Se întâmplă ca în spațiul verde să se dorească anumite amenajări, separări ori transformări, dar aspectul inițial să fie unul descurajant. Ce poți face, spre exemplu, dacă ai o bucată de zid, care îți separă zonele, dar ți-ai dori mai puțin beton în curte? Ori dacă prin extinderea spațiului verde, în urma unei achiziții suplimentare a unui teren învecinat, gardul l-ai păstra parțial? Ei bine, uite, ai putea să folosești structura ca și suport pentru plante cățărătoare, dar la mijloc să-l decupezi pentru instalarea unei fântâni arteziene ori în golul rezultat să poziționezi o instalație artistică. Ideea peisagiștilor de la biroul american Kikuchi Kankel Design Group poate fi frumos exploatată în multe cazuri. Sper să te inspire și pe tine!
