Spațiile mici pun cele mai multe probleme pentru că oamenii își doresc toate funcțiunile prezente ca într-o locuință obișnuită. Dar cum să faci ca într-o cameră a unei garsoniere să combini totul pentru a arăta și bine și a fi funcțional? Desigur, nu ai cum să faci totul separat, iar compromisurile sunt inerente, dar poți ajunge la o locuință mică, compactă și coerentă vizual unde să ai spații de depozitare, lumină naturală și funcțiunile dorite, dar poate altfel decât ți le-ai imaginat. Și ca să vezi exact despre ce vorbesc am ales să-ți prezint azi o garsonieră din Sao Paolo cu suprafața totală de 38 de metri pătrați, în care este inclus și balconul, o locuință mică gândită de cei de la biroul Doob Arquitetura astfel ca totul să fie cât mai fluid și luminos cu putință. Dar hai să afli și ce compromisuri au fost necesare pentru această imagine finală.
De la intrarea în garsonieră prima zona care se vede este cea a locului de luat masa, iar față-n față cu ușa de la intrare este cea a băii, singura încăpere separată. O oglindă, așezată strategic pe laterala care formează ansamblul de depozitare, dă impresia de mai mult spațiu și mai multă lumină.
Frigiderul aflat la granița dintre zona de intrare și camera garsonierei este încadrat în mobilier pentru a nu fi direct vizibil odată ce se accede în garsonieră. Compromisul făcut pentru acest spațiu? Lipsa unui cuier la intrarea în locuință, dar spațiul de depozitare din cameră este organizat și pentru acest lucru. Un alt compromis a fost separarea locului de lavoar din baie față de duș și vasul de toaletă. Practic, lavoarul cu oglindă se află imediat după zona locului de luat masa. O soluție atipică, dar interesantă. La nevoie, sub blatul lavoarului poate fi instalată mașina de spălat rufe, un model slim, desigur.
După cum se poate observa, zona de lavoar este mascată de o etajeră fixă cu nișe în prelungirea căreia se află masa cu scaunele de tip bar. Imediar după lavoar este ușa de intrare în baie, care include doar vasul de wc și un duș minimal.
Camera are un generos ansamblu de depozitare configurat până în tavan pentru a fi cât mai camuflat, să pară ca o placare de perete. Spațiul fiind mic, ușile dulapului sunt mai înguste pentru a putea fi mai ușor manevrate. În zona de circulație către balcon, pe stânga este situată bucătăria, pe drepta canapeaua, dar important este că în fața bucătăriei există un culoar liber.
Bucătăria este configurată pe o singură latură, iar corpurile inferioare sunt suspendate pentru a lăsa la vedere mai mult din pardoseală. Este un truc care dă impresia de spațiul mai generos. De asemenea, mobilierul bucătăriei realizat cu fronturi (uși și sertare) din MDF are sisteme push, deci fără mânere pe suprafața mobilierului pentru ca imaginea acestuia să fie cât mai curată și ordonată.
În loc de faianță, la bucătărie s-a folosit o placare din PAL pe care au fost montate corpurile suspendate, dar unde este și locul televizorul suspendat. Plita este una cu inducție, iar compromisul făcut aici a fost să nu se mai monteze o hotă, ci dotări minimale pentru gătit, mai exact pentru încălcit mâncarea – plită și cuptorul cu micorunde, dar e adevărat că pe balcon există un al doilea loc de gătit.
Televizorul este suspendat mai departe de zona de lucru din bucătărie, dar în așa fel încât să fie vizibil din toată camera.
Locul de pat? Imediat după canapea. În acest mod și locul de odihnă beneficiază de lumină naturală din plin, dar evident că pentru o astfel de configurație cei care locuiesc aici trebuie să fie atenți în privința ordinii, astfel ca patul să fie mereu aranjat. Întreaga încăpere are pardoseala din gresie. Un covor amplu marchează aria destinată livingului și dormitorului și oferă mai multă căldură și confort.
Balconul a fost păstrat ca și spațiu separat față de cameră pentru că poate fi folosit și pe post de chicinetă, astfel ca la interiorul camerei să nu se gătească, ci mai mult să se încălzească mâncarea și să se prepare băuturile calde, dar și cu rol de spălătorie, dar se dorește.
Deși nu este la vedere, chicineta de pe balcon este mascată după uși de dulap simple, albe pentru a fi cât mai camuflate. În balcon a fost folosită pentru pardoseală aceeași gresie ca și la interior pentru a da senzația de prelungire a spațiului. Balconul este închis cu panouri de sticlă culisante, deci la nevoie se poate deschide către exterior.
Chicineta de pe balcon este gândită a avea două zone minimale: chiuvetă și loc pentru plită. Deocamdată nu s-a montat plita, dar ea poate fi una electrică, existând priză în zonă sau alimentată cu butelie, locul pentru aceasta fiind deja prevăzut sub blat. După necesități, locul poate fi folosit pentru mașina de spălat rufe. În orice caz, ambele variante sunt deschise, iar prezența zonei de apă este importantă indiferent de opțiunea proprietarilor. Ideea este interesantă, mai ales că oferă flexibilitate în funcție de stilul de viață al proprietarilor. O locuință mică, dar ingenios organizată pentru a grupa într-un spațiu mic toate funcțiuniile prezente într-un apartament. Sper să te inspire și pe tine!
Foto: Rafael Renzo
25
superb, felicitari !
Buna Adela! Imi place mult ideea de „camuflare” a aparatului de aer conditionat (unitatea exterioara). Poti te rog sa imi spui de unde se poate achizitiona un astfel de grilaj cu polita? Multumesc mult! Elena
Bună Elena! Se poate face numai pe comandă la o firmă specializată în confecții metalice.
Buna din nou, ai putea sa imi recomanzi si firma? Mersi mult.
Buna ziua!Foarte frumos!M-ar interesa si pe mine sitemul de suspendare a bucatariei.Imi puteti spune, va rog, unde l-as putea gasi?Multumesc!