KIKA
adelaparvu.com
recomandă kika.ro
KIKA
adelaparvu.com despre casa traditionala romaneasca, Foto Dragos Boldea (1)

In Case, Design Interior, Romania Mea

Cea mai frumoasă casă din lume, așa este pentru frații David și Eva această minunăție dinspre Câmpulung

Când viața te poartă înspre locuri frumoase, iar sufletul tău este unul luminos, vei da curs unor proiecte cu adevărat minunate. Soții Petru și Rebeca nu și-au propus să ridice o casă la țară, cu atât mai puțin una tradițională cu acoperiș din stuf, dar când au ajuns într-un sat îmbrățișat de dealuri situat între Mioveni și Câmpulung, au știut că pentru copiii lor David și Eva merită să facă cel mai frumos loc din lume. Și ce superb este! Când am plecat la drum cu fotograful Dragoș Boldea am încercat să-mi închipui cum e să fii în piele celor doi frați care pleacă de la București în fiecare vacanță și în weekenduri către căsuța animalelor, cum le spun ei. Și cum au așteptat mai bine de trei ani de zile ca acest vis să le fie împlinit de către părinți. A fost o întreagă aventură, dar acum când casa e ridicată și mereu plină de oameni dragi, dar mai ales de zâmbetele și râsetele copiilor, e clar că totul a meritat. Dar hai să-ți spun mai multe.

Petru și Rebeca au aflat de la niște prieteni de acest sat frumos și liniștit, mărginit, pe coamele dealurilor, de către pădure. Până să ajungem la ei, mirosul de liliac ne-a umplut habitaclul automobilului, iar printre casele de aici am zărit unele vechi, înalte, așa cum se fîcea odată. Inițial, cei doi soți achiziționaseră un alt teren în acest loc, dar ulterior l-au cunoscut pe nea Vasile. Singur, dar proprietar al unor terenuri vaste, nea Vasile nu voia să vândă oricui și oricum. Dacă tot era să vândă, atunci ar fi făcut-o pentru oameni deosebiți, căci livada veche și pădurea din deal erau prea importante emoțional pentru el ca să le înstrăineze doar pentru bani. Cunoscându-i pe cei doi soți și-a dat seama că acolo, mai sus de casa lui, nu vor fi doar niște vecini veniți de la București, ci viitori lui prieteni. Și așa este. Acum nici măcar nu au gard între ei, iar nea Vasile a fost alături de tânăra familie și pe parcursul ridicării casei.

Petru este art director într-o agenție de publicitate și avea mulți prieteni din zona arhitecturii și designeului interior. Ca orice profesionist știa că un specialist l-ar putea ajuta să dea contur căsuței de poveste pe care și-o dorea pentru copiii lui. A apelat la arhitectul Cosmin Gurău (telefon 0722.441.483), căruia i-a povestit cum vrea căsuța, una muntenească, dar cu acoperiș de stuf și neapărat cu animăluțe pe acoperișul casei, după cum visau copii lor. Arhitectul a făcut o primă schiță, cu o casă în pantă, care la primul nivelul are beciul, deasupra acestuia terasa acoperită, apoi la al doilea nivel bucătăria, camera de zi și o baie, iar la mansardă patru dormitoare și o baie. Practic, arhitectul a reinterpretat arhitectura tradițională din zona Munteniei.

adelaparvu.com despre casa traditionala romaneasca reinterpretata, Foto Dragos Boldea (83)

Prima schiță a casei, după care s-a făcut ulterior proiectul mai elaborat.

Față de prima schiță modificările sunt mici, dar importante și anume la nivelul acoperișului. Acesta s-a dorit din stuf și cu o volumetrie mai organică, cu lucarne ale căror ferestre să fie semicirculare, pe rotund, să fie o casă cu cât mai puține colțuri. De ce? Petru spune că toate colțurile unei casei sunt mofturi, unele contemporane. Pretenția de-a fi înconurați de pereți drepți este după el ceva prea formal pentru că nimic în natură nu e perfect geometric, totul este ondulat, răsucit, moale, blând. În momentul în care îți dorești ceva perfect drept, mai ales în zonele muchiilor pereților, deja îți impui voița ca om și te detașezi de natură. Ori ei își doreau aici un colț de rai pentru familia lor și mai ales un loc unde cei mici să nu crească cu pretenții, ci să se bucure de tot ceea ce este frumos, natural și tradițional.

Casa a fost ridicată din zidărie clasică, obișnuită, iar lemnul a venit în completare pentru acoperișul mansardat, la fel ca și terasele. Lupta lui Petru pentru materializarea proiectului a fost în privința găsirii meșterilor pricepuți care să facă cu tehnici actuale lucrurile tradiționale de altădată. Și a fost greu, începând de la tâmplăria din lemn (meșter Baicu Nicolae 0740.087.070), care pentru ferestre este una cu geamuri duble ca pe vremuri și până la ridicarea cuptorului din curte cu alură organică. Petru mi-a povestit cum pentru figurinele de pe casă, adică cocoșul, porcul înaripat și gâsca, a apelat la un sculptor local și pentru că treaba mergea destul de încet a aflat de un alt tâmplar, așa că l-a chemat și pe acela ca să termine în timpul pe care și-l propusese. Dacă primul a stat la cioplitul capului cocoșului jumătate de zi, al doilea a venit cu drujba și în câteva minute a dat contur celorlalte două figurine, lăsându-l cu gura căscată pe primul meșter care n-a putut zice decât atât: M-a umilit!. Apoi, după meșteri s-a luptat cu mentalitățiile acestora, căci da ei vroiau toate colțurile drepte, nu înțelegeau de ce ferestre cu arcadă, de ce lemn nelăcuit pentru terasa acoperișului, de ce cărămidă pentru treptele de acces și de ce în general altfel decât de obicei.

Pentru acoperișul cu stuf a fost imposibil să găsească pe cineva în zonă și lui Petru i-a fost clar că meșterii care o să i-l facă se găsesc doar în Deltă. Și i-a găsit, echipa domnului Nicu (telefon 0742.346.144) a făcut totul. Dar Petru tot nu se aștepta ca după ce a dat cu greu de meșteri să mai întâmpine probleme, cum a fost cu cele două tiruri care nu au putut urca dealul pentru că erau prea ușoare cu stuful încărcat până la refuz sau că din cei 7000 lei pentru stuf, 3000 să fie doar transportul acestuia. Apoi cu soba și cuptorul din curte altă poveste.

Pentru sobă aveau nevoie de cineva repede, căci urma să fie monată dușumeaua din lemn în jurul acesteia. Attila Koloszi, meșterul la care apelaseră inițial nu a putut veni, însă a recomandat alți doi de la atelierele Amrita care au ridicat soba de la interior așa cum au visat Petru și Rebeca, cu două locuri de stat în lateral pentru copii lor. Și ce mândrețe de sobă! Una care este și voluminoasă, dar care asigură căldură din plin, căci pe timpul iernii de cele mai multe ori nu e necesară deschiderea caloriferelor de la etaj (casa este încălzită cu calorifere, iar apa din acestea ajunge la temperatură optimă cu ajutorul unei centrale termice pe lemne). Cuptorul din curte arăta impecabil când după ce a fost ridicat, dar ulterior, după folosire, o parte din tencuială a căzut, iar acum meșterii trebuie să revină ca să-i facă una rezistentă. Dar important este faptul că acest cuptor este funcțional. Când e vreme bună numai aici se prepară alimentele, căci au un gust cu totul deosebit.

La interior casa are strictul necesar și Petru spune că nu se grăbește. Cel mai important lucru a fost ridicarea și finisarea ei, iar de-acum încolo vor personaliza fiecare cameră în parte conform dispoziției și timpului lor. Ușile dormitoarelor sunt vopsite în albastru, iar ele urmează a fi pictate, așa cum au fost și băncile din jurul meselor din living. Canapeaua și fotoliile au fost achiziționate la mâna a doua, dar cu tapițeria refăcută, căci aveau designul cu lemn care se potrivea aici. Dulapul cu vitrină din living este tot la mâna a doua, dar el va fi vopsit alb. Dormitoarele au paturi și pe lângă ele canapele mici, iar David, spune despre camera lui că e cea mai frumoasă pentru că are și un spațiu secret unde ajungi pe o scară interioară. O baie la etaj și una la parter sunt suficiente, iar bucătăria este față-n față cu intrarea în casă, o bucătărie mică, dar dichisită al cărei mobilier a fost achiziționat de la Ikea. De la ferestre ei se vede înspre cuptorul din curte și locul de joacă al copiilor.

Dar ceea ce face casa cu adevărat specială este și zona, peisajele superbe pe care le poți admira de pe terasa generoasă unde se află locul de masă preferat al familiei. Casa asta este perfectă în locul acesta! De pe terasă nu-ți hrănești doar trupul, când ți se pun bucate pe masă, ci și sufletul, căci capeți un soi de tihnă când te uiți în zare, o pace interioară greu de descris. Deși au televizor pentru zilele mohorâte (care urmează a fi ascuns într-un dualp), cei doi copii nu au treabă cu el. Nici cu tableta. Le place să cutreiere curtea și livada sau să privească de pe terasă cu binoculul la animelele lăsate libere la păscut ori să observe păsările. Eva a primit ca și jucărie o mătură pentru că-și dorea să curețe și ea aleea din fața casei, iar lui David îi place să se cațere în pomi. Am aflat că la școală a avut de făcut o macheta a unei case și el a adăugat pe acoperișul acesteia un cocoș roșu, lucru pentru care învățătoarea l-a întrebat unde a mai văzut el casă cu cocoș roșu pe acoperiș, iar copilul a răspuns foarte natural: La mine acasă! Da, pentru David și Eva aici este cea mai frumoasă casă din lume și îi cred pe cuvânt! Sper să te inspire și pe tine!

adelaparvu.com despre casa traditionala romaneasca reinterpretata, Foto Dragos Boldea (82)
Alături de David și Eva, unii dintre cei mai fericiți copii pe care i-am cunoscut vreodată!

adelaparvu.com despre casa traditionala romaneasca reinterpretata, Foto Dragos Boldea (99)

adelaparvu.com despre casa traditionala romaneasca reinterpretata, Foto Dragos Boldea (98)

adelaparvu.com despre casa traditionala romaneasca reinterpretata, Foto Dragos Boldea (88)

adelaparvu.com despre casa traditionala romaneasca reinterpretata, Foto Dragos Boldea (89)

adelaparvu.com despre casa traditionala romaneasca reinterpretata, Foto Dragos Boldea (90)

adelaparvu.com despre casa traditionala romaneasca reinterpretata, Foto Dragos Boldea (91)

adelaparvu.com despre casa traditionala romaneasca reinterpretata, Foto Dragos Boldea (8)

adelaparvu.com despre casa traditionala romaneasca reinterpretata, Foto Dragos Boldea (12)

adelaparvu.com despre casa traditionala romaneasca reinterpretata, Foto Dragos Boldea (10)

adelaparvu.com despre casa traditionala romaneasca reinterpretata, Foto Dragos Boldea (13)

adelaparvu.com despre casa traditionala romaneasca reinterpretata, Foto Dragos Boldea (14)

adelaparvu.com despre casa traditionala romaneasca reinterpretata, Foto Dragos Boldea (18)

adelaparvu.com despre casa traditionala romaneasca reinterpretata, Foto Dragos Boldea (17)

adelaparvu.com despre casa traditionala romaneasca reinterpretata, Foto Dragos Boldea (16)

adelaparvu.com despre casa traditionala romaneasca reinterpretata, Foto Dragos Boldea (19)

adelaparvu.com despre casa traditionala romaneasca reinterpretata, Foto Dragos Boldea (15)

adelaparvu.com despre casa traditionala romaneasca reinterpretata, Foto Dragos Boldea (20)

adelaparvu.com despre casa traditionala romaneasca reinterpretata, Foto Dragos Boldea (21)
adelaparvu.com despre casa traditionala romaneasca reinterpretata, Foto Dragos Boldea (84)

adelaparvu.com despre casa traditionala romaneasca reinterpretata, Foto Dragos Boldea (33)

adelaparvu.com despre casa traditionala romaneasca reinterpretata, Foto Dragos Boldea (34)

adelaparvu.com despre casa traditionala romaneasca reinterpretata, Foto Dragos Boldea (26)

adelaparvu.com despre casa traditionala romaneasca reinterpretata, Foto Dragos Boldea (3)

adelaparvu.com despre casa traditionala romaneasca reinterpretata, Foto Dragos Boldea (69)

adelaparvu.com despre casa traditionala romaneasca reinterpretata, Foto Dragos Boldea (1)

adelaparvu.com despre casa traditionala romaneasca reinterpretata, Foto Dragos Boldea (23)

adelaparvu.com despre casa traditionala romaneasca reinterpretata, Foto Dragos Boldea (24)

adelaparvu.com despre casa traditionala romaneasca reinterpretata, Foto Dragos Boldea (27)

adelaparvu.com despre casa traditionala romaneasca reinterpretata, Foto Dragos Boldea (29)

adelaparvu.com despre casa traditionala romaneasca reinterpretata, Foto Dragos Boldea (28)

adelaparvu.com despre casa traditionala romaneasca reinterpretata, Foto Dragos Boldea (42)

adelaparvu.com despre casa traditionala romaneasca reinterpretata, Foto Dragos Boldea (41)

adelaparvu.com despre casa traditionala romaneasca reinterpretata, Foto Dragos Boldea (40)

adelaparvu.com despre casa traditionala romaneasca reinterpretata, Foto Dragos Boldea (39)

adelaparvu.com despre casa traditionala romaneasca reinterpretata, Foto Dragos Boldea (38)

adelaparvu.com despre casa traditionala romaneasca reinterpretata, Foto Dragos Boldea (43)

adelaparvu.com despre casa traditionala romaneasca reinterpretata, Foto Dragos Boldea (46)

adelaparvu.com despre casa traditionala romaneasca reinterpretata, Foto Dragos Boldea (48)

adelaparvu.com despre casa traditionala romaneasca reinterpretata, Foto Dragos Boldea (77)

adelaparvu.com despre casa traditionala romaneasca reinterpretata, Foto Dragos Boldea (4)

adelaparvu.com despre casa traditionala romaneasca reinterpretata, Foto Dragos Boldea (45)

adelaparvu.com despre casa traditionala romaneasca reinterpretata, Foto Dragos Boldea (47)

adelaparvu.com despre casa traditionala romaneasca reinterpretata, Foto Dragos Boldea (49)

adelaparvu.com despre casa traditionala romaneasca reinterpretata, Foto Dragos Boldea (44)

adelaparvu.com despre casa traditionala romaneasca reinterpretata, Foto Dragos Boldea (7)

adelaparvu.com despre casa traditionala romaneasca reinterpretata, Foto Dragos Boldea (6)

adelaparvu.com despre casa traditionala romaneasca reinterpretata, Foto Dragos Boldea (75)

adelaparvu.com despre casa traditionala romaneasca reinterpretata, Foto Dragos Boldea (74)

adelaparvu.com despre casa traditionala romaneasca reinterpretata, Foto Dragos Boldea (5)

adelaparvu.com despre casa traditionala romaneasca reinterpretata, Foto Dragos Boldea (51)

adelaparvu.com despre casa traditionala romaneasca reinterpretata, Foto Dragos Boldea (50)

adelaparvu.com despre casa traditionala romaneasca reinterpretata, Foto Dragos Boldea (52)

adelaparvu.com despre casa traditionala romaneasca reinterpretata, Foto Dragos Boldea (53)

adelaparvu.com despre casa traditionala romaneasca reinterpretata, Foto Dragos Boldea (64)

adelaparvu.com despre casa traditionala romaneasca reinterpretata, Foto Dragos Boldea (65)

adelaparvu.com despre casa traditionala romaneasca reinterpretata, Foto Dragos Boldea (66)

adelaparvu.com despre casa traditionala romaneasca reinterpretata, Foto Dragos Boldea (56)

adelaparvu.com despre casa traditionala romaneasca reinterpretata, Foto Dragos Boldea (57)

adelaparvu.com despre casa traditionala romaneasca reinterpretata, Foto Dragos Boldea (62)

adelaparvu.com despre casa traditionala romaneasca reinterpretata, Foto Dragos Boldea (58)

adelaparvu.com despre casa traditionala romaneasca reinterpretata, Foto Dragos Boldea (59)

adelaparvu.com despre casa traditionala romaneasca reinterpretata, Foto Dragos Boldea (60)

adelaparvu.com despre casa traditionala romaneasca reinterpretata, Foto Dragos Boldea (61)

adelaparvu.com despre casa traditionala romaneasca reinterpretata, Foto Dragos Boldea (63)

adelaparvu.com despre casa traditionala romaneasca reinterpretata, Foto Dragos Boldea (54)

adelaparvu.com despre casa traditionala romaneasca reinterpretata, Foto Dragos Boldea (55)

adelaparvu.com despre casa traditionala romaneasca reinterpretata, Foto Dragos Boldea (68)

adelaparvu.com despre casa traditionala romaneasca reinterpretata, Foto Dragos Boldea (67)

adelaparvu.com despre casa traditionala romaneasca reinterpretata, Foto Dragos Boldea (70)

adelaparvu.com despre casa traditionala romaneasca reinterpretata, Foto Dragos Boldea (71)

adelaparvu.com despre casa traditionala romaneasca reinterpretata, Foto Dragos Boldea (36)

adelaparvu.com despre casa traditionala romaneasca reinterpretata, Foto Dragos Boldea (31)

adelaparvu.com despre casa traditionala romaneasca reinterpretata, Foto Dragos Boldea (2)

adelaparvu.com despre casa traditionala romaneasca reinterpretata, Foto Dragos Boldea (32)

adelaparvu.com despre casa traditionala romaneasca reinterpretata, Foto Dragos Boldea (80)

adelaparvu.com despre casa traditionala romaneasca reinterpretata, Foto Dragos Boldea (35)

adelaparvu.com despre casa traditionala romaneasca reinterpretata, Foto Dragos Boldea (94)

adelaparvu.com despre casa traditionala romaneasca reinterpretata, Foto Dragos Boldea (95)

adelaparvu.com despre casa traditionala romaneasca reinterpretata, Foto Dragos Boldea (96)

adelaparvu.com despre casa traditionala romaneasca reinterpretata, Foto Dragos Boldea (92)

adelaparvu.com despre casa traditionala romaneasca reinterpretata, Foto Dragos Boldea (11)
Foto: Dragoș Boldea/ arhiva familiei

47 Responses to Cea mai frumoasă casă din lume, așa este pentru frații David și Eva această minunăție dinspre Câmpulung

  1. Teodora spune:

    De vis!

  2. Laszlo Zsolt spune:

    Adela, iti multumesc pentru acest articol si pentru fotografii. De obicei construim sobele si semineele in faza de constructie a casei si din cauza distantei, lipsei de timp foarte rar avem ocazia sa putem vedea instalatiile de incalzire in casa terminata, frumos amenajata. In momentul terminarii acestei sobe in casa nu era parchet, conditiile nu erau optime pentru a face fotografii. Sunt foarte bucuros ca am avut ocazia sa vad aceasta soba in casa terminata – de aceea iti multumesc pentru acest articol.

  3. Maria spune:

    Minunata .Si casa ,si livada,si privelistea!

  4. Emma spune:

    casa mea ideala..vise!

  5. larisa spune:

    Intradevar o casa deosebit de frumoasa! Felicitari!!!!!

  6. Ramona spune:

    Sperb! O binecuvantare de la bunul Dumnezeu sa poti locui in asemenea loc…

  7. Ramona Roman spune:

    Foarte furmos, de vis, aceste imagini trezeste in noi amintiri din copilaria la bunici 🙂

  8. Dragomir Sorin spune:

    Ca de obicei – sau asa cum ne-am obisnuit urmarind serialul tau despre diversele tipuri de case construite de romani, avem parte de surprize. Dincolo de tot ce degaja – sentimental, un asemenea proiect, surpriza cea mai placuta vine cu etalarea rezultatului final al imbinarii conventionalului cu neconventionalul. In acest caz, stilul general al constructiei, combinat cu formele rotunde la exterior si solutiile deosebit de practice si „calde” pentru ochi (si nu numai) folosite la interior. Este, in opinia mea cel mai reusit exemplu al stilurilor tipice romanesti, aduse laolalte. Felicitari celor ce au gindit designul, constructorilor, artistilor si mesterilor. Sanatate si viata lunga si linistita proprietarilor. Si – nu in ultimul rind MULTUMESC Adela pentru ca ai reusit sa bucuri ochii multor romani cu imaginile culese – o casa si locuri superbe !

    • Adela Parvu spune:

      Ma bucur daca ti-a placut si te-a inspirat Sorin! Si pentru mine e o adevarata bucurie sa fiu primita in astfel de case si mai ales sa fiu lasata sa scriu articole despre ele.

  9. Bogdan spune:

    Si totusi, in ce sat este? Multumesc

  10. baban oana spune:

    frumoasa?!!!???!! superba…dar cati bani???????????? ohoooooo ,nici nu va imaginati cati bani,foarte multi…mai ales acoperisul ala superb……….cine munceste cinstit pentru bani,e foarte greu,imens de greu,iti sacrifici zilele,noptile,viata de familie,tot..VIATA ! efrumos,cui nu i-ar place? dar……………..

  11. oliv_ana spune:

    Este o casa foarte frumoasa!

  12. Maria spune:

    extraordinary arata! felicitari! cam cat a costat aproximativ toata povestea?

  13. Cristina spune:

    Superba casa. Imi place foarte mult. Bravo proprietarilor si copiii par foarte multumiti.

  14. Ana spune:

    Adela, cat i-a costat sa ridice aceasta casa? Niste costuri, ca medie, ne-ar ajuta. Multumesc.

  15. Răzvan spune:

    Superb. Ne puteți ajuta și cu un nr de contact al arhitectului Cosmin Gurău?

  16. Irina Anghel spune:

    O casă în care cântă Cocoşul (şi la propriu, şi ca laitmotiv) şi Porcul zboară, să îndeplinească vise. (Am şi eu un porc ceramic cu aripi, tot roşu — suedez parcă mi-au zis importatorii, — de la Crăciunul trecut şi uite, o să îl pun la treabă!) Felicitări tuturor celor implicaţi; dacă va arăta întregul concept precum bucătăria, va fi fantastic!

  17. Moraru spune:

    frumosa, frumosa, foarte frumoasa, dar a si costat o avere. Sa va bucurati cu totii de ea.

  18. Criador spune:

    ce casa minunata! arhitectura cu inspiratie romaneasca….superb

  19. E minunata…si mai ales unde este locatia….e adevarat rai…….tare mult as vrea sa locuiesc acolo…..

  20. sorinapetre spune:

    minunat, putin spus…
    si eu caut o asemenea casuta, cine stie pe viitor …
    multumesc mult,

  21. SERGIU SI DELICIA BASA . - TARGU JIU - GORJ . spune:

    Felictari mesterilor , felicitari proprietarilor . Putem campa in livada de pomi ? Glumesc !

  22. Bianca spune:

    Mi-a venit o idee grozavă văzând imaginile.Am si eu un pod asemănător cu livingul acestei case si as putea sa mai lucrez un pic.Imi fac împreună cu soțul meu multe din amenajări iar ideile tale Adela imi sunt de mare folos.Sper ca toți cei care te urmăresc sa fie inspirați de ce le oferi!

  23. Flavius spune:

    Alice in tara minunilor e putin spus. Frumos, magnific, de vis. Cand ziceam ca putem face lucruri mai frumoase decat arabii cu dubaiu” lor cred ca aveam dreptate. Poate au aia mai mult lux dar frumusetea acestei case bate luxul lor la orice ora. Tot respectul pentru meseriasii care au construit aceasta casa

  24. Doina spune:

    O frumusete de casuta, sa o stapinasca sanatosi si sa se bucure ce ea !

  25. Elena Bunoiu spune:

    Casa de vis: modern si traditional, casa unde iti gasesti linistea, in aceasta lume agitata si nervoasa! Felicitari proprietarilor, arhitectului dar si tuturor constructorilor competenti (mai rara competenta acum)!

  26. Cristi spune:

    Nu pot decat sa ma mandresc ca am un asemenea prieten si anume arhitectul acestei superbe case Cosmin Gurau.

  27. ILEANA spune:

    Care-i parerea mea? Nu am cuvinte. Ori de cate ori sunt putin obosita intru pe postarile tale Adela, ptr. mine ele unt un antidot. De acum inainte antidotul meu va fi aceasta superba „casuta”. Sa o stapaneasca sanatosi, sa le aduca numai bucurii stapanilor si de ce nu, si prietenilor care au contribuit la realizarea ei. Felicitari Adela ptr. frumoasa ta activitate, te urmaresc cu mult drag. Sa auzim numai de bine. Abia astept urmatoarele postari, sunt convinsa ca ne pregatesti ceva deosebit acum de Sfintele Pasti.

  28. Nicoleta spune:

    Superba, de vis! Nu stiam ca se afla in frumosul meu sat natal.

  29. PAVEL MIHAELA spune:

    O ZONA FOARTE FRUMOASA .

  30. Frumoase articole, frumoase imagini, superbe surse de inspiratie. Multumim mai ales pt datele mesterilor, atat de greu de gasit altfel.
    Despre stufarul Nicu ce spun beneficiarii? De incredere? De calitate? L-as aduce la o casa in Vestul cel mai vest al tarii, dar sunt putin „indoita”.
    Poate primesc un raspuns. Multumesc

  31. Alina spune:

    Buna Adela 🙂
    E o placere sa-ti urmaresc postarile iar casa aceasta este minunata ; as avea o intrebare: ai idee ce lemn au folosit la terasa ( cerdac)? Multumesc frumos :*
    O seara minunata iti doresc!

  32. […] cu doi copii, care au păstrat în memoria scriitorului cât mai multe din elementele inițiale, cum ar fi șemineul, și au denumit camerele cu titluri de romane și personajele care l-au făcut celebru. Dar dincolo […]

  33. Andreea spune:

    … si totusi, de ce stuf intr -o zona unde acesta nu este de-al locului si poate nu este eficient in conditiile acelea de clima? Si mie imi plac acoperisurile din stuf dar nu cred ca se incadreaza oriunde si nu isi fac treaba oriunde. Dincolo de asta, frumoasa casa!

  34. Elena Balaianu spune:

    Dar știu că le lasă copiilor o moștenire pe care ei nici n-o bănuiesc acum… Da, nu e ieftină, dar a meritat fiecare bănuț. Este pur și simplu superbă! Uite, pentru asta poate ar trebui făcut rost de bani de la UE. Sunt incredibil de multe astfel de case în țară, care chiar merită recondiționate la un astfel de nivel!

  35. Camelia spune:

    Buna ziua. Stiti cumva unde pot gasi blatul de lemn pt lavoarul din baie?
    Multumesc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *