adelaparvu.com despre apartament elegant de 4 camere, Moscova, Designer Veronica Sudnikova, Foto Sergey Ananyev (31)

In apartamente, Design Interior

Apartament de patru camere, elegant amenajat

Când știi ce-ți dorești și ce-ți place, e mai ușor să ajungi să ai casa visată, chiar dacă la o primă vedere nu întrevezi soluțiile de amenajare. În cazul de față este vorba despre o familie cu doi copii, respectiv două fetițe, iar proprietarii și-au dorit o amenajare elegantă în apartamentul de patru camere pe care l-au achiziționat. La cele patru camere existau trei balcoane, pe care designerul Veronica Sudnikova le-a văzut altfel în contextul dat. Care context? Păi pe lângă zona de zi care se dorea luminoasă și cu temă marină, proprietarii și-au dorit un dormitor matrimonial confortabil, unde să se poată strânge toată familia, mai ales în weekend. Le place să mai lenevească la final de săptămână în pat toți patru și visau să aibă un loc numai bun pentru asta, chiar dacă fiecare fetiță urma să aibă camera ei. Așa că unul dintre balcoane a fost sacrificat pentru a mări dormitorul părinților. Dar hai să-ți spun mai multe.

adelaparvu.com despre apartament elegant de 4 camere, Moscova, Designer Veronica Sudnikova, Foto Sergey Ananyev (7)

Alte cereri clar formulate au fost în privința bucătăriei, pe care și-au dorit-o cu loc de luat masa, chiar dacă forma ei lungă și îngustă nu încuraja la o astfel de soluție. Dar ea a fost găsită de către designer, care a prevăzut, după expertiza tehnică a apartamentului, posibilitatea de deschide bucătăria către living într-un dintre extremități și de-a organiza aici o masă de tip bar. Soluția asigură și un iluminat natural parțial, deoarece prin deschiderea bucătăriei în capăt lumina dinspre living ajunge și aici, alungând senzația de claustrofobie.

adelaparvu.com despre apartament elegant de 4 camere, Moscova, Designer Veronica Sudnikova, Foto Sergey Ananyev (14)
Și pentru ca spațiul să nu se simtă sufocant, a ales ca în zonă să monteze niște oglinzi (în lateralul și deasupra mesei de tip bar) ce reflectă lumina dinspre ferestrele livingului și permit observarea mai facilă a mesei din bucătărie. Mai apoi a prevăzut amplasarea unui mic televizor, unde fetițele pot urmări desene animate, dacă doresc asta. Estetic, zona este frumos rezolvată prin formele simple, curate, un funal pe care corpurile de iluminat se proiectează foarte plăcut.

adelaparvu.com despre apartament elegant de 4 camere, Moscova, Designer Veronica Sudnikova, Foto Sergey Ananyev (9)

Camera de zi este simplu amenajată, cu piesele necesare și totuși atenția acordată detaliilor și finisajelor scoate din anonimat ambientul. Începând cu parchetul din lemn masiv montat de-a dreptul artistic și terminând cu plafoanele false ce înglobează corpuri de iluminat contemporane, totul e gândit să confere armonie. Contrastul de lemn auriu cu albastru și accentele turcoaz de la nivelul tapițeriei pieselor de mobilă (canapele și fotolii de la B&B Italia) și prezente și prin tablouri, vorbesc despre nuanțele preferate ale proprietarilor și dragostea lor pentru mare.

adelaparvu.com despre apartament elegant de 4 camere, Moscova, Designer Veronica Sudnikova, Foto Sergey Ananyev (4)

 

Biblioteca din living este tratată foarte frumos ca o instalație artistică, căci pe fundalul albastru stâlpii decorativi din față apar ca niște sculpturi. Stâlpii maschează și forma geometrică a mobilierului respectiv liniile verticale ale acestuia, iar prin bazele din lemn se face legătura cu texturile similare prezente în încăpere (vezi masa din living, parchetul) și aduc o notă de căldură într-o cameră tratată funcțional și unde predomină culorile reci și neutre.

adelaparvu.com despre apartament elegant de 4 camere, Moscova, Designer Veronica Sudnikova, Foto Sergey Ananyev (11)

Locul de luat masa este spectaculos grație formei încăperii, una pe rotund, exploatată frumos din punct de vedere estetic. Caloriferele sunt mascate cu panouri realizate la comandă după schițele designerului și decupate cu forme de păsări, iar corpul de iluminat pare la rândul său unul ce plutește (toate corpurile de iluminat sunt de la Delightful). Scaunele sunt și ele făcute la comandă, iar masa este una restaurată (la noi găsești piese vechi restaurate la SaveMob).

adelaparvu.com despre apartament elegant de 4 camere, Moscova, Designer Veronica Sudnikova, Foto Sergey Ananyev (17)

Dormitoarele sunt și ele personalizate, conform culorilor preferate ale fiecărui membru al familiei. Și pentru că părinților le place roșul, dar asta nu e tocmai o culoare potrivită pentru dormitor pentru că obosește, designerul a prevăzut-o la nivelul tapițeriei patului și fotoliului. Dar a obținut senzația de confort prin realizarea la comandă a unor panouri tapițate ce îmbracă pereții, iar luminozitatea prin folosirea de nuanțe deschise pe suprafețele mari.

adelaparvu.com despre apartament elegant de 4 camere, Moscova, Designer Veronica Sudnikova, Foto Sergey Ananyev (6)

adelaparvu.com despre apartament elegant de 4 camere, Moscova, Designer Veronica Sudnikova, Foto Sergey Ananyev (8)

Camerele fetițelor sunt mobilate cu piese realizate la comandă, având în vedere dimensiunile mici ale acestor spații. Apoi, pentru fiecare zona de pat a fost tratată mai feminin cu un baldachin frumos sugerat prin țesături prinse deasupra. Fiecare fetiță a indicat culorile și motivele preferate, astfel că designerului i-a fost mai ușor să creioneze atmosfera.

adelaparvu.com despre apartament elegant de 4 camere, Moscova, Designer Veronica Sudnikova, Foto Sergey Ananyev (15)

adelaparvu.com despre apartament elegant de 4 camere, Moscova, Designer Veronica Sudnikova, Foto Sergey Ananyev (16)

Și băile sunt atent decorate, cu detalii elegante și chiar dac nu sunt pe gustul oricui, important este că întrunesc așteptările proprietarilor. Sunt spații mici, cu suprafețe îmbrăcate în plăci ceramice și mozaic, preponderent texturi lucioase pentru a da impresia de spațiu mai luminos. Accentele în privința iluminatului contează mult în atmosfera băilor mici, deoarece spațiul restrâns atrage atenția asupra caracterului funcțional. Așadar prin corpurile de iluminat și cele de mobilă din zona de lavoar s-a reușit creionarea unor ambiente mai puțin reci. O locuință elegantă, care nu te-ai aștepta să fie la bloc, dar care este căminul unei familii ce se simte foarte bine aici. Sper să te inspire și pe tine!

adelaparvu.com despre apartament elegant de 4 camere, Moscova, Designer Veronica Sudnikova, Foto Sergey Ananyev (18)

adelaparvu.com despre apartament elegant de 4 camere, Moscova, Designer Veronica Sudnikova, Foto Sergey Ananyev (2)

adelaparvu.com despre apartament elegant de 4 camere, Moscova, Designer Veronica Sudnikova, Foto Sergey Ananyev (10)

adelaparvu.com despre apartament elegant de 4 camere, Moscova, Designer Veronica Sudnikova, Foto Sergey Ananyev (3)

adelaparvu.com despre apartament elegant de 4 camere, Moscova, Designer Veronica Sudnikova, Foto Sergey Ananyev (5)

adelaparvu.com despre apartament elegant de 4 camere, Moscova, Designer Veronica Sudnikova, Foto Sergey Ananyev (12)

adelaparvu.com despre apartament elegant de 4 camere, Moscova, Designer Veronica Sudnikova, Foto Sergey Ananyev (13)Foto: Sergey Ananyev

4 raspunsuri pentru Apartament de patru camere, elegant amenajat

  1. Negru spune:

    Minunatism! As dori sa stiu de unde s au achzitionat storurile si covoarele, biblioteca este unica in felul ei…superb

  2. Aura spune:

    Foarte frumos. Am in schimb o intrebare: as vrea sa stiu de ce la fiecare exemplu de amenajare a unui apartament de bloc, subliniezi ca „se poate” si intr-un apartament de bloc. Ce anume este deosebit in bloc fata de o casa (presupunand ca vorbim de proprietate personala asupra careia pot sa intervin si nu o casa in chirie), mie mi se pare ca sunt tot niste camere, este vorba de restrictii cumva, care este deosebirea? Caci trecand peste o mai mare libertate de configurare poate (desi configurare poate constitui o restrictie si la un apartament in casa caci si acolo avem structuri de rezistenta de care trebuie sa tinem seama), mie mi se pare ca vorbim de amenajari interioare care ar trebui sa se incadreze in aceleasi reguli ale functionalitatii si bunului gust indiferent unde este plasat apartamentul. Da, nu pot sa fac un semineu pe lemne la bloc, dar in rest? 🙂 (si construirea semineelor pe lemne a inceput sa fie interzisa din ce in ce mai mult, incepand cu zonele metropolitane ale lumii in efortul limitarii emisiilor de CO2). Multumesc!

    • Adela Parvu spune:

      Este mai dificil să-ți explic pentru că nu am cum să fac publice sutele de mesaje pe care le primesc săptămânal. Eu cu fiecare articol încerc să explic câteva subiecte care se regăsesc în dileme oamenilor care-mi trimit mailuri. Și da, mulți oameni nu cred că se poate să fie realizate astfel de amenajări la bloc.

  3. Ionela spune:

    Buna Adela, de unde este achizitionata biblioteca? Multumesc

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *