De fiecare dată când dau peste o căsuță ca aceasta, aflată undeva într-o zonă rurală, mă întreb de ce s-or chinui atâția oameni la pensie să locuiască în oraș, când ar putea să valorifice ceea ce au și să-și găsească liniștea într-un loc mai pitoresc și mai benefic pentru sănătatea lor. Și da, nu ai nevoie de multe lucruri ca să te bucuri de viață, dar ai nevoie să știi că n-ai îmbătrânit degeaba. Cuplul de care-ți spun azi, s-a gândit să le ofere celor cinci nepoți pe care-i au un loc ca la bunici, așa cum au avut și ei odinioară, să poată evada în natură, dar având o căsuța unde totul să vorbească despre familie. Și căsuța asta cu o vechime incredibilă, ridicată undeva la 1714 în Norvegia, a suferit de-a lungul timpului transfomări, ba chiar a supraviețuit unui incendiu, însă zidurile ei din lemn de pin vechi au rămas în picioare, iar interiorul ascunde acum adevărate comori.
Îmi plac casele din lemn și îmi plac casele modeste pentru că au o căldură inegalabilă cu orice se face mai nou. Iar lemnul este ceva viu, lucrează în timp, te face conștient că totul e în perpetuă schimbare și transformare. Este o iluzie să crezi că dacă torni ceva din beton va ține o veșnicie. Nu, totul se năruie până la urmă dacă e lăsat de izbeliște, dar o casă din lemn te provoacă la activitate. Trebuie să o îngrijești, să o dichisești, să o locuiești, să-i dai viață. E ca și cum ai respecta nu neapărat clădirea, cât copacii aceia falnici din care a fost ridicată. Tom și Berit Santtu au moștenit căsuța aceasta de la părinții lui, care o dețin din 1918. Deși a trecut printr-un incediu, zidurile ei vechi au supraviețuit, dar a fost un motiv serios pentru reamenajare și restaurare. Tom a lucrat ca și scenograf la teatru și și-a folosit această experiență la pensie pentru a crea mici obiecte din lemn, de la cutii pentru bijuterii la mic mobilier. Nu s-a gândit însă niciodată că va recondiționa de unul singur căsuța moștenită de la ai lui, dar pensionar fiind s-a gândit la nepoți.
Pe lângă recondiționarea casei, începută în 1999 și care a durat zece ani de zile, a făcut și o modernizare a ei pentru a introduce dotări, electricitate, apă curentă. Mai mult, a mai ridicat o anexă cu funcțiunea de saună, ceva specific locului. Dar la casă cu ajutorul vecinilor a reparat acoperișul cu plante, singur a clădit șemineul din roci de granit și tot singur a montat podelele. Da, i-au trebuit mulți ani, dar la final are satisfacția că a contribuit cu ceva palpabil la căsuța lor pe care le-o va lăsa copiilor și nepoților. În locul vechii canoe a ales o barcă mai modernă ca să fie mai sigură pentur nepoți și tot pentru ei a amenajat dormitorul cu paturi etajate, ca să aibă fiecare locul său când ajunge la bunici.
Însă mi-a plăcut foarte mult interiorul casei, căci el chiar transmite o poveste prin toate crăpăturile bârnelor de lemn, prin mobila rustică păstrată cu grijă și prin obiecte manufacturate chiar de către Tom, cum ar băncile din sufragerie, patul din dormitorul lor și alte mici piese de prin casă. Chiar și șemineul, căruia i-a fost păstrat locul inițial, are un șarm aparte, căci a fost reconstruit ca pe vremuri ca vatră, loc unde poți pune un ceai la încălzit. Pe pereții din living sunt în loc de tablouri uși de dulap pictate, unele salvate, iar câteva piese cum ar fi măsuța din fața canapelei și candelabrul de deasupra mesei sunt realizate de un artizan suedez. Dar desigur sunt și fotografii înrămate cu membrii familiei, iar multe dintre covoare și preșurile din casă sunt țesuțe manual.
Mi-au plăcut și culorile folosite, căci în unele părți ale casei albastrul și verdele îmbracă lemnul, aducând la interior o parte din nuanțe omniprezente ale naturii care poate fi admirată în jurul casei. De altfel plimbările lungi și excursiile în zonă sunt principala evadare pentru cei doi pensionari, iar când vin nepoții alături de ei merg și observă păsările și animalele din regiune. Apoi se întorc acasă unde bunica Berit le prepară ceva bun de mâncare, iar bunicul le povestește din experiența sa de scenograf. Este incredibil ce stare de bine poate să transmită această casă și cum rusticul, indiferent de țară, reușește să ne cucerească inimile și să ne transpună în propriile noastre amintiri legate de bunicii noștri. Sunt doar 50 de metri pătrați la interiorul acestei căsuțe, dar ei ascund povești care vor dăinui peste timp și mai ales în vor fi mereu în sufletele celor care i-au călcat pragul. Sper să te inspire și pe tine povetea ei!
Casa veche a fost îmbrăcată la exterior cu noi lambriuri de lemn pentru a proteja bârnele vechi care se văd la interior. Sauna este construită într-o anexă, o construcție din piatră, chiar la intrarea în curte.
superb
Intr-adevar, superb!
Hai sa-ti spun parerea mea, locuitul la tara dupa 65-70 ani in Romania este doar o poveste frumoasa. Sa zicem ca ai o casa pe care ti-ai amenajat-o cu tot confortul desi e putin probabil ca bunicii ns. au centrala, apa curenta, canalizare etc, si oricum daca ar avea nu ar avea din ce plati toate facturile care se strang.Apoi nu au un spital aproape nu au magazine de unde sa se aprovizioneze la preturi rezonabile, nu au farmacii.Cat este de munca intr-o gospodarie, iarna dai zapada, tai lemne, faci focul, aduci apa de la fantana, hranesti orataniile de prin curte.Vara si mai multa munca, prin curte, prin gradina, ca nu te induri sa le lasi sa creasca balariile cat tine, deci trebuie sa-ti faci si tu o mica gradina de legume, ca e pacat.Stiti ce greu e sa muncesti intr-o gradina pana obtii legume bio , cata grija, cate operatiuni, eu am experimentat pe pielea mea si nu mai comentez preturile la tarani in piata cand am vazut ce greu e.Ca sa nu mai spun ca batranii ns. la varsta de mai sus au saracii toate bolile pamantului pt. ca nu au avut posibilitatea sa se ingrijeasca, ca sa nu mai spun ca nu mai poti sa pleci nicaieri(munte, mare, bai, etc)ca ai oratanii ca nu poti lasa gradina de izbeliste,Asa ca viata la tara la noi e frumoasa doar cand te duci 1 luna pe an sa te relaxezi in rest, sa fim realisti!!!!
Marina, conteaza mult ce fel de asteptari ai si ce-ti doresti de la viata. Daca munca dintr-o gospodarie e privita ca o corvoada, fii sigura ca si gatitul in bucatarie la oras va fi ca o corvoada. Si mai cred ca atunci cand locuiesti intr-o zona frumoasa, unde natura e pur si simplu minunata, asa cum e ea, asta confera omului o stare de bine, una pe care niciun spital si magazin aproape nu ti le poate da. Cred ca am uitat ce inseamna sa traim cu adevarat, ce inseamna sa respiram, ce inseamna sa ne minunam. Incercam sa ne umplem toate aceste goluri cu obiecte, cu servicii, cu „ce nu avem”, dar ceea ce ne lipseste cu adevarat este exact bucuria de-a fi in rand in natura, de-a ne ajuta semenii, de-a sadi cu propriile noastre maini bucatele pe care sa le punem pe masa. Nimeni n-a spus ca viata e usoara, caci ea nu este nici la oras, nici la sat, si totusi oamenii de la tara par mai sanatosi, mai impliniti, mai fericiti. Cred ca a locui la tara, unde sa-ti gasesti locul tau in comunitate, sa fii de ajutor altora, sa faci lucruri simple, miscarea de zi cu zi pe care o gospodarie ti-o cere, este o optiune mult mai buna la pensie, decat sa te imbolnavesti de singuratate si neputinta la oras si sa cauti compania medicilor. Viata este grea, dar depinde de noi daca ea e grea si urata sau e grea si frumoasa.
Ma unge la suflet raspunsul tau, Adela!
Marina, scrii informatii eronate. Bunicii nostri erau mult mai sanatosi ca noi tocmai pentru ca MUNCEAU FIZIC! Ajungeau la varste inaintate si multi mureau de batranete, nu de boli groaznice ca acum. Stiai ca unul dintre factorii majori ai cancerului este lipsa de miscare? Stiai ca daca vrei sa omori de tot un bolnav de cancer, baga-l in pat si nu-l pune la nici un efort fizic?!
Tocmai miscarea aceea zilnica inseamna sanatate, endorfine, placere, dorinta si pofta de a trai, iar curtea, satul, casa de la tara sunt singurele care ti le ofera. La oras totul e artificial.
Taiatul lemnelor, zapada data, caratul lemnelor in casa, facutul focului, producerea de legume in gradin aproprie, miscarea pentru fiecare activitate pe care o faci in curte, inclusiv aceea de a ajunge pana la poarta, toate acestea tin omul departe de boli si-l feresc inclusiv de depresii! Lasa ca e mai bine la „confortul” de la oras, unde am devenit sedentari si plini de boli, dar mai ales dependenti de internet, sa nu mai stim cum arata natura, cum mai canta o pasare, cum mai cade o frunza din copac.
Cine isi cumpara o casuta la tara sau si-o construieste este CEL MAI DESTEPT OM! Cu atat mai mult cu cat ne indreptam catre o era a dependentei totale a omului de sistem, cu toate consecintele care decurg de aici.
Cine vrea independenta, libertate de miscare, libertate de expresie, sanatate fizica si psihica, sa-si faca o casuta la tara, sa-si cumpere unelte, sa devina autonom dpdv al energiei si sa-si cultive singur mancarea. NIci mama sistemului, nimic pe lumea asta nu-l va putea baga in tarc sau sa-l mai constranga cu ceva.
Dar cel mai mare beneficiu ramane sanatatea fizica si psihica pe care in vecii vecilor (amin!) nu o vei avea la oras!
Adela, site-ul tau e pur si simplu superb!
* libertate de exprimare
Viata la oras sa deteriorat foarte tare in ultimii 30 de ani.Daca se doreste o batranete placuta solutia pentru cei care au stat o viata in oras(ma refer la orase mari, aglomerate si cu spatiul locativ la bloc)este daca este posibil, o retragere la tara in mijlocul naturii.Nu est obligat sa ai oratanii in curte, sa cultivi legume (activitati care te-ar lega de pamant) poti avea o mica livada si flori si atunci sa vezi ce bine te simti. La constructia casei poti gasi solutii eficiente de incalzire car sa nu necesite un cost peste posibilitati si nici efortul de a depozita,sparge si cara lemnele.Comunicarea cu vecinii de la tara este mult mai placuta decat discutiile cu vecinii de la bloc.Eu, cu sotia abea asteptam sa iesim la pensie si sa plecam din oras la casuta de la tara pe care am construit-o.
magnifique !!!! J’en rêve…..
Ca in povesti…………..foarte frumos