De ce s-a optat pentru suspendarea mesei cu sfori? Pentru că atunci când se așază la masă invitații, acesția nu mai sunt incomodați de prezența picioarelor. În plus, această soluție lasă la vedere o mare parte din pardoseală, conferindu-se astfel senzația de spațiu mai mare. Și da, nu în ultimul rând este o doză de inedit la interiorul deschis al zonei de zi.

In apartamente, Design Interior

Apartament de 56 mp în stil scandinav

Într-o locuință de bloc, de multe ori, partea practică este cea care primează, dar asta nu înseamnă că atmosfera nu poate fi personalizată. Am ales să-ți prezint azi o locuință de 56 mp gândită pentru o tânără proprietară, care și-a dorit ca totul să fie bine organizat, dar să existe accente feminine. Ei bine, arhitecții de la biroul VOA, la care proprietara a apelat, i-au propus o amenajare în stil scandinav, adică ceva simplu, bine organizat, luminos, dar cald prin prezența texturilor de lemn, iar nota de feminitate au puctat-o printr-un singur obiect mare: canapeaua cu tapițerie roz. În rest, texturi pe suprafața pereților (cărămidă aparentă albă sau tapet în dormitor) și la nivelul decorațiunilor, care să imprime senzația de acasă. Dar hai să-ți spun soluțiile pentru fiecare zonă în parte, după ce vezi planul locuinței. Sper să te inspire și pe tine!

Planul locuinței nu a fost schimbat, ci lăsat ca atare. Arhitecții au avut însă în vedere ca prin mobilare să obțină tot confortul dorit de către clienta lor. Aceasta a avut două cereri speciale: o masă la care să poată sta mai multe persoane, pentru că are o familie numeroasă care vine în vizită, și de asemenea o cameră de oaspeți unde să poată găzdui temporar până la două persoane. Prima cerință a fost materializată printr-o masă suspendată, iar a doua prin gruparea dulapurilor de dressing în același spațiu cu o canapea extensibilă.

Intrarea în casă coincide cu cea în spațiul bucătăriei deschise către living. Aici se află și masa suspendată într-o parte cu sfori din sisal.

Intrarea în casă coincide cu cea în spațiul bucătăriei deschise către living. Aici se află și masa suspendată într-o parte cu sfori din sisal.

Bucătăria este minimală, mai exact o chicinetă pentru care s-a făcut un compromis major: plita este poziționată lângă chiuvetă. În mod normal nu se face o asemenea alăturare, dar în cazul de față proprietara a spus că nu obișnuiește să gătească acasă și preferă mai mult spațiu de depozitare. Lângă bucătărie, se află un spațiu separat pentru mașina de spălat rufe și lo pentru uscarea hainelor, delimitat printr-o tâmplărie cu geamuri sablate.

În dreptul mesei suspendate există multe spații de depozitare. Practic masa, chiar dacă este suspendată într-o parte, ea poate fi folosită și ca blat de lucru la nevoie.

În dreptul mesei suspendate există spații de depozitare. Practic masa, chiar dacă este suspendată într-o parte, ea poate fi folosită și ca blat de lucru la nevoie. Rafturile albe, cu grosime mică sunt metalice, iar deasupra ușilor interioare a fost conceput un ansamblu de depozitare care nu încarcă spațiul.

De ce s-a optat pentru suspendarea mesei cu sfori? Pentru că atunci când se așază la masă invitații, acesția nu mai sunt incomodați de prezența picioarelor. În plus, această soluție lasă la vedere o mare parte din pardoseală, conferindu-se astfel senzația de spațiu mai mare. Și da, nu în ultimul rând este o doză de inedit la interiorul deschis al zonei de zi.

De ce s-a optat pentru suspendarea mesei cu sfori? Pentru că atunci când se așază la masă invitații, acesția nu mai sunt incomodați de prezența picioarelor. În plus, această soluție lasă la vedere o mare parte din pardoseală, conferindu-se astfel senzația de spațiu mai mare. Și da, nu în ultimul rând este o doză de inedit la interiorul deschis al zonei de zi.

Canapeaua este așezată în dreptul ferestrei care dă înspre balcon. Lângă fereastră suprafețele au fost placate cu oglinzi pentru a da senzația de spațiu mai adânc și luminos. Un truc binevenit, mai ales într-un spațiu mic.

Pentru că spațiul deschis al camerei de zi era deja fragmentat de prezența multor ușir interioare, arhitecții au prevăzut nuanța albă pentru ele, dar și pentru pereții și pentru mare parte din mobilă. Raftul cu textură din lemn de deasupra ușilor interioare leagă încăperea și distrage atenția de la fragmentările date de uși.

Pentru că spațiul deschis al camerei de zi era deja fragmentat de prezența multor ușilor interioare, arhitecții au prevăzut nuanța albă pentru ele, dar și pentru pereții și pentru mare parte din mobilă. Raftul cu textură din lemn de deasupra ușilor interioare leagă încăperea și distrage atenția de la fragmentările date de uși. În plus, prin raftul de lemn s-a creat o imagine unitară între texturile prezente la nivelul pardoselii și cele de la nivelul plafonului.

Spațiul lung și îngust al camerei de zi a fost bine exploatat. De ce? Canapeaua a fost așezată în dreptul ferestrei pentru că fiind un obiect de mobilier cu înălțime joasă nu obturează lumina. De aceea, pentru a nu obtura lumina naturală care pătrunde la interior, restul mobilierului a fost grupat pe partea opusă.

Deasupra canapelei sunt poziționate rafturi mici cu plante, care continuă ideea de mic spațiu verde de pe balcon. Acestea nu obtureaz lumina naturală, ci completează reușit ambianța camerei. Plantele întotdeauna conferă un aer plăcut, proaspăt interiorului.

Deasupra canapelei sunt poziționate rafturi mici cu plante, care continuă ideea de mic spațiu verde de pe balcon. Acestea nu obturează lumina naturală, ci completează reușit ambianța camerei. Plantele întotdeauna conferă un aer plăcut, proaspăt interiorului.

Balconul este un spațiu mic, dar dichisit, cu un mobiier destinat depozitării, dar care are imaginea unei jardiniere.

Balconul este un spațiu mic, dar dichisit, cu un mobilier destinat depozitării (și mascării unității exterioare a aerului condiționat), dar care are imaginea unei jardiniere. Înălșimea mobilierului nu o depășește pe cea a parapetului balconului.

Dormitorul este simplu și ordonat amenajat. Este o încpere mică în care în afara patului nu prea încape mare lucru, așa că arhitecții nu au prevăzut niciun corp de mobilă înalt aici. Au lăsat totul la nivelul parvazului feresstrei, respectiv înălțimea tăbliei de pat.

Dormitorul este simplu și ordonat amenajat. Este o încăpere mică în care, în afara patului, nu prea încape mare lucru, așa că arhitecții nu au prevăzut niciun corp de mobilă înalt aici. Au lăsat totul la nivelul pervazului ferestrei, respectiv înălțimea tăbliei de pat.

Noptierele sunt inegale pentru că în partea mai accesibilă, lână ușă, sub una dintre noptiere a fost amplasată o comodă cu sertare.

Noptierele sunt inegale pentru că în partea mai accesibilă, lână ușă, sub una dintre ele a fost amplasată o comodă cu sertare.

Băile sunt mici, dar amenajate cu toate dotările necesare. Mobilier alb, la fel ca și majoritatea finisajelor pentru ca totul să fie cât mai luminos și nefragmentat, având în vedere faptul că și obiectele sanitare sunt tot albe.

Băile sunt mici, dar amenajate cu toate dotările necesare. Mobilier alb, la fel ca și majoritatea finisajelor pentru ca totul să fie cât mai luminos și nefragmentat, având în vedere faptul că și obiectele sanitare sunt tot albe. O locuință bine organizată și plăcut ambientată.

adelaparvu.com despre apartament 56 mp in stilscandinav, design Voa Arquitetura, Foto Rafael Renzo (6)

Foto: Rafael Renzo

4 raspunsuri pentru Apartament de 56 mp în stil scandinav

  1. Carmen spune:

    Buna, Adela. De unde este achizitionata canapeaua?

  2. Sorel spune:

    Ce repede ti-a raspuns

  3. Valentina spune:

    Buna, Adela! 🙂 Am o intrebare. Vreau sa pun pe un perete caramida aparenta alba, iar aceasta in majoritatea cazurilor e din ipsos. Pot monta mobilier suspendat pe acest perete? Sau ipsosul se deterioreaza de la montarea mobilierului? Multumesc! 🙂

    • Adela Parvu spune:

      Vor fi făcute găuri pentru suspendarea mobilierului. Și dacă se deteriorează este în spatele mobilei, așa că nu mai contează 🙂 Cert este că există și cărămidă aparentă albă care nu este din ipsos, dar evident este mai scumpă. Vezi la Brikston și la Wall Point. De asemenea, poți vopsi cărămida cu vopsea labavilă albă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *