Noi, românii, atunci când ne facem o casă, ne gândim la bucătăria de vară sau grătarul în curte. Aceste lucruri sunt pe lista dorințelor noastre pentru că ne place să socializăm în jurul mâncării, face parte din cultura noastră. În plus, în bucătăriile de vară, nouă românilor ne place să preparăm bunătățile pentru iarnă, să coacem legume fără a ne face griji în privința mirosurilor, care s-ar simți dacă am fi nevoiți să le preparăm la interiorul casei. Așa s-a întâmplat și în cazul de față pentru o familie dintr-o localitate situată în apropiere de București, care m-a solicitat pentru amenajarea interiorul casei lor. În timpul amenajării m-au rugat să le recomand pe cineva care să le facă o bucătărie de vară, iar primul nume care mi-a venit a fost Ionel Birișu de la Manolo Manufacktura, care are o mare experiență în cuptoare și grătare, în special cele din cadrul teraselor și restaurantelor. Dar hai să-ți spun care au fost pașii în construcția acestei bucătării de vară ca să-ți faci o idee despre cum s-au derulat lucrările și să-ți poți face și tu o planificare dacă vrei ceva similar.
Înainte de ridicarea construcției ce urma să fie bucătăria de vară, proprietarii au stat de vorbă pe îndelete cu Ionel Birișu, care a vrut să afle ceea ce și-ar dori aceștia să aibă în noul spațiu exterior. Pe baza datelor culese, Mihaela Birișu, proiectant și soția lui Ionel a realizat un plan al viitoarei bucătării de vară. Prima schiță cuprindea numărul și tipul funcțiunilor și dotărilor, pe baza căreia Mihaela Birișu a făcut planul de mobilare. Apoi, în funcție de planul de mobilare s-a făcut planul de electrice și cel de sanitare (alimentare cu apă). Având aceste planuri, constructorul a putut calcula dimensiunile viitoarei construcții cu totul și a întocmit la rândul lui un plan ingineresc, astfel încât proprietarii să știe tipul și cantitatea de materiale necesare.
Pe terenul suficient de generos, dar în pantă, proprietarii au ales locul pentru viitoarea bucătărie de vară acolo unde terenul a fost mai plat, dar și cu priveliște către lacul din apropiere. Constructorul casei proprietarilor Laurențiu Irimia de la Repfond Servicii SRL împreună cu echipa sa a ridicat și structura foișorului, arhitectura acestuia fiind inspirată din cea meditareană a casei, concepută de arhitectul Sorin Vișan. Prima dată s-a realizat fundația la o adâncime de 110 cm, mai jos de limita de îngheț, care conform normativelor trebuie să fie de 90 cm atunci când se construiește pe stâlpi și cadre de beton. Structura acoperișului a fost realizată din lemn, iar învelitoarea din țiglă ceramică model Mediteranean Plus Natur de la Tondach.
Construcția structurii bucătăriei de vară a durat circa trei săptămâni la roșu. Apoi, pentru interiorul bucătăriei de vară, Ionel Birișu a construit el atât cuptorul și grătarul din cărămidă refractară, cât și mobilierul zidit, care au mai durat încă patru săptămâni. După aceea s-a trecut la finisare, respectiv placarea cu travertin. O parte din aceste plăcuțe de travertin au fost personalizate, pictate chiar de către Mihaela Birișu. Deci, chiar dacă pare simplu, un spațiu exterior funcțional și frumos amenajat durează până este finalizat, adică circa două luni de zile, având dinainte un plan bine întocmit, iar materialele și dotările deja comandate imedita după faza de proiect.
Cert este că pe timpul construcției bucătăriei de vară, în jurul acesteia s-a curățat terenul, iar amenajarea grădinii s-a făcut numai după ce toate lucrările au fost încheiate.
Așa că dacă îți dorești o bucătărie de vară, acum știi că e bine să ai un proiect, pe baza căruia stabilești dimensiuni și cantități de materiale, dar și că până nu termini lucrările, nu are sens să amenajezi grădina pentru că inevitabil o vei degrada. Bucătăria de vară făcută de către Ionel Birișu a ieșit foarte frumos, iar la final și-a folosit experiența de pizzer ca să testeze cuptoarele și să sărbătorim reușita, de aceea am și făcut această poză la final cu mare bucurie. Sper să te inspire și pe tine acest articol!
Dacă dorești să iei legătura cu cei menționați în articol, ai mai jos datele lor:
Ionel Birișu de la Manolo Manufaktura ai aici date de contact 0739.351.858, contact@manolo-manufaktura.ro, site manolo-manufaktura.ro
Laurențiu Irimia de la Repfond Servicii SRL, firmă de construcții ai aici date de contact 0799.742.544, office@repfond.ro, site repfond.ro
40
Minunată! Să o folosească sănătoși!
Adela mă bucur mult că ai revenit!
Deosebită această bucatarie!
As vrea să știu cât a costat la cheie acest proiect, vă rog!
Proprietarii nu au mai ținut socoteala pentru că totul a fost în paralel cu construcția casei, dar estimez că a costat 15-17 mii de euro la gata.
Mulțumesc mult pentru răspuns.
Cu stima,
Liliana C.
Da … complex proiectul, foarte frumos.
Ar fi interesant de făcut un astfel de proiect integrat intr-o stâncă .
http://www.stanci-design-beton.ro
Superbă, să o foloseasca sănătoși 🌈toată stima și admirația pentru lucrarea executată cu atâta dăruire , răbdare , migală și perfecțiune👍🤗🏡🔝
O lucrare deosebită ! Arată trăznet.
Mulțumesc pentru ca ai revenit, foarte frumos acest proiect și util.
ZILE SENINE
Ce inaltime are foisorul (H la cornisa) multumesc