Plantele sunt peste tot în viețile noastre, fie că vorbim despre interiorul caselor sau de spațiile verzi din orașe. Ei bine, pornind de la acest lucru, botaniști, horticultori, peisagiști alături de artiști și arhitecți au gândit un program expozițional, în București, în perioada 2 septembrie-20 octombrie 2023, prin care să ne facă să ne gândim mai bine la relația pe care o avem cu plantele, cu vegetația în general. Aceste ființe verzi fac parte din ceea ce numim viață pe pământ și de prezența lor depinde starea noastră de bine, de la calitatea aerului la modul cum percem arhitectura orașelor noastre. Dar cât de bine cunoaștem plantele și rolul lor în viețile noastre? Expoziția denumită “Ecologiile grijii și îngrijirii” ne provoacă să învățăm mai multe despre plante în contexte diferite de la instalații și picturi, la amenajări cu plante și la suporturi arhitecturale pentru ele. Expozițiile de artă, care vor avea loc în trei galerii diferite vor fi completate de un atelier de lucru cu plantele medicinale la Galeria Strata, coordonat de Șef lucr. Dr. Luchian Vasilica, apoi la o plimbare de descoperire a plantelor de pe lângă Galeria Mobius – împreună cu Prof. Dr. Mihaela Georgescu, și la două conferințe pe teme de arhitectură, ecologie și natură, susținute de Eliza Yokina și Daniel Tellman. La finalul articolului aveți programul expozițional, iar până atunci o mică prezentare cu o parte dintre lucrările artișilor care urmează a fi expuse. Este de mers cu familia și copiii la seria aceasta expozițională.
PROGRAM EXPOZIȚIONAL. Expoziția este împărțită în patru secțiuni, inspirate de cultura populară, respectiv înțelegerea comună: plante utile, otrăvitoare, afrodisiace și ritualice.
PLANTE UTILE. Galeria Strata (Strada Parângului 76) – 2 – 20 septembrie 2023, vernisaj 2 septembrie începând de la ora 18.00. Artiști/e: Horia Bernea, Nicolae Comănescu, Hortensia Mi Kafchin, Andreea Medar și Mălina Ionescu, Gabriela Mateescu, Diana Miron, Liliana Mercioiu, Ana Maria Micu, Roman Tolici, Iulia Toma, Miki Velciov, cu propuneri arhitecturale de Beros Abdul Architects, Stardust architects*, Nicolas Triboi, Eliza Yokina. Cercetare botanică de Adrian Mureș – student masterand în cadrul Facultății de Horticultură din București, Programul de master Managementul Conservării biodiversității .
PLANTE OTRĂVITOARE, TOXICE, DĂUNĂTOARE. Galeria Mobius (Strada Piața Amzei 13) – 7 – 30 septembrie 2023, vernisaj 7 septembrie, începând de la ora 18.00. Artiști/e: Maria Balea, Nicolae Comănescu, Iulian Bisericaru & Dragoș Dogioiu, Roberta Curcă, Katja Lee Eliad, Livia Greaca, Marina Oprea, Natalia Silaghi, Roman Tolici. Cercetare botanică de Andreea Stan – student masterand în cadrul Facultății de Horticultură din București, Programul de master Peisagistică.
PLANTE AFRODISIACE, RITUALICE. Galeria Leilei (Strada Aurel Vlaicu Nr.88-90) – 16 septembrie – 30 octombrie 2023, vernisaj 16 septembrie – începând de la ora 18.00. Artiste demisol (plante ritualice): Diana Matilda Crișan, Hortensia Mi Kafkin, Marta Mattioli, taietzel ticalos. Cercetare botanică de Andrei Conțiu – student masterand în cadrul Facultății de Horticultură din București, Programul de master Managementul Conservării Biodiversității.
Artiști/e la parter (plante afrodisiace): Livia Greaca, Alina Marinescu, Andreea Medar, Ciprian Mureșan, Miron Schmückle. Cercetare botanică de Andriana Gârstea – student masterand în cadrul Facultății de Horticultură din București, Programul de master Managementul Conservării biodiversității.
Inserții de zine-uri vor fi disponibile în toate sălile de expoziție | artist: Anton Polyakov.
Grădina Botanică București (Șos. Cotroceni, nr. 32) – 4 – 30 septembrie. Artiști: Beniamin Popescu, Miki Velciov.
Coordonator cercetare botanică: Prof. Dr. Mihaela Georgescu. Consultanță și curator ierbar: Șef lucrări Dr. Vasilica Luchian; coordonator concept peisagistic: Conf. Dr. Elisabeta Dobrescu | Curatoare arte vizuale: Valentina Iancu și Gabriela Mateescu | Curatoare arhitectură: Eliza Yokina.
Expoziția este organizată de Asociația Nucleu 0000 în parteneriat cu Facultatea de Horticultură din București, Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București și este un proiect cofinanțat de AFCN.
Foto via organizator Asociația Nucleu 000
7
Mulțumim frumos pentru informații!
Cu mare drag!
Mulțumim pentru direcția deosebita de explorare
Cu mare drag Mariana!