adelaparvu.com despre apartament 2 camere 57 mp, Moscova, design In-Deco, Foto Sergey Ananiev (7)

In apartamente, Design Interior

Soluții practice într-un apartament de 57 mp

Dincolo de stil, de culori, de obiecte decorative într-o locuință contează foarte mult cum sunt grupate funcțiunile, cum este organizată practic locuința. De cele mai multe ori amenajarea unui apartament pare o treabă foarte ușoară, asta până când pui pe hârtie ceea ce ți-ai dori și vezi că nu-ți iese, mai ales la capitolul funcțiunilor. Am ales să-ți prezint acest apartament de 57 mp, unul cu două camere, care a fost interesant recompartimentat pentru a face loc tuturor cerințelor proprietarului. Acesta și-a dorit o zonă de zi deschisă unde să poată socializa cu prietenii, un loc un living care să-i dea senzația de bar, apoi și-a dorit birou cu bibliotecă, dressing separat de dormitor, adică să nu vadă dulapuri și o cameră de odihnă unde atunci când se ridică din pat să aibă vedere pe fereastră. În mod obișnuit orice om s-ar gândi că pentru funcțiunile enumerate ar trebui camere separate. Ei bine, designerițele de la biroul In-Deco din Moscova au gândit totul altfel de cum te-ai aștepta, iar soluțiile găsite de ele sunt sigură că te vor inspira și pe tine. Dar hai să-ți spun mai multe nu înainte de a-ți posta planul apartamentului așa cum arată după reorganizare.

adelaparvu.com despre apartament 2 camere 57 mp, Moscova, design In-Deco, Foto Sergey Ananiev (1)

Inițial apartamentul avea un hol în formă de L, care traversa centrul locuinței, hol din care se deschideau pe rând baia, bucătăria, livingul și dormitorul. Livingul era cea mai mare încăpere din locuință și avea ferestrele pe două laturi. Ce au propus designerițele? Să se renunțe la hol pentru a mări ușor baia pentru instalarea unei căzi, asta pe lângă cabina de duș, apoi au organizat bucătăria în același spațiu cu livingul, iar dormitorul a fost gândit astfel încât să includă atât locul de birou cu bibliotecă, cât și locul pentru dressing. Holul de intrare este acum unul artistic cu pereți pictați și ușile interioare pictate pentru a fi camuflate. O ușă asigură accesul într-o zonă de depozitare cu rol de cuier și pantofar, a doua ușă este cea a băii.

adelaparvu.com despre apartament 2 camere 57 mp, Moscova, design In-Deco, Foto Sergey Ananiev (2)

Bucătăria este tratată cât mai ordonat posibil, fără corpuri suspendate pentru ca spațiul de la nivel superior să fie aerisit. Dotările de pe blat sunt și ele minimale, o plită și o chiuvetă, iar hota este una tubulară cu aspect mai puțin tehnic. În loc de faianță s-a placat peretele din zonă cu același material compozit ca și blatul pentru o imagine cât mai simplă și organizată. Cuptorul, frigiderul și alte electrocasnice sunt grupate într-un ansamblu dispus către fereastră.

adelaparvu.com despre apartament 2 camere 57 mp, Moscova, design In-Deco, Foto Sergey Ananiev (8)

Între bucătărie și living a fost amplasată o masă de tip consolă, mai îngustă, la care au fost alese scaune de bar într-o nuanță tonică de roșu. Astfel, senzația de bar pe care proprietarul și-a dorit-o există, iar vecinătatea cu zona de conversație asigură exact ce a formulat beneficiarul – loc de socializare. O soluție interesantă care rezolvă printr-o piesă simplă și o amplasare bine calculată mai multe dintre cerințele celui care locuiește aici.

adelaparvu.com despre apartament 2 camere 57 mp, Moscova, design In-Deco, Foto Sergey Ananiev (7)
Zona de zi este minimală, dar prin modul de decorare este asigurată doza de spectacol pe care proprietarul și-a dorit-o. Chiar dacă e un spațiu mic el te captează prin nuanțele folosite aici la nivelul decorațiunilor și prin aplicele supradimensionate realizate pe comandă după desenul designerițelor. Covorul și taburetul adăugă culoare ambientului, la fel ca și puținele, dar seminificativele piese de artă din colecția beneficiarului.

adelaparvu.com despre apartament 2 camere 57 mp, Moscova, design In-Deco, Foto Sergey Ananiev (10)

A doua încăpere însă este una care grupează practic trei funcțiuni: dormitor, birou cu bibliotecă și dressing. Și este foarte ingenioasă abordarea. În dreptul intrării în cameră este organizat biroul, masa acestuia fiind practic paravan pentru tăblia patului, iar în spatele scaunului structura construită adăpostește o bibliotecă cu rafturi oblice, care adaugă o notă originală, dar și culoare în spațiul dedicat odihnei. Faptul că biroul este în dreptul ușii interioare asigură și o imagine ordonată camerei, chiar dacă ușa este lăsată deschisă dinspre living. Deci patul, locul mai intim din casă, nu este la vedere când ușa dormitorului rămâne deschisă.

adelaparvu.com despre apartament 2 camere 57 mp, Moscova, design In-Deco, Foto Sergey Ananiev (9)

adelaparvu.com despre apartament 2 camere 57 mp, Moscova, design In-Deco, Foto Sergey Ananiev (15)

În spatele bibliotecii, care poate fi accesată pe ambele laturi, este organizat dressingul. Pe o parte sunt dulapuri închise cu uși lamelare, pe cealaltă parte o comodă generoasă cu sertare. Totul excelent organizat pentru a avea acces la toate cele necesare, plus loc pentru obiecte personale, dragi proprietarului, deci pe lângă funcționalitate, zona de dressing este și decorată.

adelaparvu.com despre apartament 2 camere 57 mp, Moscova, design In-Deco, Foto Sergey Ananiev (16)

Patul este amplasat către centrul camerei, nu la perete așa cum te-ai gândi. Într-un spațiu lung și îngust amplasarea pe centrul camerei a patului este o idee bună, tocmai pentru că există loc pentru depozitare în spatele lui, așa cum s-a procedat aici. În plus, prin această abordare designerițele au reușit să-și mulțumească clientul care și-a dorit o fereastră în dreptul patului.

adelaparvu.com despre apartament 2 camere 57 mp, Moscova, design In-Deco, Foto Sergey Ananiev (18)

Mi-au plăcut și culorile din această amenajare, tonurile de griuri de pe suprafețele pereților, parchetul cu tonuri de gri, totul ales pentru o senzație de-a dreptul cinematografică. Pe fundalul acestor nuanțe închise orice pată de culoare iese frumos în evidență. Prezența decorațiunilor textile imprimă senzația de confort, iar organizarea apartamentului este de-a dreptul inedită și binevenită pentru toate cerințele formulate de către client. Amenajarea dormitorului și gruparea a trei funcțiuni în spațiul dedicat acestuia este o reușită. Mi-a plăcut mult amenajarea de față atât din punct de vedere funcțional, cât și estetic, având în vedere pentru cine a fost gândită. Sper să te inspire și pe tine!

adelaparvu.com despre apartament 2 camere 57 mp, Moscova, design In-Deco, Foto Sergey Ananiev (17)

adelaparvu.com despre apartament 2 camere 57 mp, Moscova, design In-Deco, Foto Sergey Ananiev (11)

adelaparvu.com despre apartament 2 camere 57 mp, Moscova, design In-Deco, Foto Sergey Ananiev (14)

Ușa interioară a dormitorului este tratată în aceeași culoare ca și zugrăveala din living pentru a fi cât mai camuflată și livingul să aibă o imagine cât mai ordonată.

adelaparvu.com despre apartament 2 camere 57 mp, Moscova, design In-Deco, Foto Sergey Ananiev (13)

adelaparvu.com despre apartament 2 camere 57 mp, Moscova, design In-Deco, Foto Sergey Ananiev (12)

adelaparvu.com despre apartament 2 camere 57 mp, Moscova, design In-Deco, Foto Sergey Ananiev (3)

adelaparvu.com despre apartament 2 camere 57 mp, Moscova, design In-Deco, Foto Sergey Ananiev (5)

adelaparvu.com despre apartament 2 camere 57 mp, Moscova, design In-Deco, Foto Sergey Ananiev (4)

Foto: Sergey Ananiev

3 raspunsuri pentru Soluții practice într-un apartament de 57 mp

  1. Anca spune:

    Absolut superb. Minunata sursa de inspiratie pentru apartamentele mici.
    Spectaculos de-a dreptul.

    Felicitari pentru articolele minunate pe care le publici.

    Te urmaresc cu drag de fiecare data.

  2. Vlad Dinulescu spune:

    Arata foarte frumos! Sunt curios cum arata inainte, se poate pune schita apartamentului de dinainte de schimbari? (nu trebuie schita exacta, ceva din care sa ne putem face o idee de cum arata inainte).

  3. Pusa spune:

    Mi-au placut elementele decorative din baie. Oare unde se pot gasi?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *