adelaparvu.com despre apartament 90 mp in stil scandinav, design Domagala Design, Foto Ayuko Studio (3)

In apartamente, Design Interior

Apartament cu 3 camere în stil scandinav

Foarte în vogă pentru tonurile luminoase, simplitatea formelor și pragmatismul în utilizarea spațiilor, stilul scandinav este pe gustul multora. Nu e de mirare că tot mai multe familii tinere își doresc locuințele, mai ales cele de bloc, amenajate astfel. Dar evident că un stil de design interior poate fi reinterpretat și am ales să-ți prezint azi o combinație reușită de linii scandinave cu tușe marine, frumos conturate într-un apartament cu trei camere, care măsoară circa 90 de metri pătrați. Amenajarea gândită de biroul polonez Domagala Design a fost pe gustul tinerilor proprietari deveniți de curând părinți. Dilema lor cea mai mare era folosirea holului din zona intrării, dar și o organizare mai bună a zonei de zi. Pe ansamblu au visat la un interior cât mai luminos, mai ales că ferestrele erau dispuse pe o singură latură a locuinței și o organizare mai bună a camerelor, inclusiv a uneia dintre băi, unde își doreau și cadă și cabină de duș. Dar hai să-ți spun mai multe.

Când au achiziționat apartamentul el era organizat cum se vede în plan. Holul (1) măsura circa 13,39 mp, mai mult decât bucătăria (4) care avea 10,21 mp. Dormitoarele au fost păstrate ca atare (2) cu suprafașa 15,64 mp și (5) cu 14,31 mp, iar livingul cu locul de luat masa a suferit mici modificări în suprafața de 27,33 mp. Baia (6) cu suprafața de 5,41 metri pătrați a fost ușor mărită către a doua baie (7) care avea 3,63 mp, dar care a fost micșorată.

Când au achiziționat apartamentul el era organizat cum se vede în plan. Holul (1) măsura circa 13,39 mp, mai mult decât bucătăria (4) care avea 10,21 mp. Dormitoarele au fost păstrate ca atare (2) cu suprafașa 15,64 mp și (5) cu 14,31 mp, iar livingul cu locul de luat masa a suferit mici modificări în suprafața de 27,33 mp. Baia (6) cu suprafața de 5,41 metri pătrați a fost ușor mărită către dormitor și a doua baie  (7) care avea 3,63 mp.

adelaparvu.com despre apartament 90 mp in stil scandinav, design Domagala Design, Foto Ayuko Studio (1)

Între bucătărie și zona de hol separarea este doar parțială, cât să mascheze laterala mobilierului.

Între bucătărie și zona de hol separarea este doar parțială, cât să mascheze laterala mobilierului.

Cum au procedat designerii? Au desființat separarea bucătăriei față de hol și au închis golul bucătăriei către living. S-au folosit holul generos pentru a amplasa aici locul de luat masa din bucătărie și de a deschide spațiul astfel încât să pătrundă în el cât mai multă lumină naturală. Astfel încă de la intrarea în casă în față se citește clar fereastra bucătăriei, iar locul de masă face ambientul mult mai primitor.

adelaparvu.com despre apartament 90 mp in stil scandinav, design Domagala Design, Foto Ayuko Studio (5)

Bucătăria este lungă și îngustă, dar deschisă către zona de hol. Organizată pe două laturi, bucătaria nu este prevăzută cu corpuri suspendate, ci pe o latură totul este minimal la nivel superior, în schimb pe partea opusă este un ansamblu generos de depozitare în care sunt înglobare și electrocasnicele. Astfel, în lipsa corpurilor suspendate care ar fi venit în dreptul ferestrei, lumina naturală nu este obturată, ceea ce contează mult în ambianța generală.

adelaparvu.com despre apartament 90 mp in stil scandinav, design Domagala Design, Foto Ayuko Studio (4)

adelaparvu.com despre apartament 90 mp in stil scandinav, design Domagala Design, Foto Ayuko Studio (6)

Culorile folosite sunt importante pentru a se obține senzația de luminozitate, chiar și într-un spațiu mic, cum este cel am bucătăriei. Astfel, chiar dacă fronturile mobilierului, adică ușile și sertarele sunt gri, cu model frezat, blatul alb și faianța albă (montată doar unde este necesar) fac bucătăria mai aerisită, suprafețele reflectând lumina naturală. De asemenea, pentru a nu întrerupe albul baltului, designerii au avut în vedere ca plita și chiuveta să fie tot albe, deci totul să pară mult mai generos și unitar. Placarea neagră din zona locului de luat masa conferă senzația de adâncime, de profunzime și este o suprafață cu efect de tablă care poate fi personalizată de către proprietari.

adelaparvu.com despre apartament 90 mp in stil scandinav, design Domagala Design, Foto Ayuko Studio (10)

În living nuanțele de griuri domină ambianța, la fel ca și contrastele de alb și negru. Însă în acest decor orice pată de culoare, cum ar fi cele de la nivelul tablourilor și al micilor decorațiuni, iese în evidență. Pentru a nu încărca spațiul, dar totuși a-l personaliza, designerii au prevăzut pe perete desene geometrice realizate cu baghete decorative, vopsite în aceeași nuanță de gri ca și restul pereților. Este un detaliu fin, care conferă eleganță în întregul ambient.

adelaparvu.com despre apartament 90 mp in stil scandinav, design Domagala Design, Foto Ayuko Studio (7)

În tot ambientul unde sunt prezente tonuri de gri și decorațiuni textile cu forme geometrice, mici inserții de piese de mobilier cu texturi din lemn subliniază linia scandinavă, desigur coordonate cu linia de design specifică. De asemenea, contează mult și suprafața pardoselii în ansamblul general, o nuanță de lemn deschis la culoare care te duce cu gândul la textura naturală a pinului nordic.

Imagine 3D cu locul de tv și bibliotecă așa cum a fost gândit în faza de proiect.

Imagine 3D cu locul de tv și bibliotecă așa cum a fost gândit în faza de proiect. Mai jos foto cu ceea ce s-a realizat.

adelaparvu.com despre apartament 90 mp in stil scandinav, design Domagala Design, Foto Ayuko Studio (9)

În fața canapelei este organizată o bibliotecă cu un loc de lectură, marcat printr-un mobilier specific al cărui alură te introduc în atmosfera scandinavă. Pe unul dintre pereții livingului a fost folosit un tapet cu dungi verticale pentru a amplifica senzația de înălțime într-un spațiu în care plafonul este la 2,45 metri. De remarcat cu fiecare textură de lemn iese în evidență, la fel cu nuanțele decorațiunilor și ale cărților.

adelaparvu.com despre apartament 90 mp in stil scandinav, design Domagala Design, Foto Ayuko Studio (3)

adelaparvu.com despre apartament 90 mp in stil scandinav, design Domagala Design, Foto Ayuko Studio (11)

Camera de zi care cuprinde și locul de luat masa are un aer primitor, care pe timpul serii se transformă total, grație corpurilor de iluminat bine alese și inspirat poziționate. Dacă deasupra mesei sunt suspensii, la nivelul plafonului sunt spoturi care asigură iluminatul general, iar o aplică bine aplasată în zona canapelei devine pe timpul serii locul de relaxare preferat pentru lectură.

adelaparvu.com despre apartament 90 mp in stil scandinav, design Domagala Design, Foto Ayuko Studio (15)

Dormitorul matrimonial este minimal mobilat cu ceea ce este necesar, dar senzația de confort este imprimată prin tăblia tapițată a patului și textura lemnului vechi folosit pentru placarea peretelui din zonă, plus decorațiunile textile de la nivelul patului. Mici accente de albastru cum e taburetele și corpul de iluminat te duc cu gîndul la o vacanță a mare. Albul domină încăperea prin suprafața mare a textilelor care îmbracă patul, iar aici chiar se simte cât de importante sunt acestea într-un dormitor, unde spațiul nu este generos.

adelaparvu.com despre apartament 90 mp in stil scandinav, design Domagala Design, Foto Ayuko Studio (18)

De o parte și de alta a patului sunt prevăzute dulapuri pentru depozitare, dar gândite și pentru configurarea unor locuri pentru noptiere. O soluție simplă, dar funcțională, mai ales într-un dormitor mic. Mobila pentru depozitare este foarte simplă, în ton cu pereții tocmai pentru a nu ieși în evidență, ca atare și mânerele sunt foarte discrete.

adelaparvu.com despre apartament 90 mp in stil scandinav, design Domagala Design, Foto Ayuko Studio (16)

Pentru ca totul să fie cât mai ușor de folosit, încă din faza de proiect au fost prevăzute și prizele și întrerupătoarele. Astfel, în dreptul noptierelor există întrerupător pentru iluminatul general de la nivelul plafonului și pentru corpul de iluminat de deasupra patului, la fel și priză poziționată la fața mobilierului. Deci, când tinerii se pun în pat, dar uită să stingă lumina, o pot face foarte ușor direct din pat, având la îndemână totul. Aceste întrerupătoare și prize nu se pot face în lipsa unui plan arhitectural inițial, de aceea este important ca totul să fie bine stabilit dinainte.

adelaparvu.com despre apartament 90 mp in stil scandinav, design Domagala Design, Foto Ayuko Studio (17)

În fața ferestrei din dormitor a fost amplasat un birou, dar acesta are o lățime mică de circa 50 cm și poate fi folosit pentru laptop sau pe post de masă de toaletă. În fața patului, peretele a fost îmbrăcat cu un tapet cu motive geometrice, care personalizează plăcut încăperea și îi conferă un aer mai confortabil.

adelaparvu.com despre apartament 90 mp in stil scandinav, design Domagala Design, Foto Ayuko Studio (33)

Camera copilului este strict mobilată, ea urmând să fie personalizată pe măsură ce bebelușul crește, dar nuanțele de la nivelul finisajelor sunt unitare cu restul locuinței, ceea ce va face ca totul să poată fi ușor de modificat pe viitor.

adelaparvu.com despre apartament 90 mp in stil scandinav, design Domagala Design, Foto Ayuko Studio (14)

Pentru un extra spațiu de depozitare, pe hol există prevăzute dulapuri cu fețele tratate să arate ca niște obloane și mînere aplicate din piele.

adelaparvu.com despre apartament 90 mp in stil scandinav, design Domagala Design, Foto Ayuko Studio (13)

Baia de serviciu a fost dotată minimal cu vas de toaletă și lavoar, dar prin modul de finisare totul se simte contemporan cu aer scandinav. Detaliile negre adugă o notă grafică spațiului, iar gresia care imită lemnul, urcată și în spatele vasului de toaletă imprimă senzația de căldură. Suportul și lavoarul cu alură industrială sunt de la Scarabeo.

adelaparvu.com despre apartament 90 mp in stil scandinav, design Domagala Design, Foto Ayuko Studio (19)

adelaparvu.com despre apartament 90 mp in stil scandinav, design Domagala Design, Foto Ayuko Studio (21)

Pentru că au un bebeluș, tinerii proprietari și-au dorit o baie mai generoasă cu loc pentru cadă, dar și cu loc pentru duș. Pentru asta spațiul a fost mărit către dormitor, de unde s-a sacrificat locul de dulap. Între cadă și duș este amplsat lavoarul, deasupra căruia o oglindă generoasă face ca spațiul să pară mai luminos. Desigur, contează și modul de amenajare, respectiv finisajele și culorile alese. Faianța a fost montată doar până la nivelul de 120 cm în relație cu înălțimea rezervorului îngropat al vasului de toaletă. O locuință aerisită, luminoasă și bine organizată, care oricând prin mici accente de culoare la nivelul decorațiunilor poate căpăta o nouă înfățișare. Așa că nu-ți fie teamă de griuri și finisaje în alb și negru pentru că acestea nu se demodează. Sper să te inspire și pe tine!

adelaparvu.com despre apartament 90 mp in stil scandinav, design Domagala Design, Foto Ayuko Studio (22)

Foto: Ayuko Studio

17 raspunsuri pentru Apartament cu 3 camere în stil scandinav

  1. Raluca spune:

    E superb apartamentul😍ma intereseaza cum au facut imbinarea intre parchet si gresie la bucatarie?ca arata foarte bine,nu se vede nici un fel de plinta de aia urata cum sunt in comert. Sau mai exact cum pot sa fac sa se imbine frumos fara sa folosesc plinte de plastic/metal?

  2. Olivia spune:

    Foarte fain amenajat apartamentul. Ai idee unde as putea gasi o canapea asemanatoare?
    Mtumesc.

  3. silvia spune:

    Buna!De curand imi redecorez casa,ma poti ajuta cu un sfat,cu ce as putea imbraca cada,care din cele 3 nuante alese este mai potrivita?Multumesc

    447840AC-F37B-4615-BC3E-8BA122F1F7CF

    • Adela Parvu spune:

      Bună Silvia! Ai mai multe variante: 1. Poți alege să îmbraci cada cu aceeași gresie care este pe pardoseală. 2. Poți îmbrăca lateralele căzii cu același finisaj pestriț care este în saptele ei. 3. Poți îmbrăca cu alb pentru a arăta ca un obiect sanitar alb precum sunt și restul din baie. Desigur, ar mai fi și varianta în care poți îmbrăca lateralele căzii cu aceeași nuanță similară mobilierului din zona de lavoar și pe peretele din spate (unde e și vasul wc) mai pui niște accesorii în tonuri asemănătoare (tablouri, rame cu oglinzi, un raft cu plante etc) pentru a ieși din tipare 🙂

  4. Corina spune:

    De unde au achiziționat covorul alb-negru?
    Multumesc

  5. Alina spune:

    Buna Adela, unde putem gasi tabloul cu cerbi?

  6. debora spune:

    Buna, Adela, imi spui te rog de unde este achizitionata oglinda din baia de serviciu? de mult timp imi caut si eu dar nu gasesc sa fie cu snur si sa fie rotunda. Multumesc!

  7. verdi spune:

    Buna Adela,

    intrebarea mea nu are neaparat legatura cu acest apartament, desi mi-ar placea ca, la final, apartamenul meu sa aiba un aer scandinav 😉

    Ce parere ai despre placarea cu gresie in living si in dormitor in bloc, la etajul 6? Este recomandata, in conditiile in care exista si doi caini mari ?
    De fapt, cred ca acest aspect ma determina sa iau in considerare asta…nu am posibilitatea financiara de a pune parchet masiv, deci trebuie sa aleg intre parchet laminat si gresie, iar pe parchet se cam aud gherutele in timpul mersului.
    Retinerea mea este data si de faptul ca s-a transmis ideea ca gresia tine rece, dar nu stiu, eu parca percep asta ca tinand mai mult de aspect…

    Te rog ajuta-ma cu un sfat si, eventual cu ceva modele (nuante gri si combinatii de gri-bej, gri-maro), mi-e teama sa nu gresesc…

    Multumesc!

  8. Adela Parvu spune:

    Simona, scrie-mi pe adelaparvu@gmail.com și spune-mi în detaliu cu ce ți-ai dori să te ajut.

  9. Ileana spune:

    BUna Adela,
    Te rog mult sa-mi spui unde găsesc masuta din dormitory si plintele? De asemenea, poti te rog sa-mi spui din ce material sunt plintele.
    Multumesc!

  10. Mara spune:

    Buna ziua, îmi puteți spune, va rog, de unde ați achiziționat covorul alb-negru?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *