Casa care nu se vindea a devenit căminul lor de vis

Poate că nu doar oamenii aleg casele, ci și casele își aleg oamenii. De ce spun asta? Pentru că se întâmplă să tot auzi povești despre cum oamenii reușesc să dea peste locuința mult visată, fără ca aceasta să apară ca una atrăgătoare din prima. Sunt acei oameni care au răbdare, care știu ce caută și care au imaginație să-și închipuie dincolo de ceea ce toată lumea vede. Am ales să-ți spun azi povestea Monicăi, care locuiește în Spania, într-o localitate mică și care a cumpărat împreună cu soțul ei o casă pe care nimeni nu o vroia. Și știi că gura lumii contează într-o decizie de genul acesta. Dar pentru ea și familia ei a realizat că această casă este exact ce-și doreau. Și da, desigur cu câteva îmbunătățiri de rigoare. Dar hai să-ți spun mai multe.

Asul din mâneca Monicăi a fost arhitectul Tote Moreno, un prieten apropiat pe care știa că se poate baza pentru o renovare spectaculoasă. Motivul pentru care oamenii evitau să cumpere casa veche din piatră, ridicată în 1870 într-un stil specific gospodăriilor din Pirinei, avea ferestre mici și ca atare era foarte întunecată. În plus, multe lucruri erau ascunse, cum ar fi structura acoperișului, care a ieșit la iveală în timpul lucrărilor de amenajare. Dar ce a visat Monica? La un spațiu cald și luminos, la plafoane albe și un ambient mai degrabă nordic. Însă, când s-au apucat de lucru cu echipa de constructori și a dat peste acoperișul din bârne vechi, a renunțat la ideea de stil scandinav. N-ar fi avut inimă să fi vopsit totul în alb când acolo, la nivelul superior, era toată poezia. Așa că, și la sfatul arhitectului, s-a reorientat pentru a ajunge să aibă în final casa la care a visat.

Proiectul întocmit de arhitect a fost esențial pentru ca locuința să devină mult mai funcțională. Fiind o casă veche legătura între etaje se făca prin intermediul unor scări exterioare, apoi încăperile erau mici, iar instalațiile foarte vechi. Arhitectul a prevăzut o reconfigurare a fațadei principale, a creat la interior legătura dintre etaje și a deschis spațiile pentru a contura o zonă de zi cât mai generoasă și luminoasă, unde structura veche a acoperișului să devină adevărat spectacol. A îmbinat linii contemporane în privința golurilor (vezi fereastra mare de la intrarea în casă cu o singură foaie de sticlă termoizolantă) și a lăsat ceea ce era vechi și autentic să fie în contrast. Vechiul horn a fost folosit pentru amplasarea unui șemineu, dar actual tratat, cu o formă absolut simplă, care să nu concureze cu structura plafonului, pe care a lăsat-o cât mai mult la vedere în toate încăperile în care s-a putut acest lucru.

Casa are un șarm cu totul aparte tocmai datorită combinației frumoase între rustic și actual, între vechi și nou. Nicio dotare sau aparat modern nu pare nelalocului lui aici. Finisajele sunt și ele bine alese, în băi Monica și-a dorit cât mai multe suprafețe cu microciment, iar spațiile de depozitare le-a tratat mai boem, dulapurile fiind niște structuri cu draperii, însă a ținut ca unele uși interioare să fie mai deosebite, cum ar fi cea a dormitorului matrimonial achiziționată de la antichități. Când o vezi acum la final sigur nu înțelegi de ce casa asta a stat mult timp fără să fie vândută. Probabil că a așteptat un proprietar mai vizionar și curajos, așa cum e Monica, pentru a lăsa să i se dezvăluie frumusețea ascunsă. Sper să te inspire și pe tine!

Foto: Pepa Oromi/ Factoria UDA