Când nu ști cum anume ți-ar plăcea să fie amenajată locuința ta, un bun punct de pronire ar fi să te gândești la vacanța în care te-ai simțit cel mai bine. Uite, spre exemplu familia al cărei apartament ți-l prezint aici are destinații preferate: Barcelona și coasta mediteraneană. Așa că ceea ce au trăit în concedii, atmosfera plină de lumină caldă, spații vaste și le-au dorit evocate cumva și la interiorul apartamentului, pentru care inițial se gândeau la ceva modern. Și pentru că nu știau cum să împace gusturile lor cu cele ale fetelor lor adolescente, au apelat la designerii de la biroul Ileda, însă au ținut să precizeze preferința lor pentru vacanțele însorite. În plus, deși apartamentul avea o suprafață generoasă, de circa 116 metri pătrați, nu știau cum să-l organizeze, mai ales că holurile păreau să ocupe are parte din planul locuinței. Designerii au abordat totul cu mult curaj și au propus combinații de finisaje, culori, texturi și materiale care să îmbine toate preferințele familiei, dar și să organizeze frumos spațiul. Dar hai să afli mai multe și să vezi soluțiile aplicate aici.
Încă de la intrarea în locuință culorile vesele animă atmosfera. În spatele ușii de la intrare pereții sunt placați cu oglinzi, dar și ușa interioară a toaletei de serviciu. Astfel, prin placarea cu oglindă a ușii, ea este mult mai puțin evidentă, dar imaginea reflectată în suprafața mare dă impresia de spațiu mai generos și de lumină abundentă.
Planul inițial a fost modificat, iar cea mai importantă transformare este gruparea celor două băi în vecinătatea holului de la intrare. Inițial unde toaleta de serviciu era poziționată aproape de bucătărie. De asemenea, s-a renunțat la baia matrimonială pentru a o transforma în dressing. În zona de zi bucătăria a fost deschisă către hol pentru a exista un loc de masă de tip bar, dar și pentru o masă de sufragerie. Livingul a fost separat. Astfel, chiar dacă bucătăria este deschisă către hol, restul camerelor sunt închise. Prin această nouă reorganizare s-au căștigat spații de depozitare suplimentare, dar și mai multă lumină naturală, respectiv în zona holului.
Ceea ce atrage privirea din prima este pardoseala din gresie cu model de tip ventură, dar într-o culoare vivace de verde. Sunt plăci ceramice de la Ornamenta, folosite peste tot în hol și în cele două băi. Modelul lor face ca spațiul să se simtă mai larg, dar și mai luminos, senzație amplificată și de combinația cu plinta galbenă. Aceeași culoare de galben este prezentă și la nivelul unor piese de mobilier.
Masa de tip bar cu multe corpuri suspendate (de la Delta Light) face spațiul locuinței din prima foarte primitor. În fundal, către fereastră există un ansamblu de mobilier de bucătărie ce înglobează și combina frigorifică. Deseori masa de tip bar este folosită de către fiica cea mare a proprietarilor, studentă, care obișnuiește să studieze aici, când nu merge la bibliotecă. Combinația de stiluri este evidentă: scaunele și piese de mobilă care se citesc către bucătărie sunt cu alură clasică (fronturi frezate), dar finisajele și modul de iluminare sunt actuale.
Designerii au avut în vedere și cum se vede zona intrării în locuință dinspre bucătăria deschisă. Astfel, plinta galbenă de la nivelul pardoselii este continuată și ca pervaz al ușii de la intrare. Corpul galben din vecinătatea mesei de tip bar,realizat pe comandă are și rafturi pentru cărți, familia fiind una care obișnuiește să citească foarte mult. De asemenea, aici își poate ține fiica cea mare majoritatea lucrurilor care țin de studiu.
Iluminatul este foarte important în percepția spațiului ca fiind luminos. Pe lângă suspensii numeroase, la nivelul plafonului sunt prezente și spoturi, dar și benzi LED. Desigur, scenariul de lumini permite ca fiecare zonă să fie luminată individual, dar pe timpul iernii, când se înserează mai devreme, senzația de lumină caldă, ca la Mediterana, este imediat sugerată când toate luminile sunt aprinse.
Bucătăria este organizată pe două laturi de o parte și de alta a mesei. Pe o singură latură sunt grupate locul de chiuvetă și plită, unde mobila este o combinație de corpuri cu fronturi frezate la nivel inferior și corpuri simple, actuale la nivelul celor suspendate. Acestea din urmă au fost alese albe pentru ca zona să fie mai luminoasă.
Livingul este separat de zona holului și a bucătăriei prin intermediul ușilor culisante. Aici finisajele sunt schimbate, respectiv parchetul este folosit pentru pardoseală. Mobila pentru depozitare din living este realizată pe comandă, doar piesele individuale fiind cumpărate. Un fotoliu galben continuă ideea de amenajare din prima parte a locuinței.
Pentru reorganizarea spațiului, designerii au prevăzut ca livingul să aibă două uși culisante, ceea ce facilitează circulația. Astfel pe peretele dintre uși a fost amplasat locul de tv, personalizat cu tapet (de la Scion). Este de remarcat cum și ușile interioare sunt încadrate de tapet, chiar dacă se citește puțin din el, face ca zona să fie unitară. Corpurile de iluminat și lampadarul sunt de la Marset, covorul este de la Calligaris, măsuțele și fotoliul sunt de la Hay și de la Normann Copenhagen.
Toaleta de serviciu este prevăzută cu și cu loc de bideu, iar spațiul de depozitare este atât sub lavoar, cât și deasupra rezervoarelor îngropate. Pereții sunt îmbrăcați cu tapet care, alături de pardoseală, dau o notă personalizată într-un spațiu dominat de alb. Obiectele sanitare sunt de la Keuco, bateriile de la Kludi, iar corpurile de iluminat de la Sylcom.
Tonurile de galben se regăsesc și în camera fetelor, prin tapet (de la Scion) și prin mobila pe comandă. Tot pe comandă sunt realizate și paturile tapițate. Există doar un singur birou pentru că fiica cea mare și-a dorit să lase camera cât mai liberă, găsindu-și locul de studiu la masa de tip bar din zona bucătăriei.
Câteva accente de fucsia vorbesc despre faptul că e o cameră de fete. Aici designerii au prevăzut ca mobila realizată pe comandă să aibă spații de depozitare cât mai compacte, cu puține rafturi deschise, astfel ca imginea de final să fie cât mai ordonată și aerisită. Corpurile de iluminat sunt de la Eglo.
Dormitorul părinților este prsonalizat în zona tăbliei de pat cu tapet cu motive vegetale (de la Cole & Son), iar nuanțele sunt ponderate între accentele de roz pudrat și cele cu verde și turcoaz. Noptierele sunt asimetric dispuse și gândite pentru rafturi pentru cărți, proprietarii find cititori împătimiți. Corpul ce include noptierele este situat practic în spatele tăbliei patului, pe el fiind prevăzute două aplice-lămpi care să înlesnească cititul. Lângă fereastră a fost gândit un loc pentru masă de toaletă, personalizat cu o oglindă prevăzută până la nivelul plafonului și o aplică cu braț reglabil.
Comoda din fața patului este la fix pentru obiecte vestimentare mici (lenjerie de corp). Pentru un aspect cât mai ordonat ea a fost realizată pe comandă fără mânere vizibile.
Baia folosită de către familie este intens luminată. Doar era firesc având în vedere că în acest apartament locuiesc practic trei femei. Pe lângă oglinda cu LED a fost prevăzută și o aplică cu braț reglabil care să le fie de folos fetelor când se machiază. Plăcile ceramice de la Ornamenta personalizează spațiul, aici fiind alese pentru pardoseală plăci simple albe, astfel ca spațiul să fie cât mai luminos și ordonat cu putință. Corpurile de iluminat de la Astro și DCW Editions.
Locuința este inedit amenajată mai ales sub aspectul combinațiilor de culori, dar și al abordării curajoase în privința detaliilor, cum ar fi plinta galbenă, accente de culori tari din dormitoare, forma corpurilor de iluminat. Și da, pardoseala din zona holului și bucătăriei este îndrăzneț aleasă, însă ceea ce contează este efectul final: totul luminos, vesel, însorit. O locuință de familie unde starea de bine este imprimată și prin iluminatul și decorul interiorul. Sper să te inspire și pe tine, dar mai ales să-ți dea curaj pentru a vedea altfel lucrurile decât te-ai obișnuit 🙂
Foto: Sergey Pilipovich
16
Buna Adela,
Imi place foarte mult acea faianta galbena in forma de romb.Mi se parte perfecta si pentru o parte a bucatariei mele.
Imi poti spune de unde o pot procura?
Mersi frumos si o zi cat mai frumoasa!
De la Progetto Casa.
Buna,
Caut si eu de ceva timp jaluzele romane. Imi poti spune te rog de unde se pot cumpara pe comanda jaluzele precum cele din fata biroului fucsia?
Sau ai alte recomandari?
Iti multumesc!
Un apartament amenajat superb.