Sunt oameni care nu-și pot închipui viața fără agitația urbană, fără oportunitățile pe care orașul le oferă, dar mai sunt unii care tânjesc mult după locurile natale și care au curajul să se întoarcă la rădăcini. De ce? Pentru că acolo simt ei că pot respira, că pot evolua, undeva unde sunt aproape de natură și de simplitatea și liniștea pe care viața la țară ți le pot oferi. Desigur, ai să spui că e oriunde valabil asta mai puțin la noi, dar eu cred că în curând mulți vor realiza că viața la țară poate însemna mai multă independență, numai dacă mă gândesc la grădina de legume, la animalele pe care le poți crește. La țară n-ai cum să mori de foame dacă ești gospodar și cu atât mai puțin atunci când ai un serviciu care-ți permite să lucrezi de la distanță. Și despre un astfel de caz îți spun azi, un cuplu de oameni maturi și umblați prin lume, care au decis să-și facă o casă rustică și să se mute la țară.

adelaparvu.com despre casa rustica la tara, casa Polonia, Foto Weranda Country (9)

Ea este politolog, iar el este arheolog. Au avut șansa să cutreiere lumea, să vadă și să cunoască multe, dar atunci când erau pe cale să devină părinți ea și-a dorit să aibă un cămin liniștit la țară. A avut noroc cu soțul ei, care deși e băiat de oraș, ca să spun așa, e un mare pasionat de grădinărit. A fost de acord cu soția lui de-a se muta la țară, dar a avut o condiție clară – casa lor să fie una din lemn, rustică, făcută după modelul celor din zonă. După ce au bătut satele din jurul celui în care s-au stabilit, aproape de locurile ei natale, au observat că majoritatea caselor au verandă, sunt ridicate cu lemn local și nu sunt mari. El și-a dorit în plus ca viitoarea casă să aibă obloane colorate și așa au și făcut-o. Nu s-au complicat cu nu-știu-ce arhitectură sau decor interior, ci au construit și amenajat totul cât mai simplu și mai plăcut pentru ei. Ideea a fost să nu-și irosească toți banii pentru ridicarea casei, ci să construiască ceva decent, frumos, în armonie cu natura, dar și conform standardelor de confort din ziua de azi.

adelaparvu.com despre casa rustica la tara, casa Polonia, Foto Weranda Country (3)

Mie mi-a plăcut tare mult cum arată casa la exterior. Ideea aceea cu bârne vechi din care au creat borduri pentru plante în jurul casei mi se pare tare frumoasă. Nu doar că maschează solul casei, dar parcă îi dă un aer și mai natural, mai rustic. Desigur că mi-a placut și veranda casei, unde sunt puse la adăpost lemnele, dar și unde când e frumos pot să se bucure de soare. El se ocupă de grădină și ca să fie sigur că i de prind plantele a făcut jardiniere mari din lemn unde a pus pământ bun ca să aibă sub control condițiile, inclusiv cele care țin de sol. Ea s-a ocupat de decorul interior și l-a conceput simplu ca să fie ușor de întreținut, dar și să emane sentimentul acela de tihnă pe care și-l dorea. Cei doi copii ai lor s-au născut aici și tot în sat merg și la școală. Când au treabă cu slujbele lor călătoresc în continuare, dar se gândesc că atunci când copiii se vor face mari pot să deschidă casa și pentru turiști, ca un fel de pensiune. Au știut ce și-au dorit și și-au îndeplinit visul. Da, poți trăi bine și frumos la țară dacă să știi ce vrei de la viață, dar câți dintre noi știm? Ei au ceea ce au visat – liniște, natură, siguranță și independență și un loc unde se simt fericiți. Sper să te inspire și pe tine povestea lor!

adelaparvu.com despre casa rustica la tara, casa Polonia, Foto Weranda Country (2)

adelaparvu.com despre casa rustica la tara, casa Polonia, Foto Weranda Country (4)

adelaparvu.com despre casa rustica la tara, casa Polonia, Foto Weranda Country (5)

adelaparvu.com despre casa rustica la tara, casa Polonia, Foto Weranda Country (6)

adelaparvu.com despre casa rustica la tara, casa Polonia, Foto Weranda Country (8)

adelaparvu.com despre casa rustica la tara, casa Polonia, Foto Weranda Country (7)

adelaparvu.com despre casa rustica la tara, casa Polonia, Foto Weranda Country (1)Sursa foto: Weranda Country
Pereți verzi flexibili și fonoabsorbanțiIdei pentru acasaIn trend

Pereți verzi flexibili și fonoabsorbanți

Adela ParvuAdela Parvu8 martie 2018
Modele de canapele în trendIn trend

Modele de canapele în trend

Adela ParvuAdela Parvu25 iunie 2019
De când au cumpărat cabana și-au făcut propriile tradiții de CrăciunCaseDesign Interior

De când au cumpărat cabana și-au făcut propriile tradiții de Crăciun

Adela ParvuAdela Parvu7 februarie 2016

20 Comentarii

Lasă un comentariu