La începutul declanșării pandemiei am fost în alertă, am observat multe, am analizat informații, ba chiar am ajuns și la concluzii și am scris pe tema asta, dar nu credeam că voi ajunge la transformări atât de radicale în plan personal. Cu siguranță starea specială cauzată de pandemie a forțat multe lucruri să fie relevate sau cel puțin văzute din alte unghiuri. Eu am simțit nevoia să mă retrag, să cântăresc bine lucrurile și să te las puțin în tihnă, pe tine, care obișnuiai să mă citești zi de zi.
Mi-am zis că ar trebui să mă opresc din a îngroșa tăvălugul informațiilor care ne-a asaltat pe toți și să deschid puțin ochii în jurul meu. Doar că deschizându-i, am ajuns în puncte sensibile, am văzut ceea ce poate nu voiam să văd. Când te iubește și te apreciază multă lume, nu vezi că exact cei care ar fi firesc să-ți răspundă la iubire, adică cei apropiați ție, sunt de fapt foarte departe de asta. Așa am ajuns ca în viața mea privată, de familie să trec printr-o separare de tatăl copiilor mei, după aproape 24 de ani petrecuți împreună, iar în viața mea profesională să pun punct colaborării cu membrii echipei pe care am format-o în jurul meu.
Așa că mi-am oferit timp pentru introspecție, timp pentru a fi cu mine. Am ales să fac o pauză lungă de pe blog, dar am mai postat, din când în când, pe pagina de Instagram și de Facebook, atunci când am simțit că e momentul să împărtășesc cu cei care îmi sunt alături, necondiționat și plini de iubire, lucrurile frumoase pe care le-am văzut, le-am făcut sau le-am trăit în perioada de regăsire. Exact așa cum fac și acum cu această destăinurire, care sper să le răspundă tuturor celor care mi-au trimis mesaje și care s-au arătat îngrijorați pentru absența mea.
Sunt bine dragilor, dar trebuie să spun că sunt în transformare, că timpul petrecut cu mine mi-a arătat că-mi doresc ca și până acum să văd frumosul, să-l creez, să vorbesc, să scriu despre el, dar mai ales să-l trăiesc. Știu sigur că de acum încolo, pe blog, am să te provoc și pe tine nu doar să vezi și să înțelegi ce înseamnă o casă frumoasă, ci mai ales cum să trăim cu toții o viață frumoasă!
Foto: Adi Stoicoviciu
34
Multumesc pentru ca ai impartasit cu noi experientele prin care treci.
” Iarta-ma, te iert,te iubesc, multumesc!”
Succes in realizarea proiectelor pe care ti le-ai propus!
Cu recunostinta,
Liliana Meret
Imi pare rau pentru tot zbuciumul prin care a trebuit să treci.Iti doresc sa-ti fie bine !Sa fii în continuare veselă și „colorată!
Super tinuta din poze, ca de altfel si in restul momentelor (evenimente, postari), combini intr-un mod superb pasiunea ta in tot ce faci, haine, decoratiuni, design.
Succes in tot ce faci si peste toate sa fii fericita, restul se aseaza cumva.
Sa stii ca ne-ai lipsit de aici de pe blog. 1 like pe instagram la cateva poze postate nu valorat atat cat mi-as fi dorit sa transmit cat de mult te admir si pretuiesc.
Ce poate gasi in el in om cu un suflet atat de mare ca al tau? Sper ca si mai multa iubire si putere de a fi fericita.
Cu admiratie si stima,
Al tau cititor fidel 😉
Patrunzatoare ganduri si multumesc pentru ca ni le.ai impartasit. E greu ca femeie sa treci dupa 24 de ani prin asa ceva, dar stiu sigur, dupa experienta proprie dar si a altor femei, ca suntem puternice si ne ridicam si pornim din nou, si din nou, mai energice. Iti doresc sanatate, spor in creatie, echilibru si lumina lina, implinire si pace in tine si alaturi de tine. Asa te vom avea aproape si noi, sa ne bucuri cu ceea ce Dumnezeu te ajuta sa poti crea. Un nou inceput, o noua stare, noi vise si zbatere de aripi. Zbor buun
E bine de stiut ca nu esti singura care trece prin asa ceva.
Mie mi-a placut si am rezonat cu ce a scris medicul meu scriitor favorit Vasi Radulescu❤
,,Ne naștem fără să avem habar de noi, de viață sau de moarte. Plutim în jocuri și culori, alternând realitatea cu imaginariul. Respirăm un aer care ne ajută să trăim, dar tot el ne și deteriorează celulele. Avem gânduri care ne ajută să funcționam, dar tot ele ne erodează pe dinăuntru. Pielea noastră, la început de catifea, devine tot mai zbârcită; un rid pe frunte, altul lângă ochi, unul aproape de gură și tot așa. Apoi vin petele, ca o rugină a trupului oxidat de timp. Părul albește, la unii mai devreme, poate proporțional cu gândurile nocive. Inima, născută înainte chiar lângă creier, coboară ușor spre piept și rămâne să bată acolo, lovind toracele cu vârful ei. De regulă tot bate și nu-i răspunde nimeni. Nu-i deschide nimeni ușa să-i spună da, dragă inimă, te ascult. Spune-ți oful sau, mai bine zis, ofurile. Te ascult. Spune tot ce ai pe suflet. Dar nu, ea ciocăne încontinuu și degeaba. Dacă i-am răspunde, fiecare dintre noi, deschizând și o portiță, cu doi milimetri doar mai mare decât conturul ei, să iasă fără probleme, am vedea-o cât e de nebăgată în seamă, singură, suferindă. Iar de acolo ni se trag multe altele. Alunecăm prin spațiu și timp, chestionându-ne care este sensul vieții. E unul singur, de la apariție la dispariție. Moartea poate fi simulată de multe ori pe parcurs. Ne pregătim temeinic pentru ea. O considerăm rece, dură, groaznică, dar habar nu avem dacă e așa. Poate viața ar trebui să fie o lungă și dulce pregătire pentru moarte. Și sensul nostru aici, mai bine zis rostul, este să avem grijă de noi, să ne cultivăm, să ne descoperim, să ne iubim, apoi să avem grijă și de cei de lângă noi. Oamenii au punți invizibile între ei. Suntem mai conectați decât credem. Anulând o serie de particularități, suntem interfețe un pic schimbate ale aceleași entități și-ar fi păcat să cădem în invidie, ură, violență, nepăsare. Viața e un cerc pe care se animă alte cercuri. Repetăm anotimpuri, iubiri, greșeli. Devenim mari și totodată rămânem mici. Ajungem la capăt – ce noțiune absurdă și incertă ca plasare – nu mai avem niciun antidot pentru timp, trebuind să părăsim scena. Dacă am strâns în noi suficiente povești, dacă ne-am prețuit și-am rupt bucăți bune pentru ceilalți, detașarea va fi naturală, merituoasă chiar. La final, pentru ultima oară, ne putem scoate inima din piept prin acea portiță, mai largă doar cu câțiva milimetri. Vom privi-o și-i vom spune: eu am îmbătrânit, tu ai rămas tânără. Ești plină de povești frumoase. Te-ai legat pe vecie de alte inimi care nu te vor uita niciodată. Apoi inima nu va mai intra în corp, ci va merge direct în raiul inimilor, de unde va primi un înconjur nou și se va întoarce imediat în încă o fâșie de lumină prinsă între două bucăți de întuneric. Adică chestia asta de-o numim viață.
Astăzi e Ziua Mondială a Inimii. În ultimii ani m-am rotit în jurul ei, am tratat-o, am auscultat-o, am scris despre ea. Scrisul a fost o formă de terapie pentru mine, precum și pentru cititorii mei, cred.
Să aveți grijă de inimile voastre.
V.,,
Un nou început, o noua viata, cu multă chibzuiala si luare aminte la ce a fost si ce va fi! Iti doresc numai bine si nu privi inapoi nicio clipa!! Fara regrete, doar mulțumiri vietii!
Multa sanatate si pace!
Cu stima,
Nastasia Tarcea
Dragă Adela, într-adevăr, ti-am simțit lipsa de ceva vreme, ma bucur ca ai ieșit din tăcere, îmi pare rău pt perioada dificilă prin care a trebuit sa treci…
Frumusetea curge prin tine ca Apa Vie a unui izvor. Ea atrage frumusețe la randul ei și de aceea sunt convinsă că viața ta va redeveni frumoasă și împlinită curând, curând de tot 🙂
Iti doresc să primești de Sus toată susținerea si dragostea de care ai nevoie, dar și toată ghidarea necesară in aceasta perioada de tranzitie catre mai bine!
Frumoasa poza, frumoasa doamna! Restul nu conteaza asa mult cum pare…Va doresc numai bine!
Vali
Draga mea,totul este trecator,iar aceasta perioada pe care ai traversat-o,se va pierde si va fi depasita de bucuria ta de a te reinventa,de explozia de proiecte pline de culoare si inspiratie pe care le asteptam cu totii. Cheia rezolvarii oricarei probleme este timpul,deci ai ales bine ,ramanand in umbra si asteptand sa se sedimenteze toate trairile .Te astepteptam oricat este nevoie si ma inclin cu respect si admiratie ! Sanatate si rabdare !
Draga Adela, imi pare foarte bine ca esti linistita! In viata unui om se intampla si lucruri mai puțin plăcute, important e ca gestionarea lor are nevoie de răbdare și introspecție și multa inteligenta! Iti doresc o renaștere cât mai lina si nu ma indoiesc ca te vei înconjura de dragostea copiilor si a celor care te admira! Si nu in ultimul rand de lucrurile frumoase pe care le realizezi dintotdeauna! Sănătate sa fie, din plin! Tot inainte@
Of, ce dureros! Nu ma gandeam ca viata unei persoane care scrie cu atata suflet si atata sinceritate si creeaza atatea lucruri frumoase poate sa aiba asa niste incercari… Tonul articolelor este atat de cald si plin de dragoste incat nici nu m-as fi putut gandi ca ai fi putut avea vreo problema grava…
Sanatate, dragoste, curaj!
Cei care te admira te poarta in ganduri si-n rugaciunile lor!
Bun venit inapoi, esti o persoana minunata si iti doresc tot ceea ce poate fi mai bun pentru viata ta, personala (am trecut si eu prin asta) si profesionala. Cu fidelitate te voi urmari in continuare, chiar daca pana acum nu mi-am exprimat parerea despre postarile tale.
Imi pare rau, Adela, pentru greutatile prin care ai trecut. Cred ca esti o femeie tare
puternica si iti vei reveni, si iti va fi iar bine si confortabil.
Iti multumesc ca ne aduci frumosul mai aproape, ca ne deschizi ochii spre bun-gust, calitate, rafinament, stil.
Iti multumesc eu personal pentru caldura cu care mi-ai intins o mana puternica si as vrea sa stii ca iti sunt aproape. Daca te pot ajuta cumva, te rog, da-mi un semn. Recunostinta mea si prietenia sunt pentru tine. Ai grija de tine, te rog!
Adela, dacă înțeleg bine, pandemia a adus la suprafață discomuniunea dintre tine și tatăl copiilor voștri. Oricum sunt lucrurile, ele sunt spre binele nostru. Domnul să te ajute să găsești răspunsurile la întrebările pe care până acum nu te-ai oprit să le pui. Eu am găsit totul în Cristos. Curaj! Edina Csiki