adelaparvu.com despre apartament in stil clasic reinterpretat, 165 mp, design HAO Design, Foto HeyCheese (6)

In apartamente, Design Interior

Linii clasice actualizate într-un apartament generos

Când cineva îți spune că visează la un ambient clasic, dar locuința este situată într-un bloc contemporan, realizezi că lucrurile trebuie echilibrate. Adică, să faci o amenajare clasică într-un bloc nou duce înspre kitsch, unul legat de context. Dar preferințele proprietarilor căpăta o nuanță nouă, modernă. Și ca să vezi o modalitate fină de a împăca gusturile proprietarilor cu contextul arhitectual actual, am ales să-ți prezint acest apartament, de circa 165 mp, gândit de către designerii de la biroul HAO Design. Familia care a achiziționat locuința generoasă, situată lângă un parc și cu vedere către acesta, era împărțită în privința stilului: părinții voiau ceva mai clasic, iar copii lor adolescenți ceva mult mai actual. Designerii au ascultat cu atenție și au realizat că punctul comun al tuturor membrilor vizavi de amenajare era luminozitatea și deschiderea către oaza de verdeață. Așa că au propus o amenajare în care se regăsesc linii clasice la nivel de finisaje, dar cu mobilare și dotare contemporane. A rezultat un interior original, care inspiră calm, dar care este totodată funcțional și suprinzător prin combinațiile de texturi și materiale. Dar hai să afli mai multe, nu înainte de a vedea și planul locuinței.

adelaparvu.com despre apartament in stil clasic reinterpretat, 165 mp, design HAO Design, Foto HeyCheese (1)

adelaparvu.com despre apartament in stil clasic reinterpretat, 165 mp, design HAO Design, Foto HeyCheese (27)

Locuința de 165 mp are o zonă de zi generoasă ce include livingul, bucătăria și sufrageria, dar și un spațiu de lectură și unul de birou. A doua parte a locuinței este ocupată de trei dormitoare, băile aferente lor și un spațiu dedicat spălării și uscării hainelor. Cea mai importantă parte a locuinței este zona de zi, care măsoară circa 60 de metri pătrați și care este foarte aerisit amenajată.

adelaparvu.com despre apartament in stil clasic reinterpretat, 165 mp, design HAO Design, Foto HeyCheese (2)

Pentru că intrarea în locuință se făcea direct în spațiul zonei de zi, cum ar veni direct în living, designerii au creat un hol cu ajutorul unui mobilier. Cuier către ușa de intrare, dar suprafață placată cu oglinzi către cameră, oglinzi în care se reflectă lumina naturală.

adelaparvu.com despre apartament in stil clasic reinterpretat, 165 mp, design HAO Design, Foto HeyCheese (11)

După intrarea în locuință, pe stânga este o baie de serviciu, dar a cărei ușă este aleasă de tip filo muro, deci fără pervaze și tocuri, astfel ca ea să fie cît mai discretă în ambient.

adelaparvu.com despre apartament in stil clasic reinterpretat, 165 mp, design HAO Design, Foto HeyCheese (13)

Baia de serviciu este tratată actual și elegant cu placări din lemn și blat de lavoar îmbrăcat cu piatră. În baia de serviciu nu există zonă de duș, așa că toată amenajarea a putut fi realizată mai elegant cu materiale naturale.

adelaparvu.com despre apartament in stil clasic reinterpretat, 165 mp, design HAO Design, Foto HeyCheese (3)

După mobila care separă zona de intrare în casă de spațiul de zi, sunt organizate sufrageria și livingul. Pentru că proprietarii au spus că le place stilul clasic, dar copiilor lor preferă ceva mai actual, designerii au preluat din linii clasice doar anumite elemente. Astfel, placările de pereți sunt cu linii clasice, dar totul alb pentru a deveni un fundal luminos pentru restul pieselor cu alură contemporană. Tot din registrul clasic sunt unele materiale, precum blatul de piatră al mesei de sufragerie, dar în rest, ca design, ca linie totul este contemporan.

adelaparvu.com despre apartament in stil clasic reinterpretat, 165 mp, design HAO Design, Foto HeyCheese (5)

Chiar dacă în ambient masa și lampadarul sunt cu finisaj metalic în nuanța cuprului, designerii au alăturat acestor piese scaune și corp de iluminat cu finisaj cromat. Deci nu e totul gândit la set, ci conform unei teme, iar texturile metalice vine să confere culoare, dar și strălucire interiorului. Cuprul imprimă eleganță și sugerează clasicul, argintiul (finisajul cromat) aduce un plus de modernitate.

adelaparvu.com despre apartament in stil clasic reinterpretat, 165 mp, design HAO Design, Foto HeyCheese (4)

Dacă finisajul pereților este alb, nici pardoseala nu este departe. Tot un material deschis, luminos, un parchet cu textură care să imprime ideea de lemn, de confort. Placarea pereților este gândită astfel ca desenul să fie unul simetric, cu module perfect egale, care din anumite unghiuri dă impresia de spațiu și mai generos. Culorile neutre lasă loc peisajului de pe fereastră să coloreze interiorul. Covorul rotund pentru living este ales în relație cu arcada ferestrei. De altfel, formele rotunjite și de la nivelul meselor și altor piese de mobilier (spătarul scaunelor, corpurile de iluminat) vin să îndulcească subtil unghiurile și linii drepte prezente în amenajare.

adelaparvu.com despre apartament in stil clasic reinterpretat, 165 mp, design HAO Design, Foto HeyCheese (6)

Modul cum este tratată fereastra se înscrie tot în registrul de reinterpretare clasică. Inițial, ferestrele pe toată suprafața peretelui erau la vedere, dar designerii au prevăzut în fața lor o structură din MDF care să includ forma de arcadă, fără a interveni la exterior sau la nivelul tâmplăriei. Totul este montat la distanță față de fereastră pentru a permite rabatarea geamurilor, dar cert este că percepția asupra interiorului este complet schimbată. În dreptul ferestrei, a parapetului ei mai exact (la înălțimea de 45 cm și cu lățimea de 60 cm) a fost configurat un ansamblu lung de depozitare, care devine banchetă. Loc suplimentar de ședere, dar și de contemplare.

adelaparvu.com despre apartament in stil clasic reinterpretat, 165 mp, design HAO Design, Foto HeyCheese (7)

În fața canapelei din living este prezent un mobilier rotativ pentru televizor. În spatele acestei piese se află un colț de relaxare cu vedere către balcon, iar mai departe către peisajul de afară. Spații de depozitare sunt și în lateralul fotoliului, dar ele sunt dulapuri cu fețele frezate care dau impresia de placări. Mânere discrete, metalice în nuanță de cupru devin motiv decorativ.

adelaparvu.com despre apartament in stil clasic reinterpretat, 165 mp, design HAO Design, Foto HeyCheese (8)

Deschisă către living este bucătăria, tratată actual și minimal. Electrocasnicele trădează funcțiunea, dar masa insulă cu blat de marmură marchează o bună parte dintre ele. Prin deschiderea bucătăriei către living, lumina naturală pătrunde din plin și în profunzimea locuinței.

adelaparvu.com despre apartament in stil clasic reinterpretat, 165 mp, design HAO Design, Foto HeyCheese (9)

Între corpurile de mobilier se află ușa de acces către unul dintre dormitoare, iar în dulapul din dreapta este ușa către dormitorul matrimonial. Totul a fost tratat astfel ca în living să apară cât mai puține uși interioare, ele fiind astfel camuflate în imaginea de ansamblu a dulapurilor. Ca atare și spațiul zonei de zi apare mult mai ordonat și aerisit pentru că ușile interioare nu mai fragmentează suprafețele pereților.

adelaparvu.com despre apartament in stil clasic reinterpretat, 165 mp, design HAO Design, Foto HeyCheese (10)

Masa insulă are laterala dinspre living placată cu lemn, un material natural, cald ce aduce un plus de culoare și textură interiorului foarte aerisit amenajat. Imediat după bucătărie, separat cu o ușă armonică este biroul folosit de către părinți.

adelaparvu.com despre apartament in stil clasic reinterpretat, 165 mp, design HAO Design, Foto HeyCheese (12)

Când ușa armonică este deschisă, din locul de birou se vede tot ambientul zonei de zi, dar cel mai important aspect este că și acest colț poate beneficia de lumină naturală în mod direct.

adelaparvu.com despre apartament in stil clasic reinterpretat, 165 mp, design HAO Design, Foto HeyCheese (14)

Dormitorul matrimonial este tratat cu elemente clasice , adice exact cele pe gustul părinților. Ca atare tăblia de pat, dar și ușile interioare au linii clasice, însă placările pereților sunt mai actuale. Ele sugerează nervurile frunzelor, un motiv decorativ care leagă ambientul de peisajul care se vede pe fereastră.

adelaparvu.com despre apartament in stil clasic reinterpretat, 165 mp, design HAO Design, Foto HeyCheese (15)

Motivul arcadei este prezent în dormitorul matrimonial prin închiderea dressingului. Tâmplăria de aici cu uși culisante pare să readucă în prim plan elementul original al livingului – arcada.

adelaparvu.com despre apartament in stil clasic reinterpretat, 165 mp, design HAO Design, Foto HeyCheese (16)

O mare parte din suprafața dormitorului matrimonial este alocată depozitării hainelor, iar interiorul dressigului este tratat minimal, similar unui showroom, astfel ca toate piesele vestimentare și obiectele să fie la vedere.

adelaparvu.com despre apartament in stil clasic reinterpretat, 165 mp, design HAO Design, Foto HeyCheese (17)

Placarea din spatele tăbliei patului matrimonial este continuată și la nivelul plafonului, conferind o ambianță mai intimă prin coborârea înălțimii în dreptul patului. Ca atare, patul, poziționat mai aproape de fereastră pare să aibă imaginea unuia de tip cușetă.

adelaparvu.com despre apartament in stil clasic reinterpretat, 165 mp, design HAO Design, Foto HeyCheese (18)

În fața patului locul de tv este înglobat într-un ansamblu de mobilier, legat de restul ambientării atât prin structura plafonului, cât și prin albul de la nivelul tâmplăriei și pereților. Fereastra este cea care iese în evidență și evident peisajul care se vede dincolo de ea.

adelaparvu.com despre apartament in stil clasic reinterpretat, 165 mp, design HAO Design, Foto HeyCheese (19)

Baia matrimonială este simplu, dar elegant amenajată cu piatră naturală și mobilier cu linii clasice, dar cu blat și lavoar din registrul modern. Chiar dacă există detalii aurii și din cupru, designerii au ales fără rezerve o oglindă cu ramă argintie.

adelaparvu.com despre apartament in stil clasic reinterpretat, 165 mp, design HAO Design, Foto HeyCheese (20)

Camera de tineret a unuia dintre copii include evident și locul de birou. Chiar dacă ambientarea pare simplă, detalii vorbesc despre calitatea amenajării, la fel și materialele folosite.

adelaparvu.com despre apartament in stil clasic reinterpretat, 165 mp, design HAO Design, Foto HeyCheese (21)

Somiera pentru saltea este tapițată, dar simplă pentru un somn odihnitor, ca atare, în loc de tăblie, a fost prevăzută o placare din lemn. Pe această placare a fost suspendat un element capitonat care dă impresia de tăblie.

adelaparvu.com despre apartament in stil clasic reinterpretat, 165 mp, design HAO Design, Foto HeyCheese (22)

Tăblia din lemn din spatele patului pare că se continuă cu fețele ușilor culisante ale dulapului din dormitor. Lemnul închis la culoare dă senzația de spațiu cald și intim, cu atât mai mult cu cât încăperea nu este mare.

adelaparvu.com despre apartament in stil clasic reinterpretat, 165 mp, design HAO Design, Foto HeyCheese (23)

Baia corespondentă camerei băiatului este finisată în tonuri de negru și gri, pe gustul adolesentului. Totul bine organizat și gândit astfel ca bateriile să fie unele îngropate și nu aplicate.

adelaparvu.com despre apartament in stil clasic reinterpretat, 165 mp, design HAO Design, Foto HeyCheese (24)

Cu un aspect mai degrabă industrial (pereții finisați cu tencuială de tip beton), a doua cameră de tineret are un birou care sugerează pasiunea pentru călătorii, iar prin nuanța de verde a tăbliei s-a adus un plus de culoare la interior în relație cu peisajul de pe ferestre. Același lemn închis care conferă căldură și intimitate, o cameră unde modul de aranjare al patului vine să coloreze ambientul.

adelaparvu.com despre apartament in stil clasic reinterpretat, 165 mp, design HAO Design, Foto HeyCheese (25)

Suspensiile de o parte și de alta a patului sunt diferite pentru un plus de varietate atât ca formă, cât și ca intensitate a luminii pe timpul serii. A doua suspensie este una reglabilă pentru că ea poate fi ajustată și pentru lucrul la birou.

adelaparvu.com despre apartament in stil clasic reinterpretat, 165 mp, design HAO Design, Foto HeyCheese (26)

Baia corespondentă celui de al doilea dormitor de tineret este una ce combină în zona lavoarului funcțiunea de igienă cu cea de masă de machiaj. Motivul arcadei este reluat aici sub o altă abordare, dar continuă imaginea generală a interiorului.

O locuință cu totul specială, un mod absolut inedit de a reinterpreta liniile clasice și de a le integra într-un ambient contemporan. Starea generală emanată prin designul interior este una de serenitate. Totul ordonat, linii curate, piese de mobilier și corpuri de iluminat cu detalii îngrijite. O eleganță fină, fără nimic opulent și totuși pe ansamblu o atmosferă sofisticată. Ceea ce este simplu e greu de realizat pentru că fiecare detaliu iese în evidență. Un interior deosebit prin care se poate vedea cum clasicul poate deveni de-a dreptul abstract. Sper să te inspire și pe tine!

Foto: Hey! Cheese

 

 

Un raspuns pentru Linii clasice actualizate într-un apartament generos

  1. Mihaela spune:

    Imi place placarea din spatele tăbliei patului matrimonial. Imi puteti sugera materiale pentru o astfel de placare? As vrea ceva asemenator pentru un perete dar in living. Multumesc

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *