adelaparvu.com despre amenajare casa 129 mp, design er de interior Johanna Lyczek, Nan Studio  (8)

In Case, Design Interior

Interior cald cu finisaje din stejar și cărămidă într-o casă de 129 metri pătrați

Când ai bucuria să te muți în propria casă cu siguranță că te năpădesc multe idei de amenajare. Dacă îți place stilul rustic, dar crezi că e greu să-l adaptezi pentru un trai contemporan cel mai bine e să te gândești la finisaje din materiale naturale, iar mobila să o păstrezi actuală, modernă, dacă vrei. Uite, am ales să-ți prezint această casă pentru că e combinație tare faină de modern cu accente rustice. Totodată are niște idei simpatice, cum ar fi prezența tapetelor, dar nu unde te-ai aștepta, adică exclusiv în camere. Totul e bine organizat, calculat la centrimetru, dar modul cum sunt alese și montate finisajele o face mult mai primitoare și caldă. Are în total 129 de metri pătrați, ceea ce e suficient pentru o familie cu copii și este desfășurată pe două niveluri, parter și mansardă. Dar hai să-ți spun mai multe.

adelaparvu.com despre amenajare casa 129 mp, design er de interior Johanna Lyczek, Nan Studio  (7)

Deși nu se vede direct îți spun că unul din secretele amenajării de față este iluminatul artificial. Aici are dublu rol: să asigure lumina necesară la interior, dar și pentru a evidenția culorile și texturile finisajele, adică pentru atmosferă. Tehnologia asta cu LED-uri permite niște rezolvări discrete, dar de mare efect. Uite, spre exemplu la bucătărie mi-a plăcut tare mult peretele din zona de lucru îmbrăcat în cărămidă aparentă și încadrat cu o ramă din lemn de stejar. Dar rama asta, cu rol de etajeră, ascunde în spate o bandă LED care iluminează frumos zona. E chiar o soluție cum îmi place mie – simplă, dar elegantă! Un alt truc al amenajării este faptul că e gândită în perspectivă. Cum adică? Adică designerul Johanna Lyczek de la Nan Studio a văzut totul ca relație între spații. Spre exemplu, din living s-a gândit cum o să se vadă peretele cu soba de fontă, dar și o parte din bucătărie. De aceea a ales ca finisajul de cărămidă să îmbrace atât zona sobei, cât și frontul de lucru din bucătărie. Nu le-a ales doar pe bucăți, pe camere, ci a luat în considerare spațiile în ansamblul lor. Te-ai prins? Ca atare, la parter totul pare variat, dar dacă te uiți bine soluțiile sunt simple.

adelaparvu.com despre amenajare casa 129 mp, design er de interior Johanna Lyczek, Nan Studio  (5)

Contează mult în zona de zi aflată la parter culorile și texturile alese. Nu poți spune că e un spațiu foarte mare alocat camerelor. Bucătăria e parțial deschisă către living și totul la nivel de obiecte mari și suprafețe, mă refer la mobilă, pardoseli, pereți și ferestre este decorat în tonuri cuminiți, de pământ. Ca atare vei vedea contraste plăcute – peretele maro din bucătărie ca fundal pentru ușa și mobila albe, pereți gri și unul cu tapet asortat cu flori albe în living, unde mobila e din lemnși canapeaua tot gri. Dar de ce arată plăcut? Pentru că lemnul e o nunață mai caldă, similară cu cea a mierii, iar unele accente (de la cărămidă, sobă, perne) sunt roșii. Sunt contraste de galben și roșu cu gri, dacă vrei, ceea ce e plăcut ochiului, dar e și elegant. Vezi forma mobilierului? E simplă, actuală, linii curate, tapițerii uni, într-o singură culoare. Câteva accente negre care parcă completează burlanul sobei și care nu mai apare atât de evident și gata amenajarea.

adelaparvu.com despre amenajare casa 129 mp, design er de interior Johanna Lyczek, Nan Studio  (9)

Soluția cu tapetele colorate pe holuri mi-a plăcut la nebunie. De ce? Pentru că de multe ori se întâmplă să-ți placă câte un model mai nebun așa, dar nu prea se potrivește în casă și nu știi ce să faci, dacă să schimbi totul în funcție de tapet sau să renunți la ideea de a-l avea. De regulă, nu luăm în considerare holurile că ni se par niște zone anoste din casă, dar ele se văd din camere, ca să nu mai spun că nu există zi să nu le traversăm. Ei bine, asta cu tapetarea pereților din holuri poate fi o soluție bună, adică să alegi ceva mai îndrăzneț pentru spațiile de trecere. Aici mi-a mai plăcut și soluția pentru baie și mă refer la combinația de materiale. Mozaicul acela rotund cu aspect metalic arată excelent alături de placajele din piatră naturală, o gresie într-o culoare discretă montată în jurul căzii și încadrată de lemn de tec, cu rol de etajeră. Aceeași piatră și pe jos, iar în zona de lavoar se regăsește mozaicul. Dar vezi că placările sunt doar unde e necesar? De aceea baia apare mult mai mare pentru că are multe suprafețe libere, nefragmentate de finisaje. Mi-a plăcut casa asta care e actuală, modernă, dar are o atmosferă caldă, familiară. Sper să te inspire și pe tine!

adelaparvu.com despre amenajare casa 129 mp, design er de interior Johanna Lyczek, Nan Studio  (11)

adelaparvu.com despre amenajare casa 129 mp, design er de interior Johanna Lyczek, Nan Studio  (10)

adelaparvu.com despre amenajare casa 129 mp, design er de interior Johanna Lyczek, Nan Studio  (8)

adelaparvu.com despre amenajare casa 129 mp, design er de interior Johanna Lyczek, Nan Studio  (13)

adelaparvu.com despre amenajare casa 129 mp, design er de interior Johanna Lyczek, Nan Studio  (1)

adelaparvu.com despre amenajare casa 129 mp, design er de interior Johanna Lyczek, Nan Studio  (3)

adelaparvu.com despre amenajare casa 129 mp, design er de interior Johanna Lyczek, Nan Studio  (4)

adelaparvu.com despre amenajare casa 129 mp, design er de interior Johanna Lyczek, Nan Studio  (6)

adelaparvu.com despre amenajare casa 129 mp, design er de interior Johanna Lyczek, Nan Studio  (14)

adelaparvu.com despre amenajare casa 129 mp, design er de interior Johanna Lyczek, Nan Studio  (2)

adelaparvu.com despre amenajare casa 129 mp, design er de interior Johanna Lyczek, Nan Studio  (12)Sursa foto: Kobieta

14 raspunsuri pentru Interior cald cu finisaje din stejar și cărămidă într-o casă de 129 metri pătrați

  1. Custura Alexandra spune:

    Super arata! Cu gust aranjata!! Imi place mult! Astazi aflam castigatorul statiei 🙂 emotii mari 🙂 o saptamana minunata! Ce imi place ca ma trezesc vizitand casele acestea alese de tine atat de calde si primitoare! 🙂 multumim pentru postarile atat de inspirationale si unice!

  2. Doina spune:

    Mi-ar fi placut sa fie si poze cu exteriorul casei, oricum sunt foarte multe lucruri care imi plac si o sursa de inspiratie pentru o casuta la care visez de mult timp.

  3. otilia spune:

    frumoasa casa! inspirata alegere! 🙂 multumim!

  4. mimi spune:

    Absolut superb, pe gustul meu, multumesc Adela pentru diminetile frumoase!

  5. nico spune:

    Ar fi foarte interesant un articol dedicat special interioarelor cu finisaje din caramida.

  6. Cristina M spune:

    Foarte frumos…ca toate articolele tale de altfel! 🙂 Ai cumva idee unde as putea gasi o soba ca cea din living?

  7. foarte frumos cum as putea face si la mine asa ceva

  8. Catalina spune:

    Stiti cumva de unde este soba?

  9. Ioana spune:

    Jaluzelele sunt din bambus?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *