Eram într-un magazin și aud o doamnă care-i spune vânzătoarei “nu mamă, că eu sunt prea bătrână să mai port culori d-astea”. M-am întors și nu-mi explicam de ce spune că e bătrână, când nu arăta mai mult de cincizeci de ani. Așa că am întrebat-o direct ce vârstă are și-mi confirmă că are cincizeci de ani. Păi dacă acum spune că e bătrână, la șaptezeci de ani ce-o să zică? Mă lămurește “Sunt bătrână pentru că sunt bunică, la șaptezeci o să fiu babă”. Ei bine, asta e alegerea ei. Eu sunt pregătită să port culori vesele la cincizeci de ani și la șaptezeci, așa cum poartă Regina Angliei. De ce? Pentru că iubesc culorile și viața. De ce să mă îngrop singură în niște tipare despre care nici nu știu dacă sunt valabile? Așa că tare m-am bucurat când am dat peste Sandy Foster, o americancă de 45 de ani, cu o poveste tristă de viață, dar care acum 3 ani și-a împlinit visul: să aibă o căsuța shabby chic așa cum și-a imaginat-o la 15 ani.
Și ce dacă e femeie în toată firea? Acum a ajuns la vârsta la care și-a permis să aibă căsuța aceasta. Și e remarcabil că și-a făcut-o singură. Adolescența ei a fost marcată de insecuritatea financiară a părinților. Au ajuns să locuiască pe la prietenii părinților, după ce și-au pierdut casa. N-au mai putut să plătească creditul. S-au mutat în diferite locuri și în cele mai dese situații a împărțit cu părinții și cei trei frați o singură încăpere. A devenit introvertită, dar în mod ciudat, cumva, se obișnuise să trăiască în spații mici. Așa că după mulți ani, când a dat peste căsuța asta vânătorească a simțit că ar putea fi exact ce și-a dorit în adolescență – o căsuță mică, numai a ei. A muncit mult la ea, cu ajutorul soțului ei i-a adăugat o mică verandă cu coloane, și a căutat prin târguri de antichități decorațiunile pe care le-a cumpărat la prețuri mici. Desigur că multe alte lucruri le-a bricolat singură. Chiar și tâmplăria de la interior e refăcută cu propriile mâini. Și apoi a vopsit totul alb.
Căsuța este locul ei de refugiu. În fiecare weekend merge acolo, mai puțin în sezonul rece, și creează diverse lucruri (la americani dacă-ți faci instalație termică se consideră că e o clădire impozabilă, de aceea nu are încălzire). Este un fel de atelier care-i provoacă imaginația. Până și cățelul ei se potrivește cu acest decor de vis adolescentin. Și căsuța asta are și loc de dormit sub acoperiș și un mic loc de luat masa și loc pentru bibliotecă și loc pentru canapea cu baldachin. Și nu măsoară mai mult de 2,75 pe 3 metri la interior.
Și-a făcut și un blog cu sugestiile în privința stilului shabby chic myshabbystreamsidestudio. Dacă vrei să afli toată povestea eroinei mele pe ziua de azi, merită să citești articolul despre ea publicat în New York Times. Mie mi-a plăcut mult ceea ce a creat, dar cel mai emoționat este că Sandy Foster te provoacă să-ți materializezi dorințele fără să ții cont de vârstă. Nu te mai gândi ce și cum, fă ce simți, așa cum te îndeamnă și artistul Dragoș Man. De ce? Pentru că viața e scurtă și când ai posibilitatea și puterea să faci lucruri, trebuie să le faci. Ai dreptul la fericire, dar trebuie să înțelegi că stă în puterea ta să o lași să te cuprindă. O viață avem? Colorată să fie!!!
Și sunt cu deplin de acord cu tine și cu ea. Oamenii la o anumită vârstă își pierd entuziasmul de a trăi și de a visa. Își taie singuri aripile și apoi se plâng că au îmbătrânit! Și eu am în familie care încă de pe la 40 de ani deja au spus că sunt prea bătrâni! De ce? Eu chiar vreau să trăiesc viața plină de culoare, de vise și speranțe până la ultima suflare! Trupul se deteriorează în timp, dar ceea ce ne face fericiți este ceea ce avem în inima noastră 🙂
Corect! Oare de unde ni s-o trage chestia asta cu suntem batrani la 40-50 de ani?
Hmmm…cred că uneori cultura este de vină. Am o prietenă care are 71 de ani și se poartă ca de 30. E veselă, energică, colorată, și foarte activă. Lucrează cu spor și acum! Este din America. Nu a avut o viață ușoară, și se putea lăsa posomorâtă. Cred că pe lângă alți factori și cultura își spune cuvântul. Și ea nu e singurul exemplu pe care îl știu 🙂 Dar la noi în România deja când treci de 35 de ani soarta ți-e pecetluită 🙁
Probabil din perioada medievala in care speranta de viata varia intre 30 si maxim 40 de ani. Era un caz rar sa supravietuiesti pana la 50-60 de ani. Unele culturi au reusit sa scape de dogma „perioadei intunecate” mai repede ca altele. Noi, romanii, ne obisnuim putin mai greu cu prelungirea sansei de a mai trai, intrucat am avut si inca avem multe zone rurale extinse, care private de comfortul unui sistem de sanatate si de multe ori chiar de cel al apei curente sau al electricitatii, inca traiesc la nivelul evului mediu…si inca au aceleasi deprinderi in ale mentalitatii…ceea ce e perfect natural.
Diferenta pe care tarile civilizate o impun este intre natural si normal. Ei creeaza o norma, la care se spera aderarea in masa. O data aderati suficienti, acea norma devine normal. De acolo, marile diferentieri intre normaluri. (ceea ce e normal pentru mine, nu e pentru tine etc.)
Dar nu prea putem face diferente in domeniul naturalului.
Natural este sa imbatranesti. Atat ne invata natura. Atitudinea pe care o ai asupra imbatranirii tine de norma la care esti supus, dar mai important de atat, tine de normalul pe care tu ti-l poti crea. Sunt oameni care si-l creeaza si isi spun:” Eu voi fi tanar mereu!” si altii care se conformeaza cu ce este valabil pe piata…pe piata americana e valabila”Atitudinea face varsta” iar pe piata romaneasca inca e „cunoaste-ti varsta, cunoaste-ti limitele.” Tine de noi sa cream o noua norma: norma tineretii fara batranete. 🙂
O zi frumoasa!
Să vezi ce doamne bine la 60 de ani sunt aici in Germania …. intorci capul dupa ele par a avea cel mult 40 si din tipul ala de 40 si sexii … o femeie e frumoasa si daca este in varsta…. daca stie sa se aranjeze, daca sufletul ei ramane FOREVER YOUNG.
Casa e din povesti si ea e ca o zana
Ca bine spui Oana! O admir pentru curajul ei si pentru ca nu s-a lasat prada prejudecatilor. O viata avem? Colorata sa fie!
Cifra „cin” nu exista! Ca atare, nici numeralul „cinzeci”. Vorbim de „cincizeci”!
Sper ca nu v-am stricat cheful :).
Nu, nu mi l-ai stricat Andreea, am vrut doar sa redau cum zicea doamna, dar ai dreptate, asa ca am corectat 🙂 Multumesc!
ce ne-a fost implementat de catre ai nostri in trecut ,comunismul etc
dar tot respectul pt doamna macar daca am avea toti acesta pasiune de a indeplini un vis nu conteaza cat iti ia !
Lumanari si perdele, pericol de incendiu!!!!
Pentru sedinta foto a riscat si ea Nico 🙂