Îmi plac tare mult oamenii care-și iau viața în mâini și își găsesc propria cale profesională, aia de-i face fericiți, pentru că până la urmă nu banii sunt sunt totul, ci satisfacția pe care o simți după o zi de muncă. Pe Teodora Totorean am găsit-o pe pagina mea de Facebook. A dat like unei imagini, dar a postat și o poză cu una dintre lucrările ei – un tablou cu pictură naivă ce includea un macrameu. Așa am intrat în vorbă cu ea și i-am aflat povestea. De zece ani de zile locuiește în Anglia, la Devon, unde s-a dus împreună cu soțul ei pentru a avea un loc de muncă mai bine plătit. În țară a fost profesoară de limba română și îi dai seama cam ce salariu avea. Acolo s-a dus și pentru experiența de-a învăța limba engleză și șansa de a cunoaște cultura din Regatul Unit. Și da, și-a găsit și o slujbă bine plătită, doar că la un moment dat a simțit că e fără rost totul. Așa că s-a retras în propriul atelier.
Trebuie să ai mare curaj să fii într-o țară străină și să renunți la un loc de muncă permanent și bine plătit. Lucra într-un birou al unei fabrici de textile, în administrație. Și-a dat demisia pentru că știa că poate face altceva, chiar dacă inițial s-a mulțumit doar cu un job care să o ajute să plătească facturile. I-a fost frică de decizia luată? Da! Teodora mi-a spus „A fost foarte greu și da, mi-a fost frică, dar am știut că dacă mă complac la nesfârșit într-un job „sigur”, dar care nu mă împlinește, poate nu voi avea curajul niciodată. Acum vând suficient cât să-mi cumpăr materiale și să creez noi lucrări. Nu pot spune că am siguranța zilei de mâine pentru ca sunt liber profesionist (scriu articole de artă pentru o galerie online plus alți clienți și mai colaborez cu o agenție de traducere și interpretariat din Devon). Dar e super! Am nococ că nu sunt pretențioasă. Adică pot trăi cu buget mic.” Mie mi-au plăcut tare mult lucrările ei, dar și mai mult mi-a plăcut curajul ei.
Dar ce face? De vreo patru ani de zile s-a apucat de pictat. Macrameurile de la mama ei le integrează în picturile naive, dar colorate și sugestive pe care le face. Într-un fel, poate fără să-și dea seama, în fiecare lucrare pune câteo bucățică din sufletul ei de româncă. Pe lângă picturi cu macrameuri face ilustrații pentru felicitări și pictează mici obiecte de decor. A participat la numeroase expoziții de grup, iar englezilor le place ceea ce creează ea. Nu mai știe cum i-a venit ideea să se apuce de pictat, dar cert este că asta a simțit că trebuie să facă și asta a făcut. Și-a amenajat acasă un mic atelier, unde își petrece mare parte din zi. Uite, poți să vezi ce creează pe pagina ei Facebook/TeodoraPaintings și pe etsy.com/TeodoraPaintings, unde își vinde obiectele. Bravo Teodora! Îți doresc mult succes de acum încolo! Sunt sigură că vei avea parte de el. Sper să te inspire și pe tine lucrările ei!
1
Interesant!
Foarte interesant!
nici nu ma mir ca are succes
lucrarile ei sunt exceptionale iar cromatica se detaseaza net
dar leitmotivul muzicii din aer ori a frunzelor si florilor,muzica ce ne inconjoara,clipa de clipa si pe care cei mai multi nu mai stiu s-o asculte,m-a dat gata – este de o inocenta si o profunzime initiatica geniala…pur si simplu mi-au dat lacrimile
Superbe tablourile dar,, mai ales, de admirat curajul!
Imi pare foarte bine ca mai sunt oameni ca mine, care iau decizii de acest gen, care isi lasa cariera, jobul, pentru o pasiune. Recent am renuntat la un job in IT in Germania pentru a ma intoarce acasa si a incepe un mic blog si (sper cat de curand) o mica afacere de decoratiuni handmade. Asa ca, acest articol mi-a mers drept la suflet.
Multa bafta Teodora si mult curaj in continuare!
Daniela