adelaparvu.com despre living in nuante vesele, de primavara, designer Eileen Kathryn Boyd, Kips Bay 2009 (1)

In Idei pentru acasa

Așa culori vesele mi-aș alege și eu pentru living!

Tare mult mi-a plăcut acest living! Emană optimism, prospețime, dar este totodată elegant și sofisticat. Amenajarea a fost realizată de designerul de interior Eileen Kathryn Boyd invitată, alături de alți designeri, să participe la evenimentul Kips Bay. Ce e asta? Păi hai să-ți spun că e o idee faină. În 1973 unor doamne, care au fondat clubul Kips Bay Boys & Girls, le-a venit ideea să organizeze o expoziție de design interior într-o clădire din Manhattan, New York. S-au gândit să cheme pe cei mai taletați designeri care să decoreze camerele din clădire, iar vizitatorii să plătească un bilet de intrare pentru a le viziona. Astfel puteau strânge fonduri pentru diverse programe dedicate copiilor școlari din New York. Ei bine, de atunci și până acum au reușit să strângă peste 17 milioane de dolari, iar evenimentul denumit Kips Bay Decorator Show House este unul dintre cele mai de succes. Și nu doar că a devenit o tradiție, dar ideile designerilor de interior invitați, desigur aleși pe sprânceană, devin trenduri internaționale.

adelaparvu.com despre living in nuante vesele, de primavara, designer Eileen Kathryn Boyd, Kips Bay 2009 (3)

Livingul amenajat de designerul Eileen Kathryn Boyd  a fost prezentat la ediția din 2009 și a fost unul dintre cele mai colorate din cadrul expoziției. Dar care e secretul amenajării? Dacă te uiți cu atenție suprafețele mari sunt neutre – pereți albi, canapea gri, covorul în cea mai mare parte este tot gri. Pe fundalul acesta neutru, designerul a combinat perne, huse și tablouri care au tonuri variate ale unor perechi de culori complementare: verde cu fucsia (roz închis) și mov cu portocaliu. De aici și senzația de prospețime și tinerețe, de optimism și poftă de viață. Dar vezi că materialele prețioase, de la mătăsuri la catifele, de la măsuța de cristal și până la finisajul cromat al lămpilor, aduc un plus de eleganță și rafinament. Pe lângă perechile de culori a adăugat și un motiv decorativ, respectiv animal print. Fotoliul tapițat, al cărui suport a fost vopsit în portocaliu adaugă o notă de excentritate binevenită. Este piesa originală, dacă vrei, alături de tablouri. Dincolo de toate aspectele legate de finisaje, la care personal nu țin să fie atât de prețioase, îmi place la nebunie combinația de culori. Sper să te inspire și pe tine!

adelaparvu.com despre living in nuante vesele, de primavara, designer Eileen Kathryn Boyd, Kips Bay 2009 (4)

adelaparvu.com despre living in nuante vesele, de primavara, designer Eileen Kathryn Boyd, Kips Bay 2009 (2)

adelaparvu.com despre living in nuante vesele, de primavara, designer Eileen Kathryn Boyd, Kips Bay 2009 (1)

16 raspunsuri pentru Așa culori vesele mi-aș alege și eu pentru living!

  1. vasile spune:

    Pana si tablourile completeaza prin culori si nuante imaginea de prospetime si tinerete. Cum imi plac mult gradinile cred ca aceste camere pot rivaliza oricand cu o gradina romantica, plina de frescheta si culoare. Multumesc pentru exercitiul de relaxare, este o placere sa-ti vizitez blogul. O seara minunata.

  2. mimi spune:

    Ma cam dor ochii cu atatea culori.

  3. Un interior nascut din curaj si nonconformism, dintr-un spirit liber ce musca din viata cu pofta, ca dintr-o piersica parguita, un loc in care prinzi energii nebanuite, care te umple de veselie. Traim zilnic printre atatea culori si de multe ori ne e frica sa le privim sau sa le primim in casa noastra. Eu, spre exemplu, iubesc mult portocaliul si rozul. Cand am comandat mobila de bucatarie portocalie, meseriasul s-a uitat ciudat la mine. Apoi am continuat cu bordo, cu rosu si portocaliu in tot restul casei. Dupa aceea am trecut la haine. Am observat ca atunci cand port o camasa rosie am mai multi clienti. Am repetat experimentul si mi-am dat seama ca nu e de glumit cu culorile.:)

  4. Alisie Ramona spune:

    Imi plac si mie foarte mult culorile si minunatul tau blog, pe care-l urmaresc mereu cu foarte mare placere si pentru care te felicit din toata inima! :-). Revenind la culori, trebuie sa va spun ca reactia persoanelor care imi calca pragul apartamentului este intotdeauna cea de incantare. Locuind intr-un apartament de doua camere, mi se intampla de cele mai multe ori sa mi se spuna: „ce frumos ati amenajat camera copiilor!”. Iar eu le raspund ca este camera de zi si inca nu au vazut nimic, in comparatie cu veselia din camera copiilor :-). Si gradina imi este de asemenea plina de culoare, dar asta nu inseamna ca nu apreciez si altfel de aranjamente.

  5. ELENA spune:

    ADOR CULOAREA VERDE ,TOATE CULORILE SUNT VESELE SI PLACUTE LA VEDERE

  6. Mihaela spune:

    Si eu ma simt ca pestele in apa in locuri pline de culoare, e acel sentiment de „apartin acestui loc. mi-e cald si bine aici”. Felicitari pentru blog, e o pata de culoare pe care-mi place s-o regasesc zilnic!:))

  7. mary spune:

    Superb si eu imi doresc o casa asa colorata, m-am saturat de nuante de maro, urmeaza sa imi refac livingul si caut inspiratie pe aceste site-uri, mai rau ca nu gasesc canapele asa colorate, am gasit ceva dar sunt cam scumpe

Lasă un răspuns la mary Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *