Sunt din ce în ce mai mulți români care locuiesc în străinătate, dar care-și doresc o locuință în orașul din care au plecat cu gândul că, dacă se vor întoarce, să aibă un apartament deja renovat, iar până se decid să se repatrieze să-l folosească ca pe o sursă de venit, dându-l spre închiriere. Am primit și noi la biroul nostru o astfel de provocare, o locuință de 60 metri pătrați de care s-a ocupat în cea mai mare parte arh. Andreea Beșliu, o lucrare care nu a fost deloc ușoară, având în vedere că a trebuit să ne ocupăm nu doar de partea de proiectare, ci și de gestionarea implementării proiectului, iar părțile cele mai grele au fost legate de autorizații, de problema umană cu asociația de proprietari și mai departe cu livrările comenzilor prin curieri.
Dincolo de toate problemele întâmpinate, care nu sunt ușor de înțeles, mai ales pentru cei care s-au obișnuit cu un sistem funcțional dintr-o țară occidentală, și încadrarea într-un buget dat a fos o presiune în plus. Cert este că s-a ajuns cu bine la finalizarea amenajării locuinței de două camere, unde tinerii care au apelat la noi și-au dorit un ambient cât mai neutru, funcțional și cu un strop de originalitate, care să facă față atât propriilor lor nevoi, dar și eventualilor chiriași mai pretențioși. Locuința situată în București, într-o zonă centrală, a fost complet renovată, de la instalații, finisaje și până la mobilier și dotări. Dar hai să vezi planul apartamentului după renovare.

Planul apartamentului a fost păstrat cu o mică, dar notabilă excepție la bucătărie. Inițial, între bucătărie și actuala sufragerie, exista un bar construit din BCA, iar peretele de delimitare către living nu exista. Ei bine, doar pentru că barul din BCA a fost cuprins în contractul de vânzare-cumpărare, a trebuit să se obțină autorizație de construire pentru demolarea lui. Acest lucru a întîrziat extrem de mult renovarea apartamentului, pe lîngă programul strict impus de către Asociația de Proprietari. Sunt lucruri care trebuie luate în calcul atunci când vă doriți o reamenajare completă.

Intrarea în locuință coincide cu cea în spațiul zonei de zi, iar ceea ce se vede prima dată este sufrageria, bancheta de la fereastră și zona de canapea din living. Zona centrală a zonei de zi este liberă de obiecte pentru a facilita circulația între funcțiuni. De asemenea, peretele parțial care separă bucătăria de living a fost gândit de către arh. Andreea Beșliu astfel încât să lase lumina naturală să pătrundă cât ai mult cu putință către zona de intrare, aflată cel mai departe față de ferestre.

Locul canapelei este pus în evidență și prin iluminatul artificial. În lateralul ei, pe peretele comun cu cel al ușii de la intrare, este o placare cu un panou traforat vopsit în negru (realizat la Movi Design), care dă senzația de adâncime. Canapeaua este de la Euromobila, măsuțele de la IKEA, plantele și măștile de ghiveci de la Florăria Trias, lampadarul de la Eglo, iar tablourile sunt realizate pe comandă (vezi Printalio). Plintă albă este din duropolimer de la CoArtCo.

În fața canapelei este locul de tv situat în cea mai întunecoasă zonă a livingului, astfel încât lumina naturală să nu se reflecte în ecran. Pereții livingului sunt zugrăviți cu vopsea Dulux. Deasupra zonei de tv există o scafă special realizată pentru a masca țeava de gaze, care traversează livingul.

Peretele parțial dintre living și bucătărie este decorat cu imagini alb negru. Dacă se dorește, se poate instala în zonă un lampadar și un scaun confortabil pentru extra loc de ședere la tv. Fotografiile și covorul sunt de la IKEA, lampadarul de la Eglo, iar scaunul de la Somproduct. Corpul de iluminat din living este de la NeonLighting.

Locul de luat masa este situat la granița dintre living și bucătărie, marcat atât prin mobilier specific, cât și prin corpurile de iluminat suspendate deasupra mesei. Pe verticală a fost prevăzută o etajeră cu rafturi care pot avea dublu rol: pentru cărți sau pentru veselă. Masa a fost achiziționată de la Urban Woods, scaunele de la Somproduct, iar corpurile de iluminat de la Eglo.

Între locul de luat masa și fereastra corespondentă livingului, arhitecta Andreea Beșliu a prevăzut o placare decorativă cu mici nișe iluminate a cărora spate este cu panouri traforate negre, similare celor din dreptul canapelei din living și măștii arului condiționat, iar laterala nișelor este cu benzi LED. Pe timpul serii ambianța devine foarte plăcută, când scenariul de lumini poate fi inedit stabilit. Placarea cu panouri din PAL a fost realizată, conform proiectului Andreei Beșliu, de către firma de Movi Design cu ajutorul căreia s-a realizat tot mobilierul pe comandă din acest apartament.

În dreptul ferestrei și în continuarea mobilierului de bucătărie a fost gândit un loc de banchetă, numai bun pentru lectură, pentru savurat cafeaua de dimineață sau pur și simplu pentru a privi pe fereastră. Arhitecta Andreea Beșliu a prevăzut ca spătarul banchetei să fie un panour traforat care să mascheze caloriferul și țevile prezente sub fereatsră. Bancheta a fost realizată pe comandă, la fel ca și mobilierul bucătăriei la firma Movi Design, iar măsuțele sunt de la Mobila Dalin. Pentru ferestre au fost prevăzute storuri romane realizate pe comandă de către designerul Alina Țâru.

Aparatul de aer condiționat situat între ferestre este mascat cu un panou traforat vopsit negru lucios la fel ca și mobila din bucătărie. Zidul dintre ferestre a fost placat cu PAL în aceeași nuanță cu cea a blatului de lucru.

Bucătăria este organizată cu un blat în formă de L, cu instalațiile dispuse pe un singur perete. Frigiderul, de sine stătător, este mascat într-o nișă configurată în peretele parțial din gips-carton care separă bucătăria de living. Mobila de bucătărie este din MDF negru lucios realizată pe comandă de firma Movi Design, conform proiectului arhitectei Andreea Beșliu, care a ales și chiuveta și plita negre.

Peretele bucătăriei, în zona de lucru, este placat cu sticlă printată în loc de faianță. Sticla a fost realizată pe comandă de către firma Movi Design, cea care a executat și mobilierul. Imaginea de pe panoul de sticlă este una cu țărm de mare, așa cum și-au dorit tinerii proprietari.

Dormitorul este amenajat de tip matrimonial cu un pat pe centrul și spații de depozitare din plin. În spatele patului, peretele a fost decorat cu baghete din polistiren și ulterior totul vopsit în aceeași nuanță de vopsea de la Dulux. Astfel, s-a creat impresia unei placări, dar evident cu costuri mai mici decât o placare efectivă din MDF. Covorul este de la Mobexpert, iar patul de la Somproduct.

De o parte și de alta a patului sunt prevăzute suspensii (de la NeonLighting), iar așternutul de pat, covorul și draperiile sunt alese să fie asortate. Draperiile și perdelele sunt realizate pe comandă de către designerul Alina Țâru.

În fața patului a fost prevăzută o comodă cu triplu rol: masă de toaletă, loc de tv și depozitare cu sertare. Oglinda rotundă este de la IKEA, scaunul de la Somproduct, iar comoda realizată pe comandă la Movi Design, conform proiectului arhitectei Andreea Beșliu.

Pe un perete întreg a fost prevăzut un dulap generos pentru depozitare cu uși simple, albe, care să fie cât mai discrete și să nu încarce spațiul. Dulapul a fost realizat pe comandă la Movi Design.

Baia mică a fost gândită să aibă depozitare din plin. Având în vedere faptul că vasul de toaletă se afla imediat după ușă, arhitecta Andreea Beșliu a prevăzut deasupra lui, respectiv deasupra rezervorului îngropat Geberit, un ansamblu de nișe. Galbenul dă o tonă veselă camerei mici dedicate igienei, unde oglinda ocupă o cuprafață generoasă pentru a da senzația de mai mult spațiu.

S-a dorit păstrarea căzii în baie, ca atare locul mașinii de spălat a fost prevăzut în vecinătatea lavoarului. Mobila a fost realizată pe comandă la Movi Design, iar plăcile ceramice au fost achiziționate de la Romstal. Lavoarul, cada și bateriile au fost achiziționate de la Admina.

Parchetul din întreaga locuință a fost achiziționat de la Hornbach, iar ușile interioare au fost comandate la ValPrest, care au asigurat și montajul lor.
Este de apreciat faptul că sunt proprietari care se gândesc să ofere spre închiriere spații renovate, cu încăperi bine și plăcut organizate. În amenajarea locuinței de față s-a ținut cont de dispoziția ferestrelor, dar și de cea a instalațiilor (în principal gaze), partea de electrice fiind în întregime regândită după ce s-a stabilit modul cu va fi așezat mobilierul. Arhitecta Andrea Beșliu a avut în vedere ca în zona de zi să existe o zonă propice circulației (între ușa de la intrare și bucătărie, respectiv ușa de la intrare și holul către baie), astfel ca aici să nu existe obiecte care să împiedice accesul. Totul într-o schemă cromatică minimală: alb-negru, gri cu tonuri și accente de albastru, turcoaz și galben. Bugetul inițial pentru amenajare a fost de circa 20.000 de euro, dar s-a ajuns ca la final acesta să fie de 25.000 de euro, costuri în care au fost incluse toate etapele, de la proiectare, autorizații, manopera echipelor de meșteri, instalații, finisaje, uși interioare, obiecte sanitare, electrocasnice, mobilier, decorațiuni, plante. O locuință de două camere aerisită, funcțională, cu multe spații de depozitare și totodată plăcută din punct de vedere vizual. Sper să te inspire și pe tine!
Foto: Andreea Beșliu
16
Felicitări! Îmi place mult ceea ce ați făcut! Îmi plac in mod deosebit, corpurile de iluminat ( dormitor).
Rezultatul este incantator!
Mai ales ca s-au folosit culorile pe care le prefer. Combinatie placuta: modern si natural. Zona de luat masa si peretele din hol mi-au atras privirea in mod deosebit.
Este frumos modul de iluminare si interesanta placarea din bucatarie.
Multe salutari,
Buna,
Imi puteti spune care sunt costurile totale pentru amenajare plus serviciile de design si amenajare.
Bună Stresna! Am scris în articol despre costurile totale. Vezi în ultimul paragraf 🙂 Din suma totală, costurile pentru proiectare au fost de 2800 de euro.
Bună seara,ați putea să îmi spuneți pentru corpulde iluminat din living denumirea.Vă mulțumim mult pentru sugestii.
Wow!!! Aveti idee o oglinda ca aceea de pe masuta de machiaj unde as putea gasi?
Multumesc!!
IKEA. este specificat, trebuie doar sa citesti nu doar sa te uiti la imagini.
Ce nuanta de gri s-a folosit la zugraveala? Puteti sa imi spuneti codul exact? Multumesc
Există și o zonă în care sa pui un cuier și dulap de depozitare a pantofilor? Este foarte dezavantajoasă intrarea direct in living
In rest, foarte frumos!
Bună Alexandra! Da, există, deși nu am surprins în poze. Pe lângă mobila din living situată imediat în stânga intrării (vezi plan), spațiul efectiv pentru depozitat hainele și pantofii este în holul din fața dormitorului și băii, astfel ca în living totul să rămână cât mai ordonat 🙂
IKEA, oglinda Stockholm
Foarte fain, as schimba un singur lucru: plantele din plastic. Sau o parte din ele, as alege plante de interior care sunt rezistente dar au si beneficiul de curata si purifica aerul din locuinta. Sunt plante pe care le poti pune inclusiv in baie si rezista.
Pe design interior tinem mereu pasul cu tendintele de afara pacat insa ca nu tinem pasul si cu tendintele referitoare la plantele cu care ar trebui sa ne inconjuram. Va ofer cu drag sfaturi pentru lucrarile viitoare daca doriti.
O zi frumoasa,
Cristina-Maria
Bună Cris! Majoritatea plantelor sunt naturale. Excepțiile sunt mici și au fost folosite pentru ședința foto 🙂
Foarte frumos amenajat, felicitari!
Intentionez sa-mi amenajez livingul intr-un stil asemanator, insa am o dilema legata de dimensiunea covorului. Camera are 22 mp iar modeulul covorului identic cu cel din amenajarea de mai sus. Nu stiu ce dimensiune s-ar potrivi, 160xx230 sau 200×290. Ma puteti ajuta cu un raspuns? Multumesc anticipat! 🙂
Bună Liliana! Te poți orienta mai bine în funcție de dimensiunea canapelei. Dacă ai o canapea lungă de 250 cm și vrei ca sub ea să fie covorul, atunci poți alege modelul mai mare. Dacă îți dorești covorul în fața canapelei doar pentru a marca locul măsuței, atunci poți alege covorul mai mic. Depinde de ce-ți dorești.
Felicitari pentru amenajare echipei!Imi poti spune, te rog, cum s-au aplicat baghetele din polistiren in spatele patului? Multumesc! 🙂
S-au lipit și ulterior au fost vopsit în aceeași nuanță cu peretele, cu vopsea lavabilă.
Imi puteti spune, va rog, ce model de parchet este cel din apartamentul prezentat in articol si frunizorul? Multumesc mult.