Amenajare gradina cu gabioane Foto blog librarianwithsecrets.blogspot.com

In Amenajari Gradina, Gradina, Produse gradinarit, Shopping

Garduri, mobilier de gradina si amenajari exterioare cu gabioane

Am văzut, ca și tine, nenumărate garduri din beton, garduri pline și solide care sunt menite să descurajeze hoții. Dar parcă arată ciudat, ca niște fortărețe. În plus, nu fac deloc bine grădinii. Un spațiu verde are nevoie de aer, care să circule. O grădină închisă în niște ziduri pur și simplu nu are cum să se dezvolte sănătos. Apar tot felul de insecte, umezeala se adună și favorizează apariția mucegaiurilor, ciupercilor. Ce mai? O grămadă de neplăceri. Am găsit în schimb pentru tine o alternativă de luat în seamă pentru gardurile din beton: gabioanele.

Amenajare gradina cu gabioane Foto blog librarianwithsecrets.blogspot.com

Amenajare gradina cu gabioane. Foto blog Librarian with secrets  

Gabioanele, pe înțelesul tuturor, sunt structuri din fier sau plase de sârmă umplute cu piatră. Ele sunt folosite de mult timp în lucrări mari, civile, cum ar fi stabilizarea malurilor râurilor. Sigur le-ai observat și tu, dacă ai fost atent, mai ales pe cursul râurilor mari din zona de munte, unde eroziunea malurilor e mare. Dar peisagiștii creativi și talentați din Occident au găsit în ele soluția perfectă pentru a asigura stabilitatea terenului în grădini și de a asigura în același timp o imagine plăcută, naturală spațiilor verzi. Plus că, sunt foarte solide, dar prietenoase mediului. Gabioanele includ practic materiale naturale, rezistente în timp, care nu dăunează naturii.

Mobilier de gradina realizat de Handmade Garden Projects Foto Allan Mandell

Mobilier de gradina realizat din gabioane Danger Garden, Foto Allan Mandell

Sunt foarte puțin folosite la noi în amenajarea grădinilor, dar merită să vezi în articolul de față câteva idei aplicate deja în alte țări. Peisagiștii le folosesc nu doar pentru delimitarea proprietăților, ci și pentru terasarea grădinilor, dar mai mult, construiesc adevărate structuri ingenioase din ele. Ajung să le folosească și pentru mobilier, iar mai nou folosesc gabioanele ca și suport pentru grădini verticale.

Gard din gabioane pe un teren in panta Foto RAL

Gard din gabioane pe un teren in panta. Foto RAL Gutezeichen

Avantajele acestor structuri sunt atât de natură funcțională, cât și estetică. Dar foarte important este că rezistă în timp și nu alterează imaginea arhitecturii casei sau a grădinii. În timp, ele pot fi acoperite de plante cățărătoare și se transformă în adevărate ziduri verzi. În plus, se câștigă timp pentru că, în comparație cu betonul, se lucrează uscat, deci nu e nevoie de o perioadă mare pentru montaj (decât pentru fundația gardului, unde e necesar). Dezavantajul este că se mută greu, și mă refer aici la mobilierul de grădină. Sunt foarte grele.

Amenajare de gradina www.badecbros.com

Amenajare de gradina realizata de Badec Bros 

Trebuie să iei în calcul faptul că, manopera este migăloasă, pentru că în structura de fier sau sârmă trebuie așezate cu grijă pietrele. Există și structuri gata fabricate și se pot achiziționa ca atare, dar tot pare problema transportului. Fiind foarte masive și grele, e nevoie clar de un camion. Și dacă se achiziționează separat tot ai nevoie de un vehicul care să suporte greutatea și cantitatea necesară de materiale din piatră, pe care nu le găsești în oraș, ci de cele mai multe sunt aduse de la distanță.

Amenajare de gradina cu gabioane la France Loir et Cher Festival jardins Chaumont sur Loire

Amenajare de gradina cu gabioane la Festival jardins Chaumont sur Loire

La noi poți găsi gabioane la firmele de construcții mari specializate în lucrări de anvergură, cum sunt cele civile și industriale. Iată o listă orientativă pentru tine de firme care oferă aceste produse și de la care te poți interesa de costurile reale (inclusiv transport): Ludwig Services din Cluj NapocaPecoror din Oradea, Decorio și Iridex Group din București. Dar dacă îți dorești ca aceste gabioane să fie frumos integrate în curtea sau grădina casei tale, apelează la un peisagist.

Bazin ornamental cu plante de apa Foto amenager-ma-maison

Bazin ornamental cu plante de apa Foto Amenager ma maison

Întotdeauna un peisagist va ști cum să-ți configureze o astfel de structură în amenajarea spațiului verde, pe baza unui plan bine întocmit ce va prevedea totul – de la infrastructura grădinii (irigație, iluminat, alei) și până la plante și mobilier. Prețurile? Diferă în funcție de tipul de piatră și de cel al structurii în care acesta va fi pusă – fier, oțel, sârmă etc. De asemenea, contează lățimea structurii. Ca să-ți faci o idee, îți spun că, spre exemplu, un gabion cu lungimea de 250 cm, înălțimea de 60 cm și lățimea de 13 cm costă 199 euro pe site-urile furnizorilor germani (vezi foto mai jos).

Gabion in decorul gradinii Foto zaun-line.de

Gabion 250 x 60 x 13 cm, pret 199 euro, se comanda online pe Zaun Line

Gard artistic din gabioane amenajat in gradina Foto www.susancohangardens

Gard artistic din gabioane amenajat in gradina. Foto Susan Cohan Gardens

Amenajare teresa rustica cu gabioane Foto naehr.at

Amenajare teresa rustica cu gabioane Foto Nahr

Gard cu gabioane si panouri din lemn Foto www. scenes-de-jardin.fr

Gard cu gabioane si panouri din lemn Foto Scenes de jardin

Gradina in terasa amenajata cu gabioane Foto www.paysagiste-dreamis.fr

Gradina in terasa amenajata cu gabioane Foto Paysagiste Dreamis

Gard rustic din gabioane Foto heinze.de

Gard rustic din gabioane. Foto Heinze

Gard solid din beton si gabioane Foto RAL

Gard solid din beton si gabioane. Foto RAL Gutezeichen

Separare cu gabioane in gradina Foto RAL

Separare cu gabioane in gradina Foto RAL Gutezeichen

11 raspunsuri pentru Garduri, mobilier de gradina si amenajari exterioare cu gabioane

  1. ad.rian spune:

    Arata superb, degaja un aer de siguranta, naturalete, materialitate subtila. E un element rafinat si ferm, in acelasi timp, al protectiei stradale, dar si de tihna vizuala in varietatea de verde a gradinii.

  2. carmen spune:

    Foarte interesant articolul si foarte educativ. Pot spune cu cea mai mare incredere ca citirea acestuia m-a ajutat in viata mea de zi cu zi. Tot ce tine de domeniul amenajarilor mi se pare foarte interesant iar prin aceasta cale tin sa ii multumesc celui care a scris acest articol. Daca tot suntem pe acest subiect, as vrea sa precizez un singur lucru: pentru cei interesati deghivece din marmura compozit si de fose septice ecologice puteti gasi o lista de preturi fose septice la: http://www.poli-tan.ro/preturi-fose-septice.html

  3. Maria spune:

    Arata foarte frumos,schimba total aspectul o astfel de amenajare.

  4. Monalisa spune:

    Gabioanele fac din orice aspect unul deosebit, oferind posibilitatea de a fi utilizat in orice parte a gradini. La un asemenea aspect, portile trebuiesc si ele alese cu grija. Iar daca alegeti si o automatizare pentru acestea, gradina nu va fi oferi doar confort, ci si protectie si siguranta. Daca optati pentru o automatizare de orice fel, accesati http://www.automatizari.store.ro si alegeti-o pe cea potrivita gradinii dumneavoastra!

  5. Adrian spune:

    Pentru a construi un gard tip Gabion vă stăm la dispoziție cu toate elementele necesare importate din Germania

  6. Filip Adrian spune:

    Buna ziua, as dori daca se poate sa mi dati o adresa de e mail a firmei care construieste aceste garduri din gabioane.Sunt din Sibiu, am o casa in constructie si as vrea sa mi fac gardul de la strada pe sistemul gabioanelor si inca ceva in curte. Multumesc!
    Cu respect, Adrian Filip

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *