Televizorul este amplasat pe un suport reglabil, astfel ca ecranul lui să poată fi orientat în funcție de direcția de vizionare. În locul unei canapele a fost ales fotoliul șezlong, amplasat la o distanță mică față de patul din cameră (vezi plan).

In Design Interior, Garsoniere

Garsonieră de 33 mp cu loc pentru pat dublu

Spațiile mici sunt dificil de amenajat, dar nu imposibil, mai ales când știi ce-ți dorești și ești dispus la compromisuri. În cazul de față este vorba despre o locuință de 33 de metri pătrați suprafața totală, unde proprietara a dorit neapărat un pat dublu, cât mai mare cu putință pentru a se odihni bine și o separare între bucătărie și cameră, dar una flexibilă, care să nu obtureze lumina și nici comunicarea dintre spații. De asemenea, și-a dorit ca aspectul de locuință de bloc să fie transformat într-unul de vacanță, să aibă un ambient relaxant în nuanțe naturale. Amenajarea este interesantă, având în vedere soluțiile de ambientare de aici, dar și modul de compartimentare. Dar hai să-ți spun mai multe după ce vezi planul garsonierei, așa cum arată după reamenajarea gândită de cei de la biroul rus Special Style, locuință a cărei renovare a durat circa un an de zile.

Garsoniera inițial avea camera separată complet față de bucătărie și cu ușă de acces din holul de la intrare. Designerii de la biroul Special Style au gândit însă diferit compartimentarea, după ce au avut expertiza tehnică, respectiv au închis zona ușii interioare către cameră, folosind spațiul pentru un dulap configurat în hol și au prevăzut între bucătărie și cameră tâmplărie metalică cu geamuri. Bucătăria și baia au rămas pe poziție din cauza instalațiilor, dar acum bucătăria se simte mai generoase grație deschiderii ei către cameră.

Garsoniera inițial avea camera separată complet față de bucătărie și cu ușă de acces din holul de la intrare. Designerii de la biroul Special Style au gândit însă diferit compartimentarea, după ce au avut expertiza tehnică, respectiv au închis zona ușii interioare către cameră, folosind spațiul pentru un dulap configurat în hol și au prevăzut între bucătărie și cameră tâmplărie metalică cu geamuri. Bucătăria și baia au rămas pe poziție din cauza instalațiilor, dar acum bucătăria se simte mai generoase grație deschiderii ei către cameră.

În holul de la intrare, după dulapurile încastrate, peretele a fost folosit pentru poziționarea unui tablou de dimeniuni mari, tablou care vorbește despre tema aleasă de către proprietară - ideea de casă de vacanță. Astfel și când ușa bucătăriei este deschisă, tabloul se vede frumos din zona locului de luat masa, nu doar la intrarea în casă.

În holul de la intrare, după dulapurile încastrate, peretele a fost folosit pentru poziționarea unui tablou de dimensiuni mari, tablou care vorbește despre tema aleasă de către proprietară – ideea de casă de vacanță. Astfel și când ușa bucătăriei este deschisă, tabloul se vede frumos din zona locului de luat masa, nu doar la intrarea în casă.

Peste tot în garsonieră, adică și în bucătărie, dar cu excepția spațiului de baie, a fost montat parchet laminat. Lamelele sunt dispuse pe linia luminii naturale care pătrunde pe ferestre, chiar dacă bârnele sunt orientate diferit.

Peste tot în garsonieră, adică și în bucătărie, dar cu excepția spațiului de baie, a fost montat parchet laminat. Lamelele sunt dispuse pe direcția luminii naturale care pătrunde pe ferestre, chiar dacă bârnele sunt orientate diferit. Compromisul făcut la bucătărie a fost acela de a amplasa o masă mică, de tip bistro cu două scaune diferite, unul cu spătar, dar ales din gama de grădină și un taburet, care ocupă mai puțin loc.

Bucătăria este mobilată pe comandă, după proiectul designerilor. Pentru că spațiul este mic, în locul unei combine frigorifice s-a ales un frigider, care este încorporat, dar mai puțin înalt, astfel ca deasupra lui să poată fi montat cuptorul. De asemenea, chiuveta este una de mici dimensiuni.

Bucătăria este mobilată pe comandă, după proiectul designerilor. Pentru că spațiul este mic, în locul unei combine frigorifice s-a ales un frigider, care este încorporat, dar mai puțin înalt, astfel ca deasupra lui să poată fi montat cuptorul. De asemenea, chiuveta este una de mici dimensiuni configurată direct din blat. Pentru ca suprafața de lucru din bucătărie să fie mai generoasă, din proiect, s-a prevăzut un blat mobil din lemn care să poată acopri chiuveta atunci când se prepară mâncarea, deoarece între chiuvetă și plită spațiul disponibil este de doar 60 cm lățime. Pereții din zona de lucru a bucătăriei au fost placați cu același tip de compozit ca și blatul.

Bârnele din locuință, de la nivelul plafonului, au fost realizate din lemn de esență moală, pe comandă și băițuite într-o nuanță aurie. Lemnul moale (tei, brad) a fost folosit pentru că e mai ușor de prelucrat, având în vedere că aici în bârne au fost configurate și spoturi.

Bârnele din locuință, de la nivelul plafonului, au fost realizate din lemn, pe comandă la un atelier de tâmplărie și băițuite într-o nuanță aurie. Lemnul de esență moale (poate fi de tei, brad) a fost folosit pentru că e mai ușor de prelucrat, având în vedere că aici în bârne au fost configurate și spoturi. Înălțimea bârnelor este de 10 cm și sunt goale la interior, deci nu sunt masive și fixate prin sistem click.

Între bucătărie și cameră au fost prevăzute uși de tip armonică cu tâmplărie metalică vopsită în alb și geamuri mari.

Între bucătărie și cameră au fost prevăzute uși de tip armonică cu tâmplărie metalică vopsită în alb și geamuri mari. Ușile sunt fixate în lateral, dar mobilitatea lor este asigurată și de sistem de rotițe prevăzute superior și inferior. Ușile au fost făcute pe comandă la un atelier specializat.

Dinspre bucătărie se vede în camera garsonierei, mai exact locul de tv. Aici a fost făcut un compromis, respectiv s-a renunțat la canapea pentru a mobila locul de tv cu un scaun confortabil și cu un fotoliu de tip șezlong. După fotoliul de tip șezlog imediat se află patul.

Dinspre bucătărie se vede în camera garsonierei, mai exact locul de tv. Aici a fost făcut un compromis, respectiv s-a renunțat la canapea pentru a mobila locul de tv cu un scaun confortabil de la Selva și cu un fotoliu de tip șezlong de la Asnaghi Salotti. După fotoliul de tip șezlog imediat se află patul.

Pentru a amplifica senzația de spațiu, dar și pentru a fi în acord cu tema de vacanță, ferestre au fost lăsate libere, fiind încadrate de draperii simple, albe. Asta cu atât mai mult cu cât peisajul urban care se vede este frumos, iar locuința se află la un etaj superior fără a avea alte clădiri înalte în apropiere. De asemenea, pentru a arată frumos la interior, parapetul balconului a fost îmbrăcat cu cărămidă albă și au fost puse jardiniere cu plante.

Pentru a amplifica senzația de spațiu, dar și pentru a fi în acord cu tema de vacanță, ferestre au fost lăsate libere, fiind încadrate de draperii simple, albe. Asta cu atât mai mult cu cât peisajul urban care se vede este frumos, iar locuința se află la un etaj superior fără a avea alte clădiri înalte în apropiere. De asemenea, pentru a arată frumos către interior, parapetul balconului a fost îmbrăcat cu plăci care imită aspectul de cărămidă albă și au fost puse jardiniere cu plante.

Televizorul este amplasat pe un suport reglabil, astfel ca ecranul lui să poată fi orientat în funcție de direcția de vizionare. În locul unei canapele a fost ales fotoliul șezlong, amplasat la o distanță mică față de patul din cameră (vezi plan).

Televizorul este amplasat pe un suport reglabil, astfel ca ecranul lui să poată fi orientat în funcție de direcția de vizionare. În locul unei canapele a fost ales fotoliul șezlong, amplasat la o distanță mică față de patul din cameră (vezi plan).

Patul cu saltea de 160 cm a fost realizat pe comandă. Are un sistem pe pistoane pentru ca sub el să poată exista spațiu de depozitare în ladă. În acest spațiu mic se poate observa motivația designerilor cu privire la orientarea bârnelor pe tavan pentru că dispuse pe lățime dau impresia că spațiul este mai lat. În stânga, este prezent dulapul încorporat cu fețe similare lemnului. Totul într-un registru calm de nuanțe naturale cu mici pete de culoare verzi, albastre, inspirate din natură. O locuință simplă, dar caldă și plăcută. Sper să te inspire și pe tine!

Patul cu saltea de 160 cm a fost realizat pe comandă. Are un sistem pe pistoane pentru ca sub el să poată exista spațiu de depozitare în ladă. În acest spațiu mic se poate observa motivația designerilor cu privire la orientarea bârnelor pe tavan pentru că dispuse pe lățime dau impresia că spațiul este mai lat. În stânga, este prezent dulapul încorporat cu fețe similare lemnului. Pentru această fotografie, șezlongul din cameră a fost îndepărtat pentru ca patul să se citească în întregime. În locul noptierelor clasice au fost configurate piese pe comandă cu lățimea de 40 cm și tot pe comandă au fost făcute și rafturile de deasupra patului. Totul într-un registru calm de nuanțe naturale cu mici pete de culoare verzi, albastre, inspirate din natură. O locuință simplă, dar caldă și plăcută. Sper să te inspire și pe tine! 

Foto: Mikhail Stepanov

9 raspunsuri pentru Garsonieră de 33 mp cu loc pentru pat dublu

  1. maria spune:

    Superba!

  2. dan spune:

    Imi puteti spune unde au fost facute usile?

  3. Aurora spune:

    Garsoniera asta e chiar pentru vacanta, cand se gateste putin, spre deloc, sau daca e pentru locuire permanenta este folosita de o singura persoana sau un cuplu. In aceste conditii, nu e greu sa amenajezi un spatiu, chiar mai mic.
    Eu vad greseli destul de mari de proiectare (bucataria e pe jumatate neutilizabila, hota e degeaba: distanta intre corpurile de jos si cele de sus e cam de 90-100 cm, cuptorul este peste frigider(???!!!), s-au irosit spatii, lucru care nu e permis intr-o locuinta mica, etc.). Chiar dvs.ati spus ca s-au facut compromisuri, s-au facut cam multe. Fotoliul acela, sezlong, indreptat inspre bucatarie… Logic ar fi sa fie indreptat spre TV sau o fereastra, sa ai o vedere frumoasa. Ok, te intinzi in el, mai motai, mai citesti, poti sa atipesti si in pat. Dormitorul e dragut.

  4. Barbalata Ramona spune:

    Buna ziua! Sunt interesată si eu de aceste bârne unde se realizează si dacă se pot face pe comandă. Vă mulțumesc.

    • Aurora spune:

      Eu cred ca aceste barne se pot face pe comanda la firme care fac mobilier din PAL si MDF, sau, am vazut niste imitatii de barne, din polistiren, rustice, la magazinele de bricolaj, gen Hornbach.

  5. magda spune:

    barnele arata foarte aglomerat in zone de zi/dormitor. cred ca se puteau facr lucruri mai interesante cu bucataria. usile harmonica sunt dragute in tot ansamblul

  6. June spune:

    Bună ziua! M-ați putea lămuri ce este, de fapt, acel „sistem click” utilizat la montarea bârnelor?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *