În atelierul său din Topoloveni, Moise sculptează, în mireasmă de tămâie, lemn pentru case și biserici românești

Eram într-una din acele zile în care nu-mi venea să vorbesc. Cine mă cunoaște mă știe că vorbesc mult, îmi vin idei, fac analogii, îmi aduc aminte povești. Dar în vinerea dinaintea Floriilor frisoane de oboseală îmi paralizau corpul și m-am urnit cu greu, dar hotărâtă să-mi țin promisiunea făcută arhitectului Adrian Păun de a-l însoți la atelierul sculptorului. Moise locuiește în Topoloveni și este meșterul pe care-l căuta de mult timp arhitectul Păun, decis să proiecteze cât mai multe case în stiluri neoromânesc și tradițional românesc. Dar dacă hârtia suportă orice idee, desen sau ornament, este mai greu cu implementarea, căci meșteri pricepuți care să pună în operă o casă tradițională sau una neoromânească sunt puțini și în niciun caz nu-i găsești în București. Așa că iată-mă în mașină alături de Marian, un tâmplar mucalit din Călărași, colaborator al arhitectului și doamna Mihaela, una dintre clientele domnului Păun, pregătită să discute despre ușa de la intrare a viitoarei sale case în stil neoromânesc. Topoloveni…mă gândeam la gemuri și dulcețuri, în niciun caz la sculptură în lemn.

Pe drum, am ascultat cuminte discuțiile dintre tâmplarul Marian și clienta arhitectului despre lemnul de stejar care crapă, lucrează dacă nu e uscat bine, căci are fribrele întortocheate și răsucite față de salcâm, care le are lungi și drepte. Apoi povești despre ruinele romane care se ițesc din malul Dunării la Ostrov atunci când scade apa, despre cum cumpără străinii pământ roditor de la noi și-l transportă peste graniță ca să-și revigoreze ei culturile, despre aventuri în străinătate care n-au făcut altceva decât să-i convingă pe unii români că singura șansă de-a se vindeca de dor este să se întoarcă acasă și să fie mai români decât atunci când au plecat, construindu-și case în stil tradițional pentru că sunt unice și nu se mai găsesc nicăieri altundeva pe lumea asta. Și peisajul de primăvară gonea prin fața ochilor mei în culori de verde, de galben, de albastru, de alb. Ce țară minunată, ce locuri de poveste! Pe o pancardă de pe marginea autostrăzii stătea scris “La țară, 400 m” și o săgeată te făcea să-ți arunci privirea către acoperișurile care se zăreau la marginea unui ogor. Ce oameni haioși suntem!

La Topoloveni am primit verde de la stopul ținut de muncitorul care veghea circulația pe strada aflată în reparații. Arhitectul ne îndemna să privim unele garduri frumos realizate din stânghii de lemn sculptate. Nici nu mi-am dat seama când am ajuns în fața curții lui Moise. O troiță la poartă vestea că e vorba de casa meșterului, unul credincios. Câinii au început să latre, iar aerul m-a lovit cu prospețime de primăvară. Narcise bătute și zambile străjuiau viguroase mica alee către casa încă neterminată, în spatele căreia e atelierul. Moise, un om chipeș, în putere, cu părul alb ne-a întâmpinat zâmbitor, urmat de soția sa Alina. Ne-am dus direct către atelier, o construcție simplă din BCA și tâmplărie termoziolantă, care de afară n-ar fi avut cum să te facă să te gândești la poveștile pe care le ascunde la interior. Și ușa s-a deschis…

Aroma de tămâie m-a învăluit pe loc, iar prezența atâtor icoane și elemente sculptate, ce clar erau pentru catapeteasma vreunei biserici, m-au făcut și mai tăcută. Alina, soția meșterului ne-a avertizat că în atelier e rece și ne-a invitat să ne apropiem de micul godin din colț, în timp ce mai punea două lemne în gura lui. M-am retras acolo să-mi îmblânzesc frisoanele, în timp ce ceilalți vorbeau despre una alta. N-am putut să nu remarc razele soarelui care pătrundeau oblic, indicând parcă locuri pe care trebuia să le văd și să le fotografiez. Ce viață au unii oameni! Se trezesc de dimineață și până seara fac tot felul de lucruri frumoase. Între pauze au grijă de copiii lor, de gospodărie sau, uite, primesc oaspeți. Cine a spus că în țara asta nu se mai face nimic bun sau frumos se înșeală! Amarnic!

După ce discuțiile despre case și comenzi s-au potolit, Alina ne-a servit cu ceai și covrigi, prilej bun de-a mai sta la taclale. S-a uitat lung la mine și mi-a spus că mă cunoaște de undeva, dar nu știe de unde. Mai bine așa, să nu știe de unde, căci eu venisem să aflu despre ei. Și ce poveste pe cinste am aflat! Ionică, Ionel sau Ion, așa este cunoscut după prenume meșterul Moise. Văzusem pe peretele atelierului două din poze lui din tinerețe costumat în ținută tradițională. Da, visul lui a fost să devină cântăreț de muzică populară. Și a și fost o vreme. Dar pentru a participa la concursul Floarea din grădină pe vremea comuniștilor trebuia să dovedească faptul că provine de la țară, că are rădăcini sănătoase. Așa că s-a dus la Cooperativa de Arte Frumoase din Topoloveni și a vorbit acolo să se înscrie la un curs de ceva, orice, doar ca să poată participa la concurs. Dar când a fost pus să aleagă și a intrat în atelierul de sculptură în lemn ceva i-a făcut pielea de găină. N-a înțeles mesajul atunci, dar avea să-l conștientizeze mai târziu. O secție plină de femei și doi profesori bătrâni i-au fost alături pentru luni bune de zile. A plecat, s-a întors, iar a abandonat cu gândul că el trebuie să devină cântăreț.

A cântat la nunți, botezuri și la petreceri în restaurante, cârciumi sau la oameni acasă. Și a îndrăznit să viseze la mai mult, să cânte în Grecia, evident în grecește. A plecat după 89 către Elada cu soția lui Alina, nepoata cunoscutei cântărețe Florea Calotă, cu gândul că va deveni interpret. Dar când au ajuns acolo trebuiau să trăiască din ceva, așa că a ajuns tot la sculptură în lemn în atelierul unui domn care avea o afacere de familie condusă de cei doi fii ai săi. Dacă tinerii au fost reticenți față de el pentru că e român, patronul hârșit prin viață l-a plăcut pe Moise și l-a angajat. Acolo a învățat să facă multe lucruri frumoase și elaborate, s-a perfecționat și a studiat intens. Dumnezeu l-a lăsat să creadă că va ajunge cântăreț, dar i-a ghidat pașii către ritmul dălților de tâmplar pe care le încerca și pe timpul nopții, când nu-l vedea nimeni, dornic să facă mai mult și mai bine. După experința grecească s-a întors în țară pentru scurtă vreme ca mai apoi să meargă în Cipru. Nu renunțase la cântat, dar și acolo tot într-un atelier de sculptură a ajuns. Alți maeștri și profesori, alte lecții de perfecționare. A stat în Cipru 15 ani de zile, iar acum patru ani s-a întors cu familia mărită, căci acolo s-a născut fiica lor.

De ce s-a întors? Pentru că și-a dat seama care era menirea lui și pentru că tot ce a învățat merita să fie transmis mai departe. În Topoloveni aveau locul lor, pământul lor, rudele și prietenii. Moise s-a întors și și-a ridicat casa și atelierul cu banii agonisiți atâta amar de vreme. Dar a făcut mai mult. S-a dus la Primărie ca să găsească o soluție de a preda sculptură în lemn tinerilor din oraș și propunerea sa a fost materializată prin cursuri opționale la liceul din oraș. Acum Moise predă sculptura în lemn celor dintr-a șasea, a șaptea, a opta și a noua. Celor care s-au înscris, desigur, și nu sunt puțini, circa 15 copii din fiecare an. O bună parte din cele 250 de dălți pe care le avea sunt acum la școală, pentru că s-a îngrijit și de dotarea atelierului de acolo. Și spune că deși el când a învățat meseria asta a primit multe lovituri peste degete, care i-au prins bine, el e mai blând, căci îi este drag de cei mici, pe care-i vede alături de el peste câțiva ani. Da, e greu să lucrezi doar cu soția, iar meșterii buni nu prea lucrează împreună, căci fiecare are atelierul său. Însă Moise e pregătit și pentru viitor, având de pe acum grijă de cei care vor să rămână în oraș și să facă treabă bună și frumoasă. Visul lui Moise este ca Topoloveni să fie cunoscut nu doar pentru gemuri și dulcețuri, ci și pentru sculptura în lemn. Și sunt sigură că o să și-l împlinească!

Arhitectul Adrian Păun l-a găsit pe Moise la recomandarea unui preot și este colaboratorul său pentru elementele ornamentale de pe fațadele caselor în stil tradițional românesc pe care le proiectează. Mirosul de tămâie din atelier se impregnează acum și în stâlpii, decorurile, ușile și balustradele din lemn sculptate pentru prispele și interioarele caselor românești, care încet, dar sigur apar în peisajul satelor și orașelor noastre. În atelierul friguros căldura o simți privind în jur la detaliile scoase la iveală din esențele trunchiurilor de salcâm, fag, nuc, cireș, ștejar și rășinoase. Sunt multe unelte serioase aici, care consumă curent de 10-15 milioane vechi pe lună, dar și multe scule care fac muzică în ritmul celor doi soți. Moise degroșează cu echipament electric, iar detaliile le face de mână. Soția lui vine mai apoi în urma sa pentru finisajele migăloase. Și fetița lor de 14 ani își face treabă alături de părinți și multe zile ajung să-și petreacă mai mult timp în atelier decât în casă. Și casa va fi una tradițional românească, cu mult lemn sculptat. Ne-a povestit Moise despre fiecare detaliu. Dar știi cum e cu meșterii că n-au timp de ei, dar e bine că au timp pentru noi ceilalți.

Aroma de tămâie are acum pentru mine și alte imagini decât cele din mica biserică unde mă reculeg. Sunt crâmpeie dintr-o zi frumoasă de primăvară în care am văzut stâlpii sculptați ai unei viitoare case tradiționale românești. Mirosul de tămâie este pentru mine unul al renașterii frumuseților care zac în noi, ca români și pe care suntem datori să le scoatem la iveală. Avem o țară fabuloasă și dacă peisajele nu sunt opera noastră, măcar ceea ce construim și lăsăm în urmă trebuie să fie frumos. Sunt multe clădiri vechi pe care le plângem de dragul decorurilor și elementelor migăloase făcute de meșterii de odinioară. Dar uite, în loc să ne văităm sau să ne lăsăm pradă trecutului zbuciumat, mai bine ne-am îndrepta ochii către viitor, convinși că fiecare investiție pe care o facem în casele noastre vorbește nu doar despre confort și secol XXI, ci și despre cine suntem, cum simțim și cum alegem să se vadă asta peste timp. Meșteri ca Moise mai există și fac treabă excepțională. Prețul pentru timpul, talentul, studiul și dăruirea lor merită plătit nu cu gândul la venitul de azi, ci la istoria pe care o scriem pentru mâine. Așa să ne ajute Dumnezeu!

Poți să-l contactezi pe meșterul Ionel Moise la telefon 0726.851.510 sau pe pagina de Facebook.

Alături de Alina și Ion Moise în atelierul lor din Topoloveni. Foto jos, Arhitectul Adrian Păun altăuri de cei doi soți și clienta sa doamna Mihaela.