expoziții cu ele și îi consiliază pe cei care vor să achiziționeze piese autentice, documentându-se constant despre tradiții, simboluri și tehnici de realizare a acestor fascinante piese vestimentare. Eu cu oamenii frumoși, harnici și talentați, cu grădinile și casele faine și cu optimismul meu incurabil. Asta până când am aflat că nu mai am loc în mașină ca să văd răsăritul. M-am culcat resemantă, căci nu mă supăr prea ușor (da’ nici n-ai vrea să mă vezi supărată!). Când e să nu iasă o treabă înseamnă că n-a fost să fie. Dar dimineață, când Silvia a venit și mi-a spus că e loc în mașină, că ceilalți au abandonat, m-am echipat cât ai zice pește sau mai exact păstrăv, pentru că oricum era în derulare Festivalul Păstrăvului la Ciocănești. Păstrăv m-am simțit, pescuit cu undița deasupra norilor.
Am lăsat în urmă Ciocăneștiul acoperit de o plapumă cețoasă și am simțit că mă trezesc. Da, că mă trezesc cu adevărat, căci odată cu soarele, cu peisajele fabuloase care se ițeau sub razele lui am realizat că majoritatea timpului îl petrecem sub plapuma aia grea de nori. Și când spun nori mă refer la griji, probleme, suferințe. Soarele e mereu deasupra norilor și el zâmbește cu bunătate, dar și cu un soi de ironie. Parcă râde câteodată și de noi, de neîncrederea noastră. El e mereu acolo, dar de cele mai multe ori nu mergem în căutarea lui, ci așteptăm să dizolve norii, așteptăm să facă minuni ca și cum ar fi numai de datoria lui. Deasupra norilor am simțit soarele din inima mea și am râs de vălătucii alburii din mintea mea! E frumos pe Munții Suhardului, dar și mai frumos e să descoperi că în viață e mai bine să fii călător decât turist. Mai bine te lași purtat de provocări, mai bine îți faci curaj să-ți împlinești visurile decât să te lași ghidat și condus ca să vezi ceea ce toată lumea vede sau ceea ce vor alții să vezi. Câți dintre noi merg pe munte fără să vadă cu adevărat muntele? Tot atâția câți sunt trăiți, în loc să-și trăiască viața. Deasupra norilor mi-a venit să strig: Deșteaptă-te române, deasupra norilor soarele zâmbește mereu! Nu-l căuta pe cer, căci el e în inima ta!
Am fost surprinsă în timp de făceam fotografii, Foto: Sorin Onișor
Mănăstire deasupra Ciocăneștiului
Uite, aici paletă de culori pentru o casă care să-ți dea senzația de libertate, să aducă la interior natura și frumusețea ei
Fotograful Sorin Onișor
Cai lăsați liberi pe fânețele Suhardului
Buna dimineata draga mea Adela! Ai scris acest articol cu inima si mie mi-ai facut ziua minunata.
Eu iubesc muntele dar si marea, iubesc soarele, roua diminetii pe iarba „grasa” a muntelui …
Pozele lui Sorin le urmaresc pe FB. Natura imbina, alege culorile, nuantele mai bine decat
cel mai talentat pictor iar Sorin, cu aparatul lui, stie cand si cum sa „prinda” toate aceste frumuseti.
Multumesc Sorin ca ni le arati si noua!
Silvia face un lucru extraordinar! O admir pentru asta! E nevoie ca cineva sa adune toate aceste comori inainte sa dispara in mana acelor persoane care transforama, ” modernizeaza” aceste
minunatii de costume populare, traditionale .Acele persoane, care in cativa ani, „popularizand” frumoasa ie, nu au facut decat sa o bagatelizeze .Eu cred ca este nevoie ca cineva sa intervina, sa stopeze cumva aceasta afacere si sa spuna ca acele confectii care au invadat piata romaneasca NU sunt ii. Ca panza, croiala, punctele cusute la masina,nu au nicio legatura cu ia.
Felicitari Dragilor pentru ceea ce faceti! Multumesc Adela!
Ce minunatie, Adela! Cand vad asa imagini imi revine optimismul de altadata si incep sa cred ca tara aceasta frumoasa mai are o sansa. Trebuie sa perseveram sa promovam doar locuri minunate si oameni valorosi. Mi-ai lipsit in ultima vreme! Cu drag, Gabriela!
Da,asa este,draga Adela,soarele este mereu deasupra norilor !! O zi minunata iti doresc!
Of, Adela, cuvintele tale parca ar fi iesit din capul si sufletul meu…E greu, dar cu rabdare si hotarare se poate. Si cand vezi ce fac si cum fac astfel de oameni frumosi, iti recapeti curajul sa mergi mai departe.
Si la propriu si la figurat. Ce metafora frumoasa, soarele zambeste mereu deasupra norilor 🙂
superbe fotografii, ador muntii, si pe cei care ii iubeste
Avem o tara minunata,unii umbla pe alte meleaguri si nu stiu ce minunatii avem
Draga Adela,
eu sunt chiar din Ciocanesti si astazi cand am deschis blogul tau mi-a stat inima. Imi pusesem de mult in gand sa iti fac o invitatie in satul turistic Ciocanesti, sa vezi casele de aici pictate ca ouale incondeiate si uite cum viata mi-a luat-o inainte. Nu-i nimic! Ma bucur mult ca ai ajuns aici si, mai ales, in Suhard. Te mangaie Dumnezeu mai repede acolo!
Pacat ca Bistrita Aurie a fost foarte mica si nu au putut cobori si plutele…Poate anul viitor. Sper sa revii aici si la anul. Sau poate la Festivalul oualor incondeiate care se desfasoara in ultima duminica dinaintea Postului Pastelui. Sa vezi Suhardul si cu zapada.
M-am mutat din Suceava in Ciocanesti acum 6 ani si am luat munte cu munte la pas. Am fost in Suhard pe jos, in luna mai, cand prin stratul de zapada brandusele zambeau soarelui cu o imensa bucurie mov. Credeam ca am ajuns in rai…
Iti urmaresc cu mare atentie fiecare articol, sunt o impatimita a amenajarilor interioare si a celor floristice (anul trecut la festival am primit premiul intai pentru cea mai frumoasa casa si gradina cu flori) si gasesc multe idei pentru ce tot fac eu pe aici. Uneori, in zile cu ceata, din site-ul tau rasare si pentru mine soarele macar in fotografiile de acolo.
Din toata inima FELICITARI pentru tot ceea ce faci, te invidiez pozitiv ( mi-as dori mult sa fac ce faci tu) si regret ca nu te-am intalnit acum la Ciocanesti. Poate data viitoare!
Mi-ar face mare placere.
Gabriela Hrebenciuc
Doamne, ce frumos ai scris si ce frumuseti ai vazut! Ah, ce chef de viata mi-ai dat! Multumim ca impartasesti cu noi! Esti de-a dreptul fantastica!
Foarte frumoase fotografii! Tocmai am venit de pe munte asa ca-ti impartasesc entuziasmul.
O tara superba cu oameni frumosi!:)
da asa este frumoasa excursie ati avut si revigoranta