adelaparvu.com despre casa moderna cu ferestre generoase, casa Nova Lima, arhitect Carlos Alexandre Dumont, Foto Casa Abril (1)

In Case, Design Interior

Într-o casă ca asta nu mai ai nevoie de televizor

Sunt o împătimită a documentarelor despre natură și animale și, când am timp, mereu le urmăresc. Dar atunci când am dat de casa asta, mi-am spus că, dacă ar fi să locuiesc în ea, documentarele ar fi în direct și le-aș trăi doar uitându-mă pe ferestre. Fabuloasă casă cu generoase suprafețe vitrate, unde natura pare să îmbrățișeze construcția, ba chiar să o susțină. Poate și pentru că-mi place lumina m-a făcut să fiu entuziasmată atât de mult de conceptul construcției. Deși pare simplă, cu forme clare și materiale îngrijit alese, proiectul este unul complex și a implicat multă migală la partea de execuție. Tot ceea ce este curat și îngrijit, cu detalii la vedere necesită muncă enormă și mai ales materiale de calitate. Aici ai să vezi cum o parte a casei, inițial o terasă amplă, a devenit un spațiu spectaculos, ferit de intemperii.

 

adelaparvu.com despre casa moderna cu ferestre generoase, casa Nova Lima, arhitect Carlos Alexandre Dumont, Foto Casa Abril (3)

adelaparvu.com despre casa moderna cu ferestre generoase, casa Nova Lima, arhitect Carlos Alexandre Dumont, Foto Casa Abril (5)Deși interiorul este foarte expus vecinilor, ca să spun așa, datorită ferestrelor ample, interiorul oferă senzația de intimitate și siguranță. Secretul? Materialele de finisaj alese și distribuția, legătura din spații așa cum le-a conceput arhitectul Carlos Alexandre Dumont, cu nume de scenă Carico (vezi foto). Lemnul predomină la interior sub formă de placări, înclusiv la nivelul plafoanelor, iar culoarea acestuia este una închisă la culoare și nu deranjează atâta timp cât lumina naturală scoate la iveală și cel mai ascuns colțișor al casei. Sunt zone ale interiorului unde încăperile, pe lângă ferestre, beneficiază și de luminatoare, adevărate plafoane transparente. Îmi închipui cât de magic poate fi aici seara, când pe cer apar una câte una stelele. Merită să remarci mobilierul, unul combinat – piese cu texturi rustice alături de unele contemporane, altele de artizanat lângă unele semnate de designeri cunoscuți. Și da, unele mobile masive, cum e canapeaua sau masa de sufragerie sunt albe și par că proiectează pete mari de lumină pe fundalul lemnului închis la culoare. Este un truc prin care fiecare zonă a casei captează atenția pentru că și aceste obiecte devin coli albe pe care se văd mai bine obiectele din jurul lor. Superbă casă într-un peisaj de vis. Sper să te inspire și pe tine!

adelaparvu.com despre casa moderna cu ferestre generoase, casa Nova Lima, arhitect Carlos Alexandre Dumont, Foto Casa Abril (2)

adelaparvu.com despre casa moderna cu ferestre generoase, casa Nova Lima, arhitect Carlos Alexandre Dumont, Foto Casa Abril (1)

adelaparvu.com despre casa moderna cu ferestre generoase, casa Nova Lima, arhitect Carlos Alexandre Dumont, Foto Casa Abril (1)

adelaparvu.com despre casa moderna cu ferestre generoase, casa Nova Lima, arhitect Carlos Alexandre Dumont, Foto Casa Abril (3)

adelaparvu.com despre casa moderna cu ferestre generoase, casa Nova Lima, arhitect Carlos Alexandre Dumont, Foto Casa Abril (4)

adelaparvu.com despre casa moderna cu ferestre generoase, casa Nova Lima, arhitect Carlos Alexandre Dumont, Foto Casa Abril (2)Sursa foto: Casa Abril

 

Un raspuns pentru Într-o casă ca asta nu mai ai nevoie de televizor

  1. Gabi spune:

    Wow, minunat!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *