KIKA
adelaparvu.com
recomandă kika.ro
KIKA
Pentru ca spațiul să nu se simtă mic, arhitecții au prevăzut în zona dedicată locului de tv placări diferite, respectiv PAL și sticlă. Panourile de sticlă dau impresia de continuare a spațiului și de mai multă luminozitate.

In apartamente, Design Interior

Apartament actual, de 59 mp, cu trei camere

Deseori cei care cumpără un apartament se uită la numărul camerelor și la suprafața totală în metri pătrați, dar sunt foarte importante formele camerelor și de asemenea locul unde sunt situate ferestrele și ușile. De ce? Pentru că în funcție de goluri, dar și de forma camerelor sunt posibile doar anumite poziționări ale mobilierului. Și ca să-ți exemplific despre ce este vorba, am ales să-ți prezint azi un apartament cu 3 camere, care măsoară mai puțin de 60 de metri pătrați. Proprietarii, o familie cu copil mic, au fost încântați când au văzut locuința goală pentru că spațiul era luminos din living, dar nu au băgat de seama dimensiunile mici ale dormitoarelor sau ale bucătăriei. După ce l-au cumpărat au realizat că nu știu cum să-l mobileze pentru că livingul era deschis către hol și destul de îngust, bucătăria era mai mult o chicinetă, iar dulapurile nu prea încăpeau în dormitoare. Au apelat la arhitecții de la biroul Modelarnia, care au avut în vedere o delimitare și o poziționare cât mai clară a mobilierului diverselor funcțiuni, desigur ținând cont de cee ace-și doreau proprietarii, respectiv un ambient actual, cât mai luminous și cald. Dar hai să afli mai multe.

Intrarea în locuință se face pe un hol mic din care se vede direct livingul. Proprietarii și-au dorit mai multă intimitate, așa că arhitecții au prevăzut o delimitare parțială cu un ansamblu de riflaje, realizate pe comandă, în dreptul canapelei.

Intrarea în locuință se face pe un hol mic din care se vede direct livingul. Proprietarii și-au dorit mai multă intimitate, așa că arhitecții au prevăzut o delimitare parțială cu un ansamblu de riflaje, realizate pe comandă, în dreptul canapelei.

Spațiul zonei de zi s-a dovedit că nu era prea generos în momentul când mobila a fost configurată în plan. Cum proprietarii și-au dorit ca locuința să fie luminoasă, dar să aibă și un loc de luat masa, singura varianta pentru canapea a fost ca aceasta să fie poziționată de-a lungul unui perete.

Spațiul zonei de zi s-a dovedit că nu era prea generos în momentul când mobila a fost configurată în plan. Cum proprietarii și-au dorit ca locuința să fie luminoasă, dar să aibă și un loc de luat masa, singura variantă pentru canapea a fost ca aceasta să fie poziționată de-a lungul unui perete.

Pentru ca spațiul să nu se simtă mic, arhitecții au prevăzut în zona dedicată locului de tv placări diferite, respectiv PAL și sticlă. Panourile de sticlă dau impresia de continuare a spațiului și de mai multă luminozitate.

Pentru ca spațiul să nu se simtă mic, arhitecții au prevăzut în zona dedicată locului de tv placări diferite, respectiv cu parchet (același care este pe pardoseală) și oglinzi colorate. Panourile cu oglinzi dau impresia de continuare a spațiului și de mai multă luminozitate. Tot ansamblul zonei de tv este tratat simplu, cu sertare de depozitare în partea inferioară pentru ca spațiul să nu fie aglomerat. De remarcat însă faptul că poziția canapelei este în lateral (perpendicular) față de ecranul televizorului, dar în acest living era singura posibilitate de amplasare a mobilierului astfel încât să încapă și o masă.

Când spațiul este mic, mobila e bine să fie configurată cu sertare care se pot accesa mult mai ușor. De asemenea, în loc de corpuri de bibliotecă masive, pot fi realizate rafturi cu structură metalică, care este mai subțire, mai fină. Placările cu sticlă ajută mult în spațiile mici, grație efectului de oglindă pe care-l pot oferi.

Când spațiul este mic, mobila e bine să fie configurată cu sertare care se pot accesa mult mai ușor decât ușile de dulap. De asemenea, în loc de corpuri de bibliotecă masive, pot fi realizate rafturi cu structură metalică, care este mai subțire, mai fină. Placările cu oglinzi ajută mult în spațiile mici, grație efectului de oglindă pe care-l pot oferi. Deși totul este coerent în zona ansamblului tv pentru arhitecți a fost greu să găsească trei furnizori diferiți pentru ca ceea ce au prevăzut în proiect să poată deveni realitate. Numai pentru această parte a livingului au apelat la trei firme diferite: una de mobilier care a realizat pe comandă corpurile din MDF cu mânere frezate și placarea cu parchet, o altă firmă care să facă partea de metal și o altă firmă pentur placarea cu oglinzi.

Încă din faza de proiect, arhitecții au avut în vedere ca suprafața ferestrei să nu fie acoperită de mobilă.

Încă din faza de proiect, arhitecții au avut în vedere ca suprafața ferestrei să nu fie acoperită de mobilă. Acest lucru conferă mai multă lumină naturală în cameră, dar asigură și accesul pe balcon, ușile fiind late. În rest, mobila aflată de-a lungul traseului de circulație a fost aleasă cât mai grafic posibil – măsuța de cafea și scaunele având suporturi metalice, subțiri, care nu aglomerează spațiul.

Bucătăria a fost deschisă către living și ușor către holul de la intrare. Astfel suprafața de blat a fost mărită și către fereastră, iar către hol a fost configurată mobilă înaltă.

Bucătăria a fost deschisă către living și delimitată către holul de la intrare. Astfel suprafața de blat a fost mărită și către fereastră, iar către hol a fost configurată mobilă înaltă. În locul faianței, arhitecții au prevăzut placare cu sticlă pentru un aspect mai ordonat, curat, dar și în acord cu livingul. Corpurile suspendate sunt deschise la culoare și configurate pânâ în tavan astfel ca fragmentările să nu existe. În partea de jos și în lateral, corpurile de mobilă sunt similare nuanței parchetului pentru a aduce doza de căldură dorită de către proprietari.

Din hol se face accesul către toate încăperile casei.

Din hol se face accesul către toate încăperile locuinței. Încă de la intrarea în apartament, prima zonă care se vede direct este cea a locului de luat masa, ceea ce dă impresia unei case primitoare. Imediat lângă ușa de la intrare a fost configurat un mic cuier cu banchetă. Pentru ca întregul apartament să fie perceput unitar ca ambient, pardoseala este îmbrăcată cu același parchet și în hol și se continuă fără întreruperi în zona de zi.

Spațul holului a fost exploatat pentru amplasarea dulapurilor. În capătul holului este baia, tratată actual în nuanțe neutre, deschise.

Spațiul holului a fost exploatat pentru amplasarea dulapurilor. În capătul holului este baia, tratată actual în nuanțe neutre, deschise și cu un vas de toaletă cu rezervor încastrat Geberit.

Baia este mică și în locul căzii s-a montat o cabină de duș. Pentru ca ambientul să nu se simtă monoton, plăcile ceramice au fost montate pentru a fi create zone cu dungi, care dau impresia de tapet, dar care și accentuează verticala spațiului mic.

Baia este mică și în locul căzii s-a montat o cabină de duș. Pentru ca ambientul să nu se simtă monoton, plăcile ceramice au fost montate pentru a fi create zone cu dungi, care dau impresia de tapet, dar care și accentuează verticala spațiului mic. Mașina de spălat rufe este mascată în mobila de sub lavoar, ca atare aceasta a fost comandată mai înaltă decât în mod obișnuit (la circa 100 cm înălțime).

Dormitorul copilului mic este amenajat cu o canapea alături de pătuțul bebelușului. Astfel, ocazional, camera poate fi folosită și pentru oaspeți, dar totodată canapeaua asigură un loc de dormit unuia dintre părinți când aceștia vor să supravegheze copilul.

Camera copilului mic este amenajat cu o canapea alături de pătuțul bebelușului. Astfel, ocazional, camera poate fi folosită și pentru oaspeți, dar totodată canapeaua asigură un loc de dormit unuia dintre părinți când aceștia vor să supravegheze copilul.

Dormitorul matrimonial este foarte mic,așa că patul a fost poziționat cu tăblia către fereastra, astfel ca în fața lui să poată fi pus un dulap. Lățimea camerei nu permite așezarea patului pe centrul ei pentru că lățimea este mică. Deci a fost compromisul necesar pentru ca patul ales să poată fi accesat din ambele părți.

Dormitorul matrimonial este foarte mic, așa că patul a fost poziționat cu tăblia către fereastra, astfel ca în fața lui să poată fi pus un dulap. Lățimea camerei nu permite așezarea patului pe centrul ei pentru că lățimea este mică. Deci a fost compromisul necesar pentru ca patul ales să poată fi accesat din ambele părți.

Locuința deși părea generoasă s-a dovedit a fi destul de dificil de amenajat din cauza spațiilor mici, dar și a poziție golurilor (uși și ferestre). Abordarea arhitecților a fost una actuală, un strict necesar configurat elegant în zona de zi prin placări lucioasă și piese de mobilă mici cu accente metalice, iar în restul totul redus la nevoi, dar cu o imagine plăcută, de la finisaje la iluminat. Așadar, înainte de achiziționarea unei locuințe, sfatul meu este să deschideți toate ușile și ferestrele la vizionare și să vă închipuiți spațiul ce poate fi mobilat, conform spațiului disponibil între aceste suprafețe.

Locuința, deși părea generoasă, s-a dovedit a fi destul de dificil de amenajat din cauza spațiilor mici, dar și din cauza poziției golurilor (uși și ferestre). Abordarea arhitecților a fost una actuală, un strict necesar configurat elegant în zona de zi prin placări lucioasă și piese de mobilă mici cu accente metalice, iar în restul totul redus la nevoi, dar cu o imagine plăcută, de la finisaje la iluminat. Așadar, înainte de achiziționarea unei locuințe, sfatul meu este să deschideți toate ușile și ferestrele la vizionare și să vă închipuiți spațiul ce poate fi mobilat conform spațiului disponibil între aceste suprafețe, practic de la ferestre și uși către centrul camerelor. Altfel, nu vă rămâne decât să faceți compromisuri cum e și în cazul locuinței de față. Sper să te inspire și pe tine!

Foto: Ossowscy 

 

29 Responses to Apartament actual, de 59 mp, cu trei camere

  1. Matei spune:

    Buna ziua! scaunele de unde sunt cumparate? imi plac foarte mult.

  2. Georgiana spune:

    Bună ziua! Oare aș putea găsi și în Romania scaune la fel ca cele din acest articol?

  3. Turica Craita spune:

    Curat, culori neutre dar ne personalizat pana la asemanarea cu un apartament de hotel.

  4. Victoria spune:

    Buna ziua,
    Imi puteti spune de unde au fist achizitionate scaunele din living? Sau unde pot gasi modele similare,
    Multumesc!

  5. maria spune:

    draga Adela
    te apreciez mult si urmaresc toate postarile tale
    esti un om sufletist in tot ce faci,asa te percep eu..
    te rog sa-mi spui ce sistem de prindere este pentru parchetul cu care este decorat peretele
    amenajez un spatiu,mult spus living(datorita dimensiunilor mici 5,3/3,8)si imi place ideea cu parchet pe perete
    o zi frumoasa si spor in toate!

  6. Ana Maria spune:

    Mă interesează dacă într-o camera,de exemplu cum ar fi living-ul..se pot afla o masă alb lucios și o comodă TV albă?Se pot combina in acest fel,sau se merge pe aceeași „tematică”.M-ai salva enorm cu răspunsul tău ☺️.
    Mulțumesc tare,

  7. Pop Doina spune:

    Buna ziua, imi puteti spune va rog de unde a fost achizitionata masuta de cafea din livibg?

  8. Anton ionela spune:

    Buna,corpul de iluminat din dormitorul părinților de unde a fost achiziționat?Multumesc

  9. Cătălina spune:

    Bună!
    Locuiesc la apartament și tocmai am cumpărat un coltar pentru sufragerie.(nu cred că îi pot spune living).
    Problema este că am ales o culoare care mi -a placut(un gri care bate spre bleu) și nu stiu cu ce culori să il asortez. Deja regret că am ales această culoare , dar în același timp sper să găsesc o soluție.
    Nu prea mă pricep și aș dori o părere.
    Mulțumesc!

    • Adela Parvu spune:

      Merge cu alb, cu gri, cu texturi din lemn deschis, dar merge și cu verde, cu turcoaz, depinde ce atmosferă îți dorești să obții. Gândește-te la o temă pronind de la întrebarea: de ce și-a plăcut culoarea colțarului? La ce te-a dus cu gândul? La mare sau la cer senin? Și mergi mai departe cu tema.

  10. Ogleja Gabriela spune:

    Buna ,m-ar interesa daca într-un spațiu de 22 metri pătrați s-ar putea face o nișă pt dormit și să rămână restul living
    Mentionez că livingul are un peretee de sticlă și în partea in care doresc sa amenajeze un mic spatiu de dormit plus birou are geam .Este pt un student.Multumesc

    • Adela Parvu spune:

      Bună Gabriela! Pe lângă metri pătrați, contează mult forma spațiului și locul golurilor (ferestre, uși). Fără plan și poze e greu să-ți spun.

  11. Anca C. spune:

    Buna Adela,

    In dormitorul matrimonial caloriferul a ramas sub fereastra, in spatele patului?
    Daca da, cum influenteaza acest lucru dispersia caldurii in interiorul camerei in timpul sezonului rece?

    Multumesc anticipat

  12. Elena spune:

    Bună Adela…sunt în amenajarea unei garsoniere de 58m2 și sunt în pana de idei..ma poți ajuta cu idei despre aranjarea garsonierei???multumesc

  13. daniela spune:

    Buna Adela,
    iti citesc cu interes postarile de cand am inceput amenajarea apartamentului nostru de doua camere(sa fie cam 2 ani de atunci:)) ) si acum as vrea sa iti adresez o intrebare in speranta ca ma vei putea indruma…este total gresit daca folosesc in acelasi spatiu bucatarie open space cu living doua tipuri de pal stejar natur,bardolino si nebraska?
    Mobila de bucatarie este din mdf culoarea gri, cu blat si placare perete din stejar natur bardolino,iar acum as vrea ca insula care delimiteaza bucataria de living sa fie din stejar natur nebraska(care l-am folosit si in dormitor)deoarece imi place mai mult ca si textura, aduce mai mult cu lemnul natural,mai ales ca in living as vrea o masa din lemn masiv stejar natur.
    La mobila din living am ales o culoare de gri mai deschis,combinat cu bardolino in zona de mijloc a mobilei,si tot ansamblu din living se continua in zona holului.
    Parchetul este tot stejar,dar care aduce mai mult cu stejar nebraska.
    Multumesc

    • Adela Parvu spune:

      Bună Daniela, nu e neapărat greșit, dar deja ai mult stejar. O să ți se pară prea mult și prea încărcat la final. Eu aș alege blatul alb (chiar cuarț, marmură albă sau compozit) pentru masa insulă, să fie totul mai luminos, dar dacă vrei musai stejar nu aș mai schimba de la Bardolino.

  14. Daniela spune:

    Multumesc Adela,asteptam cu nerabdare mesajul tau si iti multumesc inca o data ca ai reusit sa imi spui parerea ta.
    Daca as alege pentru insula blatul din quartz alb,partea de jos care este fixa,poate sa fie din stejar bardolino? sau tot ansamblu sa fie alb?
    De fapt insula e formata dintr-o parte fixa unde voi ascunde masina de spalat iar blatul se va continua suspendat,sustinut de o sticla pe mijloc,care ar fi un loc de luat masa cu doua scaune. Ideea de a folosi tot stejar a venit din considerente materiale,deoarece initial ma gandisem la mdf combinat cu stejar.
    Te imbratisez cu drag,
    Daniela

  15. Daniela spune:

    Multumesc din suflet.

  16. Angela spune:

    Buna ,
    Te rog sa ma ajuti in urmatoarea problema
    Intr-o bucatarie unde se vrea parchet si urmeaza sa se schimbe si geamul, de ce anume se tine cont ?
    Mobila v-a fi gri, blat inchis la culoare, incorporabile ( chiuveta si plita electrica ) de culoare neagra .
    In acest caz cum aleg parchetul , culoare profil termopan, faianta sau sticla termorezistenta, culoare peteti .
    Am mare nevoie de sfatul tau .
    Multumesc . Raman in asteptarea unui raspuns

    • Adela Parvu spune:

      Bună Angela! Hai să o iau în ordine: 1. Tâmplăria nu se alege în funcție de camere, ci în funcție de fațade, adică de exteriorul casei. Ca atare nu poți avea în fiecare cameră culoare diferită a tâmplăriei pentru că asta ar însemna ca și le exterior să fie diferită. Bineînțeles, dacă ai resurse financiare, poți face tâmplăriei cu fețe duble, adică o culoare la exterioar și alta la interior. 2. Ideea de parchet în bucătărie este aceea de a continua pardoseala similară din alte camere și de pe hol. Acum, dacă vrei parchet (ai gijă să alegi unul rezistente la apă), la nuanțele indicate s-ar potrivi unul cu aspect de stejar auriu, deci o nuanță mai caldăcare să contrabalanseze griul și negrul prezente în bucătărie. Dar poți alege și un parchet alb, dacă vrei mai multă luminozitate. Aici depinde foarte mult ce efect vrei să obții. 3.Dacă bucătăria ți-o dorești mai minimalistă, atunci poți alege sticlă în loc de faianță, iar culoarea ei poate fi similară blatului. Dacă vrei ca bucătăria să fie mai plăcută, mai caldă poți alege faianță de tip textură de lemn între blat și corpurile suspendate, iar dacă ai îndoieli, o poți alege albă. Gândește-te ce vei avea pe blat, și așa îți vei da seama dacă produsele, electrocasnicele mici vor face contrast cu fundalul. Estede preferat ca aceste produse și obiecte să nu iasă în evidență. 4. La nuanța pereților ai mai multe variante: nuanțe calde galben-muștar, crem, ocru sau nuanțe reci: turcoaz, ou de rață ori un gri colorat. Depinde foarte mult de ce atmosferă vrei să obții și care este stilul de amenajare pe care-l urmărești.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *