Când faci pe cont propriu o lucrare de amenajare, fie și pentru grădină e bine să pornești la drum cu o idee clară și un buget pe care ți-l stabilești din start. Așa a procedat Beatrice Șerban, o mămică creativă, designer care creează sub brandul Happy Dolls by Beatrice păpuși și decorațiuni pentru copii. Acasă la ea și-a dorit un spațiu exterior plăcut, unde cei doi copii ai ei, Sonia și Fabian, să se poată juca, iar ei, părinții să poată petrece timp de calitate alături de cei mici. Aveau deja o terasă acoperită în extensia zonei de zi a casei, dar nu era suficientă ca spațiu de joacă, așa că au hotărât să amenajeze în curte un loc umbrit, dar deschis, aerisit și frumos amenajat. Dar hai să-ți spun despre cum a procedat Beatrice ca să ajungă să aibă mult visatul loc în grădină.
De ce și-a dorit mai degrabă o pergolă acoperită și nu foișor? Beatrice spune că foișorul i se pare pare claustrofobic și întunecos. În plus, și-a dorit ca locul din grădină să fie unul de joacă pentru copii, adică să poată fixa și un leagăn de noua structură, să arate totul ca un living în aer liber. A căutat tâmplari pe Internet (pe olx) și a dat peste cei de la Abate Still, care i-au dau cea mai bună ofertă de preț. Ce avea nevoie? Nu doar de pergolă, ci și de pardoseală pentru ea, plus o legătură între treptele terasei casei și noua construcție. Adrian Costrășuc, meșterul priceput care are firma de tâmplărie, a primit de la Beatrice o schiță vizavi de cum dorește să arate construcția, schiță pe care el a completat-o ulterior cu ceea ce mai trebuia adăugat, adică partea de pardoseală și modul cum urma să fie ancorată construcția.
Pentru pergolă nu s-a turnat placă, ci Adrian a făcut o structură pe piloți, adică o fundație ușoară din beton turnat în adâcime în formă tubulară în care a inserat și fixat structură metalică. Structura este la o distanță de circa 20 cm față de sol, iar peste ea a fost montat deck-ul din pin. Astfel, sub pardoseală există o zonă ventilată natural, zonă unde se scurge și apa de ploaie. Pergola a fost construită astfel ca sub ea să existe o zonă umbrită, utilă de circa 12 mp (deci 3 x 4 metri), iar pardoseala măsoară în total 16 mp (4 x 4 metri). Deasupra pergolei au fost fixate plăci de policarbonat, iar sub ele rogojini care să ofere umbră. Adrian Costrășuc de la Abate Still s-a ocupat de toată lucrarea, de la achiziția de materiale, realizatea fundației pe piloți și până la finalizarea întregii construcții.
Totul a durat trei zile, în prima fiind realizată fundația, iar în următoarele zile construcția și finisarea ei. Pentru această lucrare prețul total – materiale, transport, montaj, finisare a fost de 8900 lei, iar pentru o sumă de 450 lei Adrian i-a spus lui Beatrice că poate asigura întreținerea în fiecare an a lemnului pentru protejarea lui, atât la partea de pardoseală, cât și a construcției. După finalizarea pergolei Beatrice a mai cheltuit circa 2000 de lei la Ikea de unde a achiziționat mic mobilier și decorațiuni pentru terasă. Beatrice spune că și-a stabilit corect bugetul (se gândea la circa 2000 de euro), dar că n-a luat în calcul partea de decorare, însă a fost aproape față de ceea ce și-a stabilit din start pentru amenajarea locului din curte. Acum, după ce a finalizat totul prietenii îi cer consiliere ca să amenajeze cu ajutorul ei fie locuri din grădinile lor, fie camere de la interiorul caselor lor. Uite, dacă vrei să iei legătura cu Beatrice Șerban, vezi aici pagina ei de Facebook, iar dacă vrei să iei legătura cu Adrian Costrășuc de la Abate Still vezi aici numărul de telefon 0721.166.121, iar dacă nu răspunde mai bine dă-i un sms pentru sigur este prins în vreo lucrare. Sper să te inspire și pe tine și să-ți prindă bine informațiile acestea!
Foto: Beatrice Șerban
31
Arata foarte frumos, de vis! <3
Foarte frumos!
Bucuria si fericirea fetitei este de nepretuit…
Foarte frumos!
O altfel de solutie ar fi o pergola retractabila automatizata, astfel te poti bucura de o terasa deschisa oricand doresti. Atunci cand vremea e urata, o poti inchide repede si usor.